Dodon cântă pentru cine-l plătește: s-a vaccinat ”de poză” cu Sputnik V, în ciuda milionului de vaccinuri occidentale donate de România și Statele Unite!


Dodon cântă pentru cine-l plătește: s-a vaccinat ”de poză” cu Sputnik V, în ciuda milionului de vaccinuri occidentale donate de România și Statele Unite!

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, demisionat din Parlamentul de la Chișinău la ordinele Kremlinului, nu știe cum să mai reintre în grațiile Moscovei. Pentru că nu mai are ocazia participării la evenimente publice în vreo calitate oficială, ”moldovenistul” Dodon își prezintă reverențele grețoase în fața drapelului rus ori în rarele emisiuni tv la care mai este invitat ori, cel mai la îndemână, pe propriile sale pagini de socializare.

În urmă cu numai o zi, invitat la Prime, televiziunea lui Plahotniuc, Igor Dodon a executat temenele de rigoare față de Moscova, comentând recentul acord energetic referitor la prețul gazului livrat peste Prut de Gazprom în termeni slugarnici. ”Rusia nu a lăsat poporul moldovenesc frățesc să înghețe și, așa cum a procedat mereu, ne-a ajutat în cel mai dificil moment!” a opinat Dodon fără niciun respect față de memoria națională și identitară a Moldovei, considerând termenii convenabili ai contractului de livrare a gazului drept un gest de favoare al Moscovei.

Pe 29 octombrie, în ciclul aceleiași serii de încercări de a redobândi atenția Kremlinului, Dodon s-a vaccinat propagandistic cu Sputnik V, ridicând adevărate ode produsului de imunizare rusesc ce nu reușește, de luni bune, să treacă testele de calitate ale autorităților medicale europene.



”Deși încă am anticorpi împotriva COVID-19, am decis totuși să mă vaccinez. Bineînțeles, cu „Sputnik V”, deoarece consider că acest vaccin este cel mai sigur și mai eficient, dovadă fiind utilizarea acestuia în mai mult de 60 de țări din întreaga lume. Savanții estimează eficacitatea „Sputnik V” cu peste 95%.

Sunt convins că vaccinarea obligatorie nu trebuie impusă, dar îndemn pe toți cei cărora le permite sănătatea și propriile convingeri, să se vaccineze. Este cea mai sigură metodă de a stopa pandemia”, scrie Dodon pe Facebook, îndemnând autoritățile Moldovei ”să negocieze în regim de urgență cu Federația Rusă în privința livrării vaccinului rusesc în Moldova”. 

”Sunt sigur că, având în vedere cererea sporită și încrederea concetățenilor noștri față de „Sputnik V”, livrarea unui milion de doze ale acestui ser va permite dublarea numărului de persoane vaccinate în țara noastră, în cel mai scurt timp și să depășim criza actuală din sistemul de sănătate. Țin să amintesc că primele 182 mii de doze de vaccin „Sputnik V” au fost livrate în Moldova în prima jumătate a anului curent, în calitate de asistență umanitară, conform înțelegerilor noastre cu conducerea Rusiei și s-au epuizat în doar câteva zile”, își continua Dodon demersul propagandistic, ”uitând” să menționeze faptul că, până în vara anului curent, România donase deja peste o jumătate de milion de doze Pfizer Republicii Moldova, vaccin care asigură celor imunizați și pașaportul atât de necesar călătoriilor în străinătate, alte 500.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson fiind donate Chișinăului de către Statele Unite ale Americii.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.