Înfiorătoarea răstignire a studentului Corneliu Niță, martirizat la Pitești: i-au rupt brațele în timp ce-l izbeau cu ciomegele, dar a refuzat categoric să colaboreze cu reeducații Securității. Și a ales demnitatea morții

Pagina de Facebook a Memorialului Închisoarea Pitești publică o serie de fragmente cutremurătoare din mărturiile fostului deținut politic Justin Ștefan Paven referitoare la dubla dramă a studenților Corneliu Niță (foto sus) și Dumitru Climescu, torturați bestial în cadrul așa-numitului Experiment Pitești, de Eugen Țurcanu, colaborator rezident al Securității, și de reeducații lui. 

Stâlcit zile-n șir în bătăi de neînchipuit, supus celor mai grotești umilințe, studentul Dumitru Climescu cedează sub tortură și spune că, în urmă cu niște ani, ar fi ucis un soldat sovietic din forțele de ocupație, la ordinul studentului Cornel Niță. Cuprins de cea mai neagră disperare, Climescu încearcă să se sinucidă, știind prea bine ce îl așteaptă în urma mărturiei. E imobilizat, bătut cu sălbăticie și izolat sub pază strictă.

Fiindcă refuză categoric să recunoască cele spuse de Climescu, pe Niță îl calcă în picioare 6-7 reeducați, la ordinul lui Țurcanu, până când tânărul rămâne fără cunoștință, fiind readus în simțiri cu apă aruncată pe el, dar asta doar pentru a fi bătut la tălpi și izbit fără milă cu pumnii. Din nou și din nou. Cu toate acestea, studentul refuză în continuare să vorbească, fapt ce-i isterizează pe torționari. 

La porunca aceluiași Țurcanu (rezident al Securității la Pitești), Cornel Niță va fi ucis printr-o răstignire ultimă, administrată orbește de reeducatul Vasile Puşcaşu, poreclit ”Gorila”, în cursul căreia îi sunt rupte mânile, e aruncat pe ciment și e lovit cu ciomegele, cu un sadism îngrozitor. 

Niță începe să delireze, în timp ce Țurcanu și brutele sale îl înjură și râd în hohote demente. Niță moare curând, agonizând, cel mai probabil din pricina unei hemoragii interne. 

Vă prezentăm în integralitate fragmentele amintite: 

”Pe măsură ce timpul trecea, informaţiile se adunau şi tot mai mulţi deţinuţi treceau prin chinurile torturilor. La mijlocul lunii februarie agresorii au aflat în urma bătăilor repetate asupra mai multor deţinuţi că tânărul Cornel Niţă este responsabil pentru uciderea unui soldat sovietic imediat după terminarea războiului, declanşând o dublă dramă. Dumitru Climescu, care îl indicase pe Niţă drept cel care i-a sugerat să acţioneze, recunoscuse totodată că el este autorul crimei. Conştient de gravitatea faptei şi de pedeapsa pe care urma să o primească, Climescu a căutat să se sinucidă, fiind mutat într-o cameră de la etajul II unde era sub supravegherea lui Ţurcanu şi a lui Prisăcaru. Pe de altă parte, Cornel Niţă a fost torturat la camera 4-spital pentru că a refuzat să recunoască presupusul ordin. 

După câteva întrebări, însoţite de ameninţările de rigoare, văzând că răspunsul era nesatisfăcător, Ţurcanu a asmuţit haita contra lui. Repezindu-i câţiva pumni, l-a vârât într-un cerc format din 6-7 torţionari care l-au luat în primire cu pumnii şi picioarele, zvârlindu-l de la unul la altul că pe o minge, până când a căzut jos, ameţit. L-au udat cu apă, să se trezească, şi i-au dat un mic răgaz că să se hotărască să vorbească. Trebuia să spună ce ştia despre omorârea unui soldat sovietic prin părţile lui şi dacă luase şi el parte la acea crima politică. Probabil că existau ceva informaţii în legătură cu amestecul lui Cornel în acea afacere şi Ţurcanu voia să smulgă de la el confirmarea, dar bietul băiat fie că nu ştia, fie că îi era frică să declare, rezista cu dârzenie să afirme ceva şi nu zicea decât: „nu ştiu nimic!“.

Văzând că nu voia să vorbească, au început să-l bată la tălpi, fără să-l descalțe. Loviturile primite prin încălțăminte sunt mult mai violente, pentru că durerile se localizează în special la cap; apoi l-au pus să facă manej, lovindu-l din nou cu pumnii, până când a căzut iarăşi în nesimţire. [...]

După ce l-au lăsat puţin să-şi mai revină, în care timp Ţurcanu se plimba furios şi se gândea la o nouă metodă de schingiuire, îl auzim că dă ordin să i se lege mâinile la spate şi-i face semn lui Vasile Puşcaşu, namila care avea cea mai mare forţă dintre ei, să-l ridice în sus. Urcându-se în picioare pe marginea priciului, Puşcaşu îl prinse de mâinile legate şi răsucindu-i-le, îl suspenda în aer, într-o poziţie care sugera imaginea crucificării. Bietul copil, cu capul complet vârât în piept, a mai avut puterea să scoată un strigat sfâşietor în momentul când i s-au luxat braţele, apoi făcea eforturi disperate să tragă aer în piept.

În jurul lui, vreo patru sau cinci torţionari îl loveau cu ciomegele, cu un sadism îngrozitor, peste cap, peste picioare, intr-o infernală poftă de distrugere a vieţii. După câteva zeci de lovituri, dintre care unele cu vârful ciomagului în stomac şi în piept, i-au dat drumul să cadă de la înălţime. S-a prăbuşit inert, cu faţa la pământ fără să se mai poată mişca din loc. I-au dezlegat mâinile ce se bălăbăneau pe lângă corp, cu articulaţiile complet zdrobite, şi după ce i-au mai vărsat o cană cu apa peste cap, l-au târât pe un pat de fier, în mijlocul camerei.

Abia mai răsufla. După un timp a început să delireze. Probabil făcuse o hemoragie internă. Vorbea fără şir şi ciomăgarii din jurul lui făceau haz, bătându-şi joc de cuvintele fără înţeles ce le scotea în neştire. Ţurcanu comenta – încruntat cu ciracii lui despre îndărătnicia „banditului“ şi se bătea cu pumnul în piept că până la urmă o să-l facă să vorbească:

– Am eu ac de cojocul lui, ticălosu’! Crede că se joacă el cu mine? O să vadă el care-i mai tare! [...]

Când şi-au dat seama că murise, au început să intre în panică. Se învârteau speriaţi pe lângă el Gherman, Roşca, Puşcaşu, căutând să şteargă urmele de violenţă, spălându-i sângele de pe corp şi de pe picioare, dar vânătăile care apăreau acum mai proeminente nu se lăsau deloc ascunse. Doar Ţurcanu rămase în aparenţă calm şi îndreptându-se către uşă a bătut să-l anunţe pe miliţian. Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele pline de cinism cu care a vestit moartea sărmanei victime:

– Domnu’ şef, anunţaţi doctorul că a încetat să bată inima unui „bandit“!

(Relatare Justin Ştefan Paven, apud Ilie Bădescu ‹coord.›), Grupul de cercetare „Rezistenţa la comunism“ în Alin Mureșan, „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, disponibilă din nou, în curând, la Editura Manuscris)

Facem precizarea că Justin Ștefan Paven a fost arestat și condamnat la 3 ani de închisoare la vârsta de 24 de ani, în acel moment fiind membru al unei organizații studențești regaliste – ”Stema Țării”. Ulterior avea să devină episcop mărturisitor al Bisericii Greco-Catolice. 

Puteți citi mai multe despre istoria Închisorii Pitești și a Fenomenului Pitești în albumul dedicat Memorialului, disponibil pe pagina Editurii Manuscris – detalii AICI. 

Nu uitați, Memorialul Închisoarea Pitești este deschis pentru vizitare de joi până duminică, între orele 11:00–18:00. 

Vino să îți cunoști istoria! #istorievie