Deputatul USR Mihai Polițeanu a susținut marți, 14 decembrie, un discurs în Parlament pe parcursul căruia a condamnat lipsa de fermitate a statului român în ceea ce privește poziționarea clară împotriva Rusiei inclusiv în contextul în care vecinii ucraineni se află sub amenințarea unei invazii militare rusești.
De asemenea, Mihai Polițeanu a subliniat că din cauza faptului că statul român a ezitat și ezită să condamne ferm și constant crimele comise de regimul de la Kremlin, s-a ajuns în situația ca politicieni și demnitari români să participe la acțiuni de spălare a imaginii Federației Ruse în România, respectiv ca un fost ministru al Justiției, rector al Universității Cuza din Iași, ne referim la Tudorel Toader, să încheie parteneriate cu universități rusești.
CITIȚI ȘI: Tudorel Toader își dă arama de rusofil pe față. UAIC, parteneriat cu o universitate din Rusia
Redăm discursul integral al deputatului USR:
"Federația Rusă este artizanul unor conflicte înghețate în Republica Moldova, în Georgia, al invaziei din Crimeea, cât și al sângerosului conflict din regiunea Donbas, în Ucraina. Agresiunea rusă, determinată de mișcările populare de democratizare a Ucrainei, a dus la moartea a mii de ucraineni, unii dintre ei soldați din regiunea Cernăuți, de origine română.
Zilele acestea Putin amenință și șantajează Ucraina și lumea liberă cu un nou război, încercând să limiteze libertatea ucrainenilor de a-și decide un viitor democratic și prosper alături de Uniunea Europeană și NATO. Rusia este ceea ce spunea John McCain: o benzinărie condusă de mafioți, pentru care societatea deschisă, democrația și statul de drept sunt amenințări existențiale.
Ca stat democratic, ca membru al Uniunii Europene și NATO, ca stat căruia Uniunea Sovietică i-a furat avere, teritorii și suflete, dar și ca parteneri și buni vecini ai poporului ucrainean, România are obligația morală de a se poziționa ferm împotriva oricărei potențiale agresiuni rusești și de a ajuta politic și logistic Ucraina.
Din păcate, statul român adoptă poziționări ambigue sau întârziate în situații de acest tip. Și este cel puțin regretabil că nu ne exprimăm prin vorbe și fapte, coerent și neechivoc, în favoarea apărării valorilor democratice și libertății la est de România.
Ca urmare a lipsei unei condamnări hotărâte și consecvente a crimelor comise de regimul de la Kremlin, am ajuns în situația ca politicieni și demnitari români să participe la acțiuni de spălare a imaginii Federației Ruse în România.
Nu mai devreme de acum câteva zile, zeci de primari şi viceprimari din ţară, poate cu bună credință, au răspuns chemării Ambasadei Rusiei și au fost folosiți de ambasadorul Valery Kuzmin pentru propagandă sovietică. Oricât de preocupat ai fi de bunăstarea comunității tale, nu poți face demersuri împotriva politicii naționale si a angajamentelor asumate in plan internațional.
Vedem, de asemenea, cum un fost ministru al Justiției, rector al Universității Cuza din Iași, încheie parteneriate cu universități rusești, de parcă acestea ar fi bastioane ale libertății individuale, ale gândirii critice și libertății de exprimare.
Atenție, nu este o chestiune de politică de partid! Ci de valori. Suntem parte a lumii libere și trebuie să promovăm libertatea și democrația. Ar trebui ca noi toți, întreaga clasă politică a României, măcar pe acest subiect, măcar pe tema poziționării ferme și fără echivoc împotriva abuzurilor regimului de la Moscova, măcar acum să fim o singură voce.
Fac un apel la unitate și la fermitate a clasei politice, un apel la solidaritate cu poporul ucrainean și partenerii noștri euroatlantici, parteneri care garantează securitatea României și care au luat deja atitudine".