Paleologu: "Pînă și Vadim Tudor, care era abominabil, apare ca un moderat în comparație cu George Simion"


Paleologu: "Pînă și Vadim Tudor, care era abominabil, apare ca un moderat în comparație cu George Simion"

Președintele AUR, George Simion, i-a catalogat pe Florin Cîțu, Klaus Iohannis și Dacian Cioloș drept "satane". În acest context, fostul candidat la prezidențiale, Theodor Paleologu, a explicat de ce consideră că fostul președinte al PRM, Vadim Tudor, deși era fără doar și poate "abominabil", a fost totuși mai moderat decât se prezintă șeful auriștilor, George Simion. 

"Într-o logică djihadistă George Simion îi desemnează pe Iohannis, Cioloș și Cîțu drept "satanele politicii". Asta depășește în violență verbală tot ce am auzit în ultimii 30 de ani. Pînă și Corneliu Vadim Tudor apare ca un moderat în comparație", a scris Paleologu pe Facebook. 

"Spuneam ieri că pînă și Corneliu Vadim Tudor apare ca un moderat în comparație cu George Simion, atunci cînd acesta califică pe unii politicieni drept "satane".

Să ne înțelegem. Vadim Tudor era abominabil: goarnă a Securității și turiferar nerușinat al ceaușismului înainte de 1989, poet submediocru, demagog cinic, scandalagiu agresiv, promotor de pornografie politică în spațiul public.

Diferența vine din faptul că Vadim Tudor nu era prost, avea referințe culturale și, mai cu seamă, nu credea toate monstruozitățile pe care le debita. Între patru ochi îți mărturisea, debonar și surîzător, că nu crede o iotă din mizeriile cu care te terfelise și că, de fapt, te apreciază foarte mult.

George Simion nu este niciodată debonar și surîzător. Mereu agresiv, nepoliticos și mîrlan, el probabil chiar crede ce spune. Un fanatic e mai periculos decît un trombonist", a mai precizat Paleologu pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.