”Atunci când mă călcau în picioare, mă loveau, mă înjurau vechii și bunii mei camarazi, simțeam tragedia imensă pe care ei o trăiau”. Mărturisitorul Aurel Vișovan, crâmpeie din ororile Experimentului Pitești

Pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat publică o serie de fragmente din cutremurătoarele memorii ale fostului deținut politic Aurel Vișovan, unul dintre esențialii mărturisitori ai ororilor inițiate și coordonate la Pitești de Securitatea genocidară. 

De notat că, deși a fost torturat și zdrobit cu sălbăticie timp de doi ani interminabili, fiind supus unor umilințe greu de închipuit, Aurel Vișovan a găsit în sine, la fel ca numeroși alți studenți chinuiți abominabil, puterea de a nu ajunge în tabăra torționarilor, printre reeducații conduși de Eugen Țurcanu, rezident piteștean al Securității. 

Repetăm: la fel ca Vișovan au fost cei mai mulți dintre studenții deținuți, ceea ce relevă fără urmă de tăgadă monstruozitatea lui Mădălin Hodor și a tovarășilor săi care se pretează – pe bani publici și lucrând la CNSAS, instituție care ar trebui să se ocupe de recuperarea memoriei – să înjure incalificabil și securistic victimele torturate și călcate în picioare la Pitești. Această atitudine degenerativă răpește victimei statutul de victimă, omițând un adevăr indubitabil: doar rezidentul Eugen Țurcanu și cei câțiva colaboratori direcți ai lui au acceptat trocul cu Securitatea și au pornit reeducarea violentă fără a fi supuși la torturi, în timp ce toți ceilalți au fost torturați abominabil. Și nu uitați un aspect primordial: omniprezența celor mai demente forme de tortură dă măsura rezistenței anticomuniste a studenților de la Pitești. 

(Sursa: Memorialul Închisoarea Pitești) 

 Vă prezentăm, în cele ce urmează, fragmentele amintite: 

”Privind retrospectiv descopăr că Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată. Altminteri, cum aș putea să-mi explic că, părăsit de orice putere fizică și psihică, când orice gând îl dădeam în vileag fără a-l putea reține – într-un mod patologic... Totuși, în cei doi ani de Pitești – zdrobit fiind – n-am ajuns în tabăra torționarilor.

Am o înțelegere deosebită față de cei care au crezut (ca și mine) că nu-i temniță să ne-nspăimânte… dar după torturi supraomenești n-au mai rezistat și s-au trezit la un moment dat (sigur fără voia lor) în cealaltă tabără.

Atunci când mă călcau în picioare, mă loveau, mă înjurau vechii și bunii mei camarazi, simțeam tragedia imensă pe care ei o trăiau.

Sunt atâtea lucruri care omenește nu pot fi explicate”. 

(Aurel Vișovan – ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit..? Reeducarea de la închisoarea Pitești”, Ediția a II-a, Editura Napoca Star, Cluj)