Tranzacțiile secrete și activele ascunse ale unora dintre cei mai bogați și puternici oameni din lume au fost dezvăluite în ceea ce este până acum cea mai mare scurgere de date privind legătura potentaților politici sau economici ai prezentului cu paradisurile fiscale offshore. 35 de foşti şi actuali lideri mondiali, printre care fostul premier britanic Tony Blair, regele Iordaniei şi preşedintele Keniei, Uhuru Kenyatta, ca şi o serie de numeroși miliardari influenţi, toți apar în cea ce este numit generic ca fiind ”Pandora Papers”, un dosar digital de documente care include fișiere aparținând unui număr de 11,9 milioane de la companii angajate de diverși clienți bogați pentru a crea structuri offshore în paradisuri fiscale precum Panama, Dubai, Monaco, Elveția și Insulele Cayman.
Documentele expun afacerile secrete, în relație cu companiile offshore, a zeci de lideri mondiali, inclusiv actuali și foști președinți, prim-miniștri și șefi de stat. De asemenea, scot la iveală conturile secrete a peste 300 de alți oficiali publici, cum ar fi miniștrii, judecătorii, primari și lideri militari din peste 90 de țări.
Pentru Marea Britanie, de pildă, dosarele includ dezvăluiri legate de marii sponsori ai Partidului Conservator, ridicând întrebări dificile pentru Boris Johnson în chiar ajunul reuniunii partidului său pentru conferința anuală.
Peste 100 de miliardari figurează în datele sustrase, precum și diverse vedete ale scenelor artistice.
”Pandora Papers” dezvăluie funcționarea bine ascunsă a unor mecanisme și relaționări financiare aflate în umbră, oferind o neașteptată fereastră de acces către operațiunile discrete ale unei economii offshore globale, care permite unora dintre cei mai bogați oameni din lume să își ascundă averea și, în unele cazuri, să plătească impozite mici sau deloc.
Dosarele conțin e-mailuri, note, înregistrări, certificate de distribuire, rapoarte de conformitate și diagrame complexe, care arată structuri corporative labirintice, permițând în premieră identificarea adevăraților beneficiari ai existenței unor companii paravan.
Documentele au fost transmise Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) din Washington, care a oferit acces datele primite unor parteneri media selectați, inclusiv Guardian, BBC Panorama, Le Monde și Washington Post. Peste 600 de jurnaliști au cercetat dosarele ca parte a unei anchete globale masive.
Facilitățile offshore, paradisurile evazioniștilor, ale rețelelor de fraudă și ale structurilor speciializate în spălarea banilor
”Pandora Papers” reprezintă cel mai recent - și cel mai mare din punctul de vedere al volumului de date – episod dintr-o serie de scurgeri majore de date financiare care au cutremurat lumea afacerilor offshore din 2013. Înființarea entităților offshore sau beneficiul de pe urma activităților acestora nu reprezintă niște ilegalități în sine, atunci când au ca scop motive legitime, cum ar fi securitatea persoanelor și a bunurilor. Însă secretul oferit de paradisurile fiscale s-a dovedit de cele mai multe ori atrăgător pentru evazioniștii fiscali, specialiștii în fraude fiscale și membrii rețelelor de spălare a banilor, mulți dintre ei apărând în documentele ce fac parte din Dosarul ”Pandora Papers”.
De asemenea, o serie de alte persoane și companii extrem de bogate își păstrează activele la adăpostul discreției oferite de aceste companii offshore pentru a evita plata impozitelor în țările lor, o activitate care aduce, astfel, prejudicii enorme propriilor economii naționale.
Este și cazul regele Abdullah al II-lea al Iordaniei care, conform documentelor dezvăluite, a adunat un imperiu imobiliar secret de peste 100 milioane de dolari în Malibu, Washington și Londra. Regele Iordaniei a refuzat să răspundă la întrebări specifice, menționând totuși că nu ar fi nimic ilegal dacă el deține proprietăți prin intermediul companiilor offshore. Jodania a și blocat, de altfel, site-ul ICIJ duminică, cu câteva ore înainte de lansarea Dosarului ”Pandora Papers”.
Putin, Zelenskiy, Aliyev, Babiš, Dominique Strauss-Kahn...
Miniştrii de Finanţe din Pakistan, Olanda şi Brazilia au cu toţii legături cu companii offshore, la fel ca şi foşti miniştri de Finanţe din Malta şi Franţa, inclusiv fostul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.
Dosarele arată, de asemenea, că familia Aliyev, conducătoare a Azerbaidjanului, a tranzacționat în ultimii ani proprietăți britanice în valoare de aproape 400 de milioane de lire sterline. Una dintre proprietățile familiei Aliyev a fost vândută chiar Coroanei Britanice, ajunsă astfel în situația de a analiza cum a ajuns să plătească 67 de milioane de lire sterline unei companii care funcționa ca un paravan pentru conducătorii unei acuzateă de corupție sistemică.
”Pandora Papers” amenință, de asemenea, să provoace neplăceri majore pentru doi lideri ai Uniunii Europene. Primul ministru al Republicii Cehe, Andrej Babiš, aflat în plin proces electiv în această săptămână, se confruntă cu întrebări legate de folosirea unei companii de investiții offshore pentru a achiziționa un castel de 22 milioane de dolari în sudul Franței. În același timp, în Cipru, el însuși un centru offshore controversat, președintele, Nicos Anastasiades, a fost rugat să explice de ce o firmă de avocatură pe care a fondat-o a fost acuzată că a ascuns activele unui controversat miliardar rus în spatele unor proprietari de companii false. Firma neagă orice acțiune ilegală, în timp ce președintele cipriot spune că a încetat să mai aibă un rol activ în afacerile sale după ce a devenit lider al opoziției în 1997.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, care a fost ales în 2019 cu angajamentul de a curăța economia notoriu coruptă și influențată de oligarhii din țara sa, este, de asemenea, menționat în documentele ”Pandora Papers”. În timpul campaniei, Zelenskiy și-a transferat participația de 25% într-o companie offshore unui prieten apropiat care lucrează acum ca și consilier de vârf al președintelui, sugerează dosarele. Zelenskiy a refuzat să comenteze și nu este clar dacă el este beneficiarul real al operațiunii financiare.
Președintele rus, Vladimir Putin, pe care SUA îl suspectează că are o avere secretă, nu apare în dosare cu numele propriu. Dar există date numeroase despre la fel de numeroși asociați apropiați ai lui Putin, inclusiv cel mai bun prieten al său din copilărie - regretatul Petr Kolbin - pe care criticii l-au numit a fi un adevărat „portofel” pentru averea lui Putin și o femeie cu care liderul rus ar fi fost implicat într-o relație romantică.
Traseul offshore relevat de ”Pandora Papers” se întinde din Africa până în America Latină până în Asia și este foarte probabil să pună în dificultate politicienii din întreaga lume. În Pakistan, Moonis Elahi, un ministru proeminent în guvernul primului ministru Imran Khan, a contactat un furnizor offshore din Singapore pentru a investi, de exemplu, 33,7 milioane de dolari. În Kenya, președintele, Uhuru Kenyatta, s-a descris ca un dușman al corupției, însă va trebui să explice de ce el și rudele sale apropiate au acumulat peste 30 de milioane de dolari în active mascate prin companii offshore, inclusiv proprietăți în Londra.
Tranzacție simplă: lumea întreagă pierde, pentru ca doar câțiva potentați să câștige
Gerard Ryle, directorul Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) din Washington, a declarat că ”Pandora Papers” va pune în dificultate politicienii de vârf care și-au organizat finanțele în paradisuri fiscale și ar putea fi obstacole în calea reformelor economice. El se aștepta ca documentele Pandora să aibă un impact mai mare decât scurgerile anterioare, nu în ultimul rând pentru că acestea tratează și tranzacții efectuate în mijlocul unei pandemii care a exacerbat inegalitățile și a obligat guvernele să împrumute sume fără precedent, care să fie luate practic de contribuabilii obișnuiți.
Potrivit unui studiu realizat în 2020 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) din Paris, cel puțin 11,3 miliarde de dolari sunt deținute în structuri offshore din întreaga lume. "Aceștia sunt bani pierduți de trezoreriile din întreaga lume și bani care ar putea fi folosiți pentru recuperare după pandemia Covid", a spus Ryle, adăugând: „noi toți pierdem pentru ca doar câțiva oameni să câștige. Este simplu. Este o tranzacție foarte simplă care se întâmplă acum și aici".
Citește pe aceeași temă: ”Pandora Papers”: Secretele financiare ale românului Frank Timiș, scoase la iveală în scandalul ingineriilor offshore!