Moscova a anunțat sâmbătă că peste 10.000 de soldați ruși au terminat aplicațiile militare de o lună în apropierea Ucrainei, pe fondul acuzațiilor occidentale potrivit cărora Kremlinul ar complota o invazie a fostului său vecin sovietic.
Ministerul Apărării a declarat într-un comunicat că exercițiile pentru forțele din Districtul Militar de Sud au avut loc într-o serie de regiuni sudice, inclusiv Rostov, Krasnodar și Crimeea, pe care Moscova le-a confiscat de la Ucraina în 2014.
În ciuda precizărilor oficiale, aplicațiile s-au desfășurat, însă, inclusiv în Stavropol, Astrakhan, republicile Caucazului de Nord și chiar în Armenia, aliata Rusiei din Caucaz.
Ministerul Apărării a anunțat că trupele se întorc la bazele lor permanente și că unitățile de rezervă vor fi pregătite pentru sărbătorile de Anul Nou.
Țările occidentale au acuzat Rusia că a mobilizat peste 100.000 de militari în apropierea Ucrainei înaintea unei posibile invazii de iarnă.
Potrivit estimărilor Kievului, numărul trupelor rusești de-a lungul granițelor Ucrainei a crescut de la aproximativ 93.000 de soldați în octombrie, la 104.000 în prezent.
Rusia spune că este liberă să-și mute forțele pe teritoriul său așa cum crede de cuviință și neagă că plănuiește un atac la scară largă.
Kremlinul a prezentat Occidentului o serie de cereri de securitate, spunând că NATO nu trebuie să admită noi membri și încercând să împiedice Statele Unite să stabilească noi baze în fostele republici sovietice.
Tensiunile au atins un punct de fierbere miercuri, când președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia va lua măsuri militare represive adecvate, ca răspuns la ceea ce el a numit „poziția agresivă” a Occidentului.
Putin a îndulcit, totuși, retorica belicoasă a doua zi, spunând că a văzut o reacție „pozitivă” din partea Statelor Unite la propunerile de securitate ale Rusiei și anunțând că discuțiile vor avea loc luna viitoare.
Într-un interviu publicat vineri, un înalt oficial de securitate ucrainean a declarat pentru AFP că nu mai există riscul unei invazii ruse iminente.
Kievul a început lupta cu separatiștii pro-rusi de la scurt timp după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014, într-un conflict care a provocat peste 13.000 de morți.