"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Recent plecat la Dumnezeu, regretatul domn Marcel Petrișor – scriitor și mărturisitor esențial al temnițelor comuniste – a trecut prin două detenții grele: prima, începând cu ꞌ52 până în ꞌ56, când a fost eliberat doar pentru o scurtă perioadă, fiind arestat din nou, în același an teribil, întrucât s-a numărat printre liderii studenților din București care plănuiau organizarea unei manifestații de solidaritate cu Revoluția din Ungaria, în Piața Universității. Răbufnise un nou val de teroare stalinistă.
Marcel Petrișor avea să fie bătut și torturat abominabil la Securitatea Uranus, de colonelul criminal Gheorghe Enoiu și brutele sale cu epoleți. Inițial a fost condamnat la moarte, apoi, după o perioadă în care plutonul de execuție i-a suflat în ceafă, sentința i-a fost comuntată la muncă silnică pe viață.
(Intrarea în Casimca Jilavei / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Au urmat ani îndelungați de chinuri în imediata proximitate a morții. Va trece prin multe bolgii ale ororii și pierzaniei, dar cei mai cumpliți ani i-a petrecut într-o hrubă sufocantă din Casimca Jilavei, pe care preotul mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa a numit-o ”Corabia morții”.
Un aspect deosebit de important: Casimca va fi fost o veritabilă cutie neagră a așa-numitului Experiment Pitești, întrucât în acele hrube au fost aruncați, cu două-trei excepții, printre care și Marcel Petrișor, o serie de protagoniști de prim rang ai ororilor piteștene, depozitari ai adevărului pe care Securitatea îl dorea obliterat pentru totdeauna, la fel cum doresc astăzi urmașii ei. Cei mai mulți oropsiți vor pieri acolo, în cele mai criminale și umilitoare condiții carcerale. Peste ani, Marcel Petrișor îi va mărturisi și pe ei, printre alte multe figure ale Gulagului, devenind o voce incomodă care a rostit răspicat, întotdeauna, adevărul despre Experimentul Pitești și despre mutilarea, zdrobirea și nimicirea Generației ꞌ48 din care au făcut elitele studențimii românești.
(Carcera sufocantă în care au stat timp de 4 ani Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Constantin ”Costache” Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor. Bolnav în stare terminală de tuberculoză, Costache Oprișan avea să moară în chinuri martirice în această hrubă. Rata de mortalitate s-a dovedit mai mare în celelalte hrube ale Casimcăi / sursa: arhiva Podul.ro)
Scriitor ce sondează andâncimi nici măcar bănuite de publicul larg, care din nefericire e încă tributar nenumăratelor reeducări securisto-comunistoide, Marcel Petrișor rămâne o luminoasă pilădă de curaj, demnitate și rezistență anticomunistă. O voce neîmblânzită și fără de moarte a adevărului trăit și mărturisit.
Vă prezint finalul unui amplu interviu pe care domnul Marcel Petrișor mi-a făcut onorea să mi-l ofere:
” V-aţi iertat torționarii şi turnătorii?
Marcel Petrişor: I-am iertat şi încă îi mai iert. Totuşi, sincer să fiu, uneori chiar mă amuză unele situaţii legate de persoanele care mi-au făcut rău. I-am iertat, dar nu pot să nu mă bucur sau să nu mă simt bine dacă aud că cineva i-a făcut vreo şotie unui duşman de-al meu. Nu pot altfel! Asta-i unica dificultate, că de iertat, ierţi, dar să nu simţi bucurie când cel care ţi-a făcut rău se află la ananghie, asta-i cel mai greu.
De ce a fost comunismul mult mai al dracului în România decât în alte zone ale lumii?
Marcel Petrişor: Răspunsul e simplu: pentru că şi noi, opozanţii comuniştilor, am fost foarte ai dracu'! Nicăieri în lume, comunismul nu a întâmpinat o rezistenţă mai puternică. Gândiţi-vă doar că România a fost singura ţară care a avut rezistenţă anticomunistă în munţi, deşi se afla sub ocupaţia armatei sovietice. Asta spune foarte multe”.
Citiți întregul interviu AICI.
