"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Domeniul contemporan cel mai parazitat de ideologia stângii radicale este în momentul de față ecologia, care prezintă un îndelungat istoric al contaminării gândirii occidentale cu idei atent cultivate în laboratoarele Kremlinului.
Începând din anii '60, mișcările ecologice din Occident au fost susținute subteran de Moscova, pentru a atrage în organizațiile orientate de stânga, alături de cei cu potențial anarhist, o mulțime de oameni de bună-credință, dar și pentru a încetini avântul industrial al țărilor occidentale dezvoltate, dacă în urma presiunii publice făcute de aceste organizații s-ar fi reușit impunerea unor norme ecologice excesive, fără legătură cu realitatea.
Temele ecologice importante au fost manipulate politic cu mult succes de stânga occidentala, care are de mai mulți ani în ofertă însăși salvarea planetei, după ce a renunțat să mai promită un trai mai bun pentru toți.
Obsesia ecologică a fost cultivată din primii ani ai existenței Uniunii Sovietice, sub îndrumarea lui Lenin, dar ea a fost instrumentalizată ca armă ideologică abia la începutul Războiului Rece.
Climatologii sovietici au alarmat încă din anii '50 lumea despre dezastrul iminent care urma să se întâmple din cauza accelerării încălzirii globale produsă de dezvoltarea industrială (occidentală), ce urma să cauzeze în scurt timp dezghețarea calotelor polare.
Mihail Ivanovici Budiko, care a primit premiul “Lenin”, în 1958, pentru lucrarea “Balanța căldurii suprafeței Pământului”, a fost unul dintre cei care au produs teoria încălzirii globale dar și pe cea a “iernii nucleare” care ar urma războiului atomic. Occidentul industrializat și înarmat trebuia să se oprească din dezvoltare, ori planeta întreagă pierea. Patruzeci de ani mai târziu, în 1998, Budiko a primit și premiul “Blue Planet” pentru contribuția sa la studiul încălzirii globale datorată crizei ecologice antropogenice.
Prima conferință mondială despre încălzirea globală – “Problema încălzirii climatice produse de om” – s-a ținut la Leningrad, în 1961. Budiko a introdus în discuțiile despre climă și considerațiile politice conform cărora capitalismul produce încălzirea globală, deoarece acesta presupune dezvoltarea constantă iar resursele planetei sunt limitate, deci economia planificată, socialistă, este singura care poate elimina pericolul distrugerii planetei. Iar marile probleme ecologice, susțineau savanții sovietici, au trecut de la scară regională la cea globală, apoi de la cea globală la cea cosmică! – detalii AICI.
Dar dacă Uniunea Sovietică și China, în ciuda cultivării discursului ecologist, nu au făcut mai nimic să conteze pentru păstrarea mediului, comunismul a mai primit o șansă să facă lucrurile așa cum pretindea că trebuie făcute în privința ecologiei – în 2015, Maduro a creat Ministerul Ecosocialismului. Acum, într-o țară înecată în gunoaie și reziduuri toxice, unde dezastrele ecologice deja nu mai contează, se vede clar încă o dată efectul politicilor ecologice marxiste.
Pentru a putea mobiliza oamenii, stânga găsește mereu situații real amenințătoare pe care promite să le elimine, dar pe care le tratează propagandistic și rezultatul, de fiecare dată, e să agraveze infinit starea de fapt inițială, după ce reușește să ia puterea. Una dintre caracteristicile esențiale ale stângii e să se pretindă invariabil necesară pentru salvarea lumii care ar sta să piară. Lumea se sfârșește rapid dacă nu este condusă de activiștii ei. Ideologia stângii are o imensă dimensiune eschatologică – aceasta mântuie omenirea întreagă, salvându-o de la pieire și oferind o lume nouă, un rai pe pământ, pe care îl și descrie cu ușurință. E simplu, cu stânga ecologică la conducere lumea va fi salvată de la distrugere, iar fără stânga ecologică lumea va pieri repede – în nu mai mult de câțiva ani –, în chinuri si mizerie.
Rețeta a fost aplicată de comuniști încă din 1917, când Lenin și ai lui au pus mâna pe Rusia promițând că vor aduce pacea, după câțiva ani grei de război mondial care părea că va consuma lumea întreagă. În interpretarea comuniștilor, capitalismul era vinovat de producerea războiului mondial, iar rezolvarea era comunizarea, pentru că numai astfel lumea nu va mai suferi războaie. Războiul mondial s-a stins după doar un an, iar Rusia, condusă de comuniști, a continuat să sufere – întâi un război civil și o mulțime de războaie locale cu pierderi mai mari decât ale țărilor care au continuat războiul mondial încă un an, apoi au urmat foametea, crimele în masă și în serie, Holodomorul, Gulagul – un lanț de suferințe inimaginabile în timpul Primului Război Mondial, care au durat nu un an, ci încă 73 după 1917.
Războiul adusese nenorocire pentru lumea întreagă, dar comuniștii, care au promis încetarea tuturor războaielor, au adăugat nenorociri și mai mari, pentru o perioada incomparabil mai îndelungată, jumătății de lume pe care au stăpânit-o. Acum, tema salvării lumii de la extincție este iar folosită la scară planetară, de politicieni sensibili la propaganda stângii, care pretind, ca sovieticii de la care s-au inspirat, că dau o luptă de dimensiuni cosmice pentru salvarea întregii planete, a tuturor regnurilor și a generațiilor viitoare. Numai că până acum au reușit doar să facă Occidentul fundamental dependent de Imperiile Răului, Rusia și China, de gazele ruse și de produsele chinezești și nu par deloc dispuși să se oprească aici. După ultima discuție, de zilele trecute, între conducătorii de stat preocupați de problema încălzirii globale a fost identificat un pericol mai mare decât emisiile de carbon – emisiile de metan. Iar pentru limitarea acestora va trebui umblat la producția agricolă și la cea de hidrocarburi, care produc cel mai mare volum de emisii de metan, prin suprataxare ori scăderea producției. Iar asta chiar nu mai e cazul să mai spunem ce va aduce – cei care am apucat ceva mai mult din anii '80 ne amintim destul de bine cum a fost atunci – detalii AICI.
