Criza ruso – ucraineană, alimentată de jocul liniilor roșii și de ”negocierile coercitive” ale Marilor Puteri: interpretarea și mistificarea țin armele cu glonț pe țeavă!

Dintotdeauna, Marile Puteri ale lumii au dat la spate preocuparea și respectul față de adevărul simplu, palpabil, evident, preferând pentru a-și atinge scopurile politice și militare să se folosească de un suprinzător arsenal de instrumente și mijloace controversate: de la viclenie diplomatică, la amenințări, de la provocări ori sancțiuni ale unor împrejurări inexistente la exerciții retorice pe picior de război.

În zilele noastre, diseminarea și implementarea diferitelor norme legale, inclusiv cele internaționale, în viața de zi cu zi a omenirii, prezența organizațiilor internaționale care monitorizează respectarea acestora, accesul fără precedent al tuturor la informații despre ceea ce se întâmplă în lume - toate acestea, s-ar părea, ar fi trebuit să fie suficiente pentru a reduce șansele mistificării, ale înșelăciunii și ale altor manipulări în viața internațională.

Prezentul nu a adus, din păcate, decât o perfecționare a formelor, metodelor de aplicare și ale interacțiunii cu alte forme de influență politică asupra a ceea ce se întâmplă. Minciuna hibridă sau dezinformarea prin evidențierea unor nuanțe insesizabile fără promptare, integrate și deghizate într-o realitate complet adevărată, nu este adesea nici măcar o mistificare în întregime, ci mai degrabă un cocktail de fragmente de realitate scoase din context, tăceri, speculații destul de plauzibile, interpretări libere, episoade de agresiune terminologică.

Toate aceste tipuri de manipulări devin evidente atunci când luăm în discuție criza din vecinătatea Ucrainei, devenită un permanent subiect de discuție atât în mediile politice, naționale și internaționale, cât mai ales în spațiul public pe care, cu abilitate, Marile Puteri îl folosesc pentru atingerea dezideratelor proprii de activitate. 

Diverse părți aflate în conflict și aliații lor - indiferent de corectitudinea lor istorică și politică - manipulează termenii, normele și interpretările legii, „fragmentele” selectate de adevăr, speculând efectul intimidant al unor vehiculate acțiuni periculoase, în condițiile unei rezerve evidente privind dorința reală a protagoniștilor de a trece la fapte cu adevărat, angrenându-se într-un conflict militar. 

Spre exemplu, se știe că Moscova interpretează răsturnarea regimului Ianukovici (după un acord cu mediatorii internaționali asupra unei perioade de tranziție) drept o „lovitură de stat”. Ceea ce, în opinia sa, îi dă motive să considere că toate guvernele ucrainene ulterioare nu sunt în întregime legitime. În Ucraina, aceeași răsturnare de regim este catalogată perpetuu drept o „revoluție a demnității”, mai mult decât justificată, înfăptuită atunci când „poporul suveran” a uzat de dreptul său de a se revolta împotriva guvernului ilegitim (și, de altfel, evadat). 

În oglindă, pentru Kremlin, anexarea Crimeei este un răspuns la „exprimarea voinței” locuitorilor peninsulei, o consecință a dreptului poporului la autodeterminare, generic stipulat în documentele internaționale. Pentru Ucraina, susținută de majoritatea covârșitoare a comunității internaționale, alipirea Crimeei este „anexare”, o încălcare a principiului inviolabilității frontierelor postbelice și a integrității teritoriale, chestiuni de asemenea statuate în diverse documente juridice internaționale.

Unde este, deci, adevărul pur, suprem, nealterat de detalii? La mijloc, de-a stânga ori de-a dreapta epicentrului războiului declarațiilor?

Conflictul din Donbas prilejuiește, în special Rusiei, expertă consacrată în astfel de tactici, un nou moment propice pentru exersarea stoarcerii de semnificație a nuanțelor, a jumătăților de adevăr și a deliciilor terminologice.

Rusia numește ceea ce se întâmplă exclusiv „un conflict intern ucrainean”, negând participarea sa politică și militară la acesta și neconsiderându-se parte la conflict în negocierile privind implementarea Acordului de la Minsk. Moscova trece cu vederea în mod deliberat participarea militarilor săi în faza acută a conflictului din Donbass, antrenarea formațiunilor paramilitare secesioniste, furnizarea de arme și finanțare regimurilor separatiste., subliniind absența oficială a formațiunilor armatei ruse regulate (ceea ce este adevărat) și lipsa calificărilor în Protocolul de la Minsk al Rusiei ca parte la conflict (ceea ce este, de asemenea, adevărat, deși toată lumea înțelege că Rusia are o mulțime de pârghii cu care să poată susține separatiștii, inflamând conflictul în interiorul granițelor Ucrainei).

Ucraina oficială, dimpotrivă, exclude complet componenta civilă, intra-ucraineană, a conflictului din Donbas, considerându-l pe acesta ca fiind în mod exclusiv un nou caz de agresiune rusă. De aici și sintagmele acute, Rusia fiind considerată „țară agresor”, „administrație de ocupație” și „trupe de ocupație teroriste”. Toată această terminologie funcționează atât pentru consumatorul casnic național, cât și pentru cei care simpatizează cu Ucraina în întreaga lume, însă ascunde înțelegerii complexitatea tragediei din Donbas, supunând atenției doar contribuția semnificativă și decisivă care, fără îndoială, poate fi reținută în curtea Rusiei. 

Astfel, în plin sezon al temerilor privind izbucnirea unui nou război cu participare mondială, fără o analiză cuprinzătoare a cauzelor ce au determinat apariția conflictului (inclusiv cele de origine intra-ucraineană), va fi aproape imposibil pentru oricine să găsească o cale de ieșire din această situație, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a văzut la întâlnirea virtuală dintre Putin și Biden, apetența Marilor Puteri pentru ”linii roșii” și ”negocieri coercitive” se manifestă din plin...