La solicitarea europarlamentarului USR Vlad Gheorghe, Parlamentul European a realizat un studiu privind tăierile ilegale de pădure. Prezentat astăzi în Comisia pentru Petiții, studiul are peste 130 de pagini în care sunt analizate diferențele legislative și sancțiunile din statele membre, cu recomandări clare pentru combaterea eficientă a fenomenului. (puteți citi studiul integral AICI)
Printre recomandări se numără și înființarea Procurorului Verde European care să se ocupe nu doar de exploatările forestiere ilegale, ci și de infracțiunile financiare asociate acesteia sau de eventuale încălcări ale drepturilor omului:
„Un Procuror Verde la nivelul UE ar facilita investigațiile transfrontaliere și urmărirea penală unitară a infractorilor în toate statele membre”, arată autorii.
Experții recomandă și alte măsuri, precum îmbunătățirea legislației europene privind obligațiile operatorilor de lemn și produse din lemn (EU Timber Regulation - EUTR), care să extindă responsabilitatea operatorilor și la companiile distribuitoare, ambele având interdicția de a comercializa lemn obținut ilegal. Totodată, specialiștii recomandă ca legislația privind tăierile ilegale să fie unitară la nivelul statelor membre, nivelul sancțiunilor crescut și prevederile coroborate cu cele privind corupția, evaziunea fiscală sau încălcarea drepturilor omului.
Prezentarea publică a acestui studiu are loc după ce ieri, în contextul înmulțirii atacurilor violente asupra celor care demască furturile de lemn din pădurile României, cunoscutul activist de mediu Daniel Bodnar a fost audiat în cadrul Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European (PETI). Bodnar a depus o petiție prin care solicită intervenția instituțiilor europene pentru protecția activiștilor, jurnaliștilor și avertizorilor de integritate care se opun infracțiunilor asupra mediului în România și în statele membre UE. La cererea europarlamentarului USR, Vlad Gheorghe, membru al Comisiei din partea grupului Renew Europe, petiția a fost dezbătută în procedură de urgență în prezența semnatarului.
România deține două treimi din pădurile primare din zona temperată europeană. Ele sunt un bun de interes public, național şi european, iar distrugerea lor nu afectează doar cetățenii sau statul român, ci întreaga Europă, a subliniat activistul din Bucovina în timpul audierii. El le-a spus europarlamentarilor că de la începutul acestui an, au fost consemnate peste 60 de agresiuni asupra personalului silvic: violenţă fizică, ameninţări cu moartea, incendierea bunurilor şi hărţuirea familiilor, inclusiv copiii pădurarilor. Sunt datele oficiale ale Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Silva”. Totodată, din 2014, Regia Naţională a Pădurilor a înregistrat peste 800 de astfel de cazuri - 6 pădurari au fost uciși, mulţi alţii au avut nevoie de spitalizare, a amintit Bodnar, el însuși victimă a unor atacuri violente.
„Vă rog să interveniți ferm pentru stoparea atacurilor împotriva activiștilor, jurnaliștilor și avertizorilor de integritate care protejează pădurile europene. Vă rog să analizați necesitatea unei rezoluții urgente în acest sens. De asemenea, rog Comisia să se asigure că autoritățile române și din toate statele membre cu probleme similare îi protejează în mod real pe cetățenii care luptă pentru protecția mediului”, a mai transmis suceveanul europarlamentarilor, pe care i-a invitat să vină în Bucovina, să vadă cu ochii lor situația.
Europarlamentarul luxemburghez Marc Angel (S&D) a apreciat curajul de care a dat dovadă Daniel Bodnar în lupta sa împotriva defrișărilor din România.
„Activiștii de mediu români se confruntă cu atacuri fizice, verbale și online violente, care contravin principiilor și drepturilor fundamentale ale UE. De cele mai multe ori, datorită activiștilor de mediu aflăm despre infracțiunile asupra mediului, de aceea trebuie să luăm toate măsurile posibile să-i protejăm, să le garantăm căi eficiente de acțiune legală și să punem capăt impunității agresorilor”, a declarat europarlamentarul luxemburghez.
În intervenția sa din Comisie, Vlad Gheorghe, europarlamentarul USR care a propus înființarea Procurorului Verde European, a subliniat că la nivelul Uniunii încă lipsește un instrument pentru combaterea eficientă a infracțiunilor de mediu.
„Majoritatea atacurilor violente asupra avertizorilor de integritate, a activiștilor și jurnaliștilor sunt legate de tăierile ilegale de pădure și depozitele ilegale de deșeuri. Ambele sunt activități infracționale extrem de profitabile, care implică rețele organizate transfrontalier. Adesea infractorii rămân nepedepsiți, așa cum avertizează și EUROPOL”, le-a spus Gheorghe colegilor din Comisia pentru Petiții.
Europarlamentarul USR a subliniat că în cazurile de agresiune asupra activiștilor, autoritățile locale și naționale nu reușesc să-i protejeze nici pe aceștia și nici mediul, de aceea a solicitat intervenția instituțiilor europene, inclusiv o reglementare la nivelul Uniunii privind responsabilitatea companiilor care să țină cont de aspectele de mediu.