Consultantul politic Cristian Hrițuc, bun cunoscător al realităților din R.Moldova, explică, pe Facebook, că autoritățile au acționat corect când l-au arestat pe procurorul general Alexandr Stoianoglo, acesta reprezentând un veritabil pericol social.
Stoianoglo este personajul care i-a protejat în mod constant pe toți interlopii și corupții Rusiei, Igor Dodon (fugit josnic la Moscova) și Veaceslav Platon, fugit în Marea Britanie, sunt doar două exemple în acest sens.
Pe de altă parte, avertizează Hrițuc, Stoianoglo este un personaj aflat în aria de influență a FSB, o relație care poate va ieși la suprafață într-un viitor nu foarte îndepărtat. Vă prezentăm explicațiile lui Cristian Hrițuc:
”Spiritele s-au inflamat la Chișinău după ce fostul Procuror General a fost reținut. Mulți spun că s-a acționat prea dur, că a fost scos cu mascații. Eu unul nu sunt un adept al justiției făcute la televizor cu ‹cătușe›. Nu de alta, dar am văzut acest proces în România și știm că el unul nu este benefic pentru democrație. Doar că în cazul lui Stoianoglu nu avem un astfel de spectacol. Omul care a negociat eliberarea lui Platon, care a oprit cercetările în dosarul Kuliok acolo unde se vedea clar cum Dodon primește bani în pungă de la Plahotniuc, omul care a jucat chiar un rol politic în ultimii ani, suspectat de jocuri cu ruși nu poate fi lăsat în funcție și nu poate fi lăsat liber. Stoianoglu este un ‹pericol social›. Da, oamenii care reprezintă un pericol social sunt ridicați cu mascații și aduși în fața judecătorului. Acesta va decide dacă suspiciunile privind gradul de pericol social sunt întemeiate sau nu.
Justiția nu se face la televizor și nu se face de către ziariști și nici de către politicieni. Se face în sala de judecată. Mai este mult până ca acest lucru să se înțeleagă în Republica Moldova, stat în care oamenii puteau vedea cu ochiul liber o realitate-imaginile cu Dodon primind bani în pungă- și un Procuror General care închidea ochi sau probele, care a ignorat aproape total finanțările lui Dodon prin insulele Bahamas. Da, e greu de înțeles cum Platon a fost eliberat, cum omul care a dat cea mai grea lovitură sistemului bancar stă la tablă și le predă procurorilor lecții privind comiterea infracțiunilor finaciare.
Stoianglu beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar asta în cazul dosarului penal. Acolo are tot dreptul să fie considerat ‹nevinovat› până la sentința definitivă, dar tot ce s-a văzut în spațiul public în ultimii ani poate fi încadrat la o complicitate a acestuia cu oameni politici, cu oameni care au fraudat băncile. Și mai este și o față nevăzută, o relație cu FSB, despre care poate se va afla la un moment dat. Sau mișcările din Găgăuzia au apărut din prea mult simț civic?
Concluzionând, o reformă nu se face cu oamenii care au stricat sistemul. Întâi îi înlături, așa cum înlături un măr stricat dintr-un coș, ca să nu le strice și pe cele sănătoase, iar apoi te apuci să pui regulă în sistem. Stoianoglu nu e o victimă colaterală. A fost parte a unui război, a fost combatant și a căzut pe front. A știut foarte bine în ce se bagă, și-a asumat anumite fapte, acum trage consecințele. Cei care plâng acum după el sunt doar cei care ori n-au priceput nimic ori au alte interese”.