Sunt un pupător de moaște

În fiecare seară, aproape, merg la fata mea când se culcă și o iubesc – îi pup mânuțele și fruntea, îi inspir mirosul părului, o mângâi pe cap, îi fac semnul Sfintei Cruci. Maria e darul lui Dumnezeu pentru familia noastră – s-a născut când soția mea avea 37 de ani, la 12-13 ani după nașterea lui Andrei, și venirea ei a fost o minune pentru noi. Zilele astea l-am luat în brațe și pe Andrei. Are 20 de ani, student în anul doi, a fost de câteva ori plecat singur din țară, ne-am văzut rar o perioadă, și de multă vreme nu am avut ocazia să îl ating. E băiatul nostru, îl iubim, dar orice fel de afecțiune exprimată fizic către el a lipsit pur și simplu, ani de zile. Apoi, în ultima vreme, caut să îmi văd mama mai des. Tata e mort de mulți ani, ea însăși nu mai e tânăra și de câte ori o văd ne luăm în brațe. Nu știu cât o sa mai fim la un loc. Asta e familia mea. Bine, cei mai mulți suntem așa: dragostea noastră e exprimată obligatoriu și fizic, de vreme ce trăim în trup. Vrem sa îi și atingem pe cei pe care îi iubim, să îi avem lângă noi.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost aproape și în trup față de cei care îl iubeau cu adevarăt și căutau ajutorul Lui, cînd trăia în Țara Sfântă. Oamenii căutau să îl atingă și Mântuitorul nu îi respingea. Oamenii se luptau să ajungă la el, să îl atingă. A lăsat-o pe o femeie, Maria, să-i spele picioarele cu părul ei lung. Pe urmă, după Înălțarea Sa, oamenii au vrut să îi atingă cu dragoste și pe sfinții Săi, purtători ai harului Sfântului Duh. Trupurile purtatoare de har ale sfinților sai au fost căutate de creștini chiar și în forma Sfintelor Moaște, adică de rămășițe sfințite ale trupurilor sfinților. Țin minte, când l-am văzut pe părintele Arsenie Papacioc, că am vrut să-i sărut mâinile, dar dânsul, mai iute, mi-a luat o mâna și tocmai el mi-a sarutat-o!!! Ăștia suntem noi, creștinii ortodocși. Nu iubim aseptic, nu respingem fizic pe cei dragi, nu avem spaime cu igiena cu rămășitele purtătoare de har ale sfinților care au pătimit mult, care știu ce e suferința, și a lor și a noastră, și care au primit cununa Mântuitorului Hristos.

Sunt oameni care au grețuri la apropierea fizică a celor dragi, care se văd prea buni pentru trupurile purtătoare de har ale sfinților, care s-ar fi gândit la bacterii și daca L-ar fi avut pe Hristos Domnul în fața lor. Fie la ei! Creștinul ortodox nu face asta. Noi, ortodocșii, căutăm trupurile sfinților ca în vechime, și căutăm să le atingem cu drag. Iubim pe Dumnezeu, așa cum suntem noi, păcătoși și prea puțin luminați. De altfel, tocmai de asta cautăm pe Domnul. Cei care râd de la distanță, să ne lase! Iar eu, nevrednicul în fața Domnului, preotul, o să caut în continuare, așa cum îi iubesc pe ai mei, să îmi arăt iubirea și față de sfinți, căutându-i și atingând cu mainile sau sărutând rămășițele lor pământești.

(Articol preluat de pe inlinedreapta.net)