Deputatul USR PLUS Adrian Wiener, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și cel care reușea să stârnească admirația românilor după ce a decis să-și reia temporar profesia de bază și să ajute într-un spital COVID din Arad, în prima parte a pandemiei, consideră că în România se derulează, zilele acestea, o „catastrofă umanitară”. Terifiant nu este numai numărul uriaș de infectări, ci și de decese, 11% dintre morții Europei de Covid-19 provenind în acest moment din România.
Adrian Wiener, pe pagina sa oficială de Facebook: „România trece printr-o catastrofă umanitară.
În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei și de 6 ori mai mult decât media lumii. 10.000 de persoane internate în spital, dintre care 300 de copii. Peste 1000 de oameni cu formă severă sau critică de boală luptă pentru fiecare respirație pe un pat de ATI.
Din totalul deceselor raportate ieri în lume 5% sunt români. 11,5% din decesele Europei sunt în România. Covârșitoarea majoritate a acestor decese erau evitabile; prin vaccinare, prin măsuri de protecție.
Cauzele pentru care am ajuns la această implozie socială sunt multiple:
Scăderea încrederii în autorități, in decidenți, în clasa politică; de înțeles după 30 de ani de viermuială, impostură, jaf și exhibiționism politic înfiorător;
Atomizarea societății în care trăim; lipsa acuității pentru binele comun; zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru. Lipsa coeziunii face aproape imposibil efortul colectiv necesar în cazul unei catastrofe;
Gradul redus de alfabetizare științifică; lipsa gândirii critice; vocea criminală a antivacciniștilor militanți a răzbătut și are ecouri în mult prea mulți dintre compatrioții noștri: “vaccinul îți modifică ADN-ul, ”devii infertil”, ”e un experiment”, ”e doar o gripă”, “asasinii”, “botnițele” – expresii care au ucis și vor continua să ucidă oameni. La propriu.
Politizarea crizei sanitare – hienele politice care au decredibilizat permanent orice măsură, orice îndemn, orice decizie pentru a mai câștiga “favorabilitate” sau “intenție de vot” sau care or mai fi indicatorii de prin sondaje. Avem un partid care a asumat doctrinar antivaccinismul; acești oameni au cimitire în spate. Au întreținut constant și susținut ezitarea la vaccinare.
Evoluția catastrofei în desfășurare depinde, pe termen scurt, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, mai puțin de decidenți. Dacă alegem sau nu să fim parte a efortului de diminuare a transmiterii comunitare; dacă alegem să purtăm mască, să evităm deplasările neesențiale, să ne vaccinăm- dacă nu am făcut-o încă. De cum reușim să avem grijă unii de alții. Decizia fiecăruia dintre noi și a noastră ca și comunitate poate avea impact asupra numărului de decese, asupra încărcării secțiilor de ATI, asupra suferinței de nedescris din spitale”.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, erau înregistrate, miercuri, în Bucureşti - 1.561 şi în judeţele Dolj - 512, Timiş - 494, Ilfov - 485, Prahova - 452, Cluj - 378, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Covasna - 45, Giurgiu - 51, Harghita - 56.
Capitala are o incidenţă de 6,33 de cazuri la mia de locuitori.
Judeţul Ilfov se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulate la 14 zile, cu 6,79 cazuri la mia de locuitori, fiind urmat de judeţele Timiş - 6,02, Cluj - 4,54, Dolj - 4,17, Bistriţa-Năsăud - 3,86, Teleorman - 3,67, Maramureş - 3,57, Satu Mare - 3,53, Constanţa - 3,47, Olt - 3,34, Giurgiu - 3,33, Arad - 3,28, Mehedinţi 3,19, Sălaj - 3,07, Iaşi - 3,01, acestea aflându-se în zona roşie.
În zona galbenă se află 17 judeţe, printre care Suceava - 2,97, Prahova - 2,95, Călăraşi - 2,93.
11.742 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 310 copii, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.320 pacienţi, dintre aceştia 20 fiind copii.
Pe teritoriul României, 57.987 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 10.376 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 62.384 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 173 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.090 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 748 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.