Parastas la moțiune! Cîțu ține lumânarea moralității politice: ”A murit... Vă cer scuze că am crezut în USR, o echipă de incompetenți!”


Parastas la moțiune! Cîțu ține lumânarea moralității politice: ”A murit... Vă cer scuze că am crezut în USR, o echipă de incompetenți!”

Florin Cîțu a acuzat azi, în plenul Parlamentului, ”trădarea românilor” de către ”echipa de incompetenți” a USR, aliată ”josnic” și oportunist cu PSD și cu extremiștii de la AUR.

"Astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru şi al nostru, este susţinută şi votată de USR. Aşa-zişii reformişti s-au aliat cu PSD şi cu extremiştii. Dragi români, aţi fost trădaţi! USR, partidul pe care l-aţi votat să facă bine, vrea să dea jos guvernul din care face parte, guvern în care au ajuns datorită încrederii dumneavoastră. Se poate să fie mai josnici de atâta liderii acestui partid? S-au făcut fraţi cu PSD şi cu extremiştii neo-fascişti pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor. Le-am arătat foarte clar - cu mine prim-ministru guvernarea nu este un joc de copii răsfăţaţi", a declarat Florin Cîţu, de la tribuna Parlamentului, în contextul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PSD.

Cîțu a mai acuzat USR și de faptul că joacă "alba-neagra" cu guvernarea: "După ce a complotat să dea jos guvernarea, vrea să revină la guvernare, dar cu un şef mai indulgent, cineva impus de ei, care să închidă ochii, când în loc de calea dreaptă ei aleg stânga".

Ca o analiză a propriului mandat, Florin Cîțu s-a declarat mândru de performanţele Guvernului pe care îl conduce, subliniind că Executivul său a pus România pe traiectoria unei creşteri economice de peste 10%, în ciuda pandemiei.

"Acum am să vă spun despre performanţele guvernului pe care-l conduc, de care sunt mândru. Felicitări colegi de la PNL şi UDMR şi mulţumesc că lucraţi din greu pentru a livra rezultate românilor. Acest guvern a pus România pe traiectoria unei creşteri economice de peste 10%, în ciuda pandemiei. Redresarea economiei, ieşirea din recesiune este o misiune îndeplinită. Am redus risipa în administraţia publică, am oprit sifonarea banilor publici, am majorat puternic investiţiile, iar creşterea economică are loc datorită investiţiilor şi nu consumului", a spus premoierul, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PSD.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.