"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Se cască o uriașă prăpastie între modul în care elitele occidentalizate ale României de la 1848 înțelegeau să se raporteze la oameni, fiind întotdeauna interesate de cele mai profunde teme ale liberalismului clasic, pe care le dezbăteau și le explicau celor mulți fără a face apel deloc la aere de superioritate, și maniera gregară în care așa-zisele elite băștinașe din zilele noastre înțeleg să se comporte și să ”dezbată”.
Într-o postare pe MeWe, profesorul Paul Dragoș Aligică punctează o serie de deosebiri capitale între intelectualii de atunci și cei de acum, subliniind faptul că cei dintâi își iubeau și-și respectau sincer poporul, semenii, înțelegând prea bine că ”libertatea este precondiția istorică și metafizică a progresului”.
”Să încercăm să redescoperim acestă dimensiune a lor înainte de a-i înhăța ca să îi aducem de guler și să îi târâm în arena publică ca martori ai neputințelor noastre de a formula un argument în relație cu poporul român și de a purta cu onestitate o dezbatere intelectuală la nivel de 2021”, îndeamnă profesorul.
Podul.ro vă prezintă în integralitate comentariile lui Paul Dragoș Aligică:
”Înainte de a ne autoproclama continuatorii lor și de a ne pretinde superiorii lor, să încercăm totuși să înțelegem întâi și cum gândeau și cum vorbeau premergătorii noștri la 1848.
Să comparăm (a) ce cuvinte și ce imagini și idei încerca să transmită unui popor de țărani covârșitor analfabeți elita românească pe la 1840, folosind mijloacele mass-media primitive de atunci și (b) ce cuvinte imagini și idei vehiculează azi elitele românești dotate cu cele mai avansate mijloace de comunicare în masă.
Care este diferența: Sunt multe. Dar cea mai importantă este că în tot ce făceau și spuneau oamenii aceia NU exista un aer de superioritate și condescendanță al elitei luminate venite să lumineze prostimea. Oamenii aceea vorbesc în moduri în care transpare că își respectau și își iubeau sincer poporul, semenii. Și mai ales că înțelegeau că libertatea este precondiția istorică și metafizică a progresului. Asadar, C. A. Rosetti la 1849:
“Cuget deci sunt a zis Descartes. A cugeta este a urzi. Ca să fiu urzitor trebuie să fiu liber. Dar fiindcă sunt înconjurat de ființe cugetătoare, urzitoare și libere ca și mine, trebuie ca libertatea fiecăruia nu numai să nu întâlnească o piedică în libertatea celuilalt ci să găsească în fiecare solidaritate și ajutor….”.
Oamenii aceia nu se jucau cu cuvintele:
“Urzitorul a ascuns în fiestce om făr-osebire o parte din voința sa, actia și mintea lumei întregi și prin urmare, precum ceasornicul nu mai merge de-i va lipsi un singur cui, astfel și într-un stat de va fi un singur om ce nu poate resufla, gândi, trăi, vorbi și lucra liber desfășurând în toată întinderea lor și potrivit cu caracteru, voința și propria sa misie putințele ce i-a dat natura, statul acela este perdut…”.
Iată și ideea democratică:
“De când pământul, stăpânirea sau s-a impus prin silă sau a domnit prin alegere… Când trece domnul pre din naintea ta, nu te înclina lui, căci sau e uzurpator, o statuie făcută de streini ce va pieri mâine când poporul va cere drepturile sale, sau că este omul ce ai ales tu vremelnicește ca să pue în lucrare voințele tale..”.
Și un ultim adevăr politologic uitat azi, din motive care merită o discuție de sine stătătoare:
“Într-adevăr dacă omul este cugetător urzitor și liber, legile ce-l conduc nu pot fi cele ce cad din cer sau din Rusia [înlocuiți aici cu ce localitate doriți, UE, SUA etc. nota mea], scrise pe lespezi de piatră, ci cele ce se nasc dintr-însul și stau scrise pe lespezile inimii sale… Tot omul are într-ânsul o parte din spiritul universal și de aceea tot omul este respectabilu și inviolabilu. Orice lege, revoluție sau prefacere este închisă în inima omului…”.
Așa găseau de cuviință să își învețe și educe poporul înaintașii noștri, elitele occidentalizante românești de la 1848. Recunoaștem cele mai profunde teme ale liberalismului clasic și ale marilor revoluții democratic-liberale de secol 18 și 19. Din acest spirit s-a făcut România modernă, experimentul social-politic pe care încă îl mai locuim într-o formă de intertie în crepuscul. Avem toți – și mă grăbesc să adaug aici, subsemnatul inclusiv, mai mult decât oricine – de învățat de la ei.
Să încercăm să redescoperim acestă dimensiune a lor înainte de a-i înhăța ca să îi aducem de guler și să îi târâm în arena publică ca martori ai neputințelor noastre de a formula un argument în relație cu poporul român și de a purta cu onestitate o dezbatere intelectuală la nivel de 2021”.
