"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În 2021, la 18 ani de la primele asasinate de notorietate din ”era Putin”, cele cărora le-au căzut victime, în 2003, politicianul de Opoziție Sergei Yushenkov și jurnalistul de investigații Yuri Shchekochikhin, crima politică își serbează în Rusia majoratul. Un majorat sângeros care, în lipsa unor acțiuni ferme și concrete ale Europei, îi permite Rusiei să clameze faptul că istoria este de partea ei, conferindu-i, totodată, puterea să o repete, semnalizând lumii că mâna Regimului Putin e lungă și necruțătoare...
Rusia este responsabilă pentru asasinarea fostului spion Aleksandr Litvinenko, devenit critic virulent al Kremlinului și otrăvit cu poloniu radioactiv în Marea Britanie. Aceasta este concluzia din septembrie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanță care pune FSB-ul, urmașul de fapt și de drept al KGB-ului, în postură de autor, iar lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, îi atribuie calitatea de ”probabil” incitator.
Dincolo de sonoritatea ei, însă, știrea s-a stins previzibil în chiar conținutul timid al documentului care a creat-o. Lipsită de consecințe punitive reale, decizia CEDO se alătură șirului lung de sancțiuni sterile cu care Occidentul ”ceartă” doar de fațadă regimul abuziv al lui Putin, continuând pe sub masă parteneriatele profitabile cu Rusia.
În timp ce emite, periodic, sancțiuni pe hârtie, împotriva oligarhilor și funcționarilor de stat ai lui Putin, semnându-se patetic și demonstrativ ”Free Navalnîi!”, Vestul se pregătește să-l îmbogățească pe Putin prin gazoductul Nord Stream 2, Germania și Austria continuă să facă afaceri rentabile cu Belarus iar Franța, Anglia și Spania, de pildă, mustăcesc de fațadă, convinse de milioanele de euro pompate, via Chișinău, prin Afacerea Laundromat.
Și atunci de ce să nu fie comise, în continuare, crimele, și în viitor, dacă prețul pentru săvârșirea lor se dovedește a fi nul? De ce să nu încurajeze placiditatea Occidentului continuarea acestui plan letal al Kremlinului, ducând mai departe istoria de asasinate neprobate și nesancționate ale Moscovei și încurajând și alte regimuri autoritare să procedeze similar?
Cazul Markov, sau cum a ajuns să inspire un asasinat din Bulgaria comunistă o întreagă ”metodologie” din Rusia capitalistă
Modelul de acțiune respectat în ultimele decenii la Moscova, în materia anihilării vocilor opozante, a devenit teză obligatorie în manualele serviciilor secrete din țările estice comuniste în urmă cu 43 de ani.
Pe 7 septembrie 1948, de ziua liderului comunist Todor Jivkov, KGB-ul și DS-ul (Durzhavna Sigornost) bulgar i-au făcut cadou dictatorului de la Sofia un disident redus la tăcere. Este vorba de Gheorghi Ivanov Markov (foto), scriitor și dramaturg bulgar, fugit în 1969 din Bulgaria, critic vocal și de neoprit, în calitatea sa de jurnalist BBC World Service, Radio Europa Liberă și Deutsche Welle, al regimului de la Sofia.
În 1975, Markov a început să lucreze pentru Radio Europa Libera, la Munchen-Germania, și în următorii trei ani a scris o serie de 130 de programe duminicale de seară, numite: „În absență, reportaje despre Bulgaria”. Acestea relevau secrete din viața membrilor de partid aflați la conducere, mai ales a conducătorului Todor Jivkov, despre care a ajuns să cunoască destul de multe în perioada petrecută alături de el. Emisiunile critice ale lui Markov prezentau modul în care era condusă Bulgaria de Partidul Comunist și mai ales cultul personalității liderului acestuia, Todor Jivkov, fiind ascultate de sute de oameni în Bulgaria. Mai mult decât atât, din 1977, Markov a început o a doua serie de emisiuni numite: „Întâlniri personale cu Todor Jivkov”, în care critica stilul de viață pseudoaristocratic și ipocrit al liderului bulgar.
Jivkov a cerut ca Markov să fie redus la tăcere iar Biroul Politic a promulgat un decret care stipula că „pentru neutralizarea emigranților inamici se puteau lua orice măsuri”. Cum Securitatea bulgară adat greș în primele două tentative de asasinare a lui Markov, conducerea operațiunii a fost preluată de KGB, generalul Serghei Mihailovici Golubev ordonând principalului agent secret rezident în Washington să cumpere mai multe umbrele, care au fost apoi modificate, prin dotarea cu un mecanism de armare și cu un amortizor de sunet astfel încât protecțiile de precipitații, transformate în arme, să poată trage o alice până la o distanța de 1,5-2 metri. În vârful umbrelei a fost amplasată o mică alice conținând ricină, o otravă mortală făcută din semințe de ricin, iar umbrelele au fost duse de Golubev în Sofia, pentru antrenarea asasinilor bulgari de la DS și pentru finalizarea operațiunii.
Pe 7 septembrie 1978, cea de-a 67-a aniversare a zilei de naștere a lui Todor Jivkov, Markov a fost împușcat pe stradă, în partea dorsală a piciorului drept, acțiunea fiind simțită de disident ca și când cineva l-ar fi înțepat cu un ac. Tocmai din acest motiv, Markov nu a ales să consulte un medic, ci a lucrat la birou pana noaptea târziu, chiar și după ce observase pe pantaloni o pată de sânge și pe pulpă o mică umflatură roșiatică. Degradarea bruscă a stării de sănătate a făcut ca disidentul bulgar să ajungă în cele din urmă la spital, însă deznodământul scontat de KGB și DS nu a mai putut fi împiedicat. Markov nu a răspuns la tratamente și, în cele din urmă, a murit după trei zile de agonie și delir, pe 11 septembrie 1978, la autopsia efectuată la morga locală descoperindu-se în rană un mic ac cu o gămălie dotată cu orificii minuscule, care ar fi conținut cantitatea mortală de ricină.
Operațiunea ”Markov” a avut loc la fix doi ani după ce actualul președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin, recrutat de KGB în serviciul de contraspionaj, finalizase cu rezultate meritorii cursul de perfecționare din Ohta, Leningrad, fiind alocat așa numitei Direcții nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.
La 21 de ani de la asasinarea lui Markov, kaghebistul Putin ajungea directorul FSB, succesoarea temutului serviciu secret sovietic, pentru ca în următorii 21 de ani, cariera sa, de această dată de președinte în funcție sau din umbră al Federației Ruse, să fie pusă în legătură cu o mulțime de asasinate care i-au ”rărit” oponenții și au redus la tăcere vocile contestatare.
Rusia lui Putin: două decenii de guvernare, un singur semnal - mâna regimului e lungă și necruțătoare...
Indiscutabil, de 20 de ani, perioadă care coincide cu preluarea puterii de către Vladimir Putin, Kremlinul promovează o politică internă ultraautoritară și una externă extrem de agresivă, dovedind o predilecție pentru aplicarea unor strategii nocive, ba chiar fatale, prin care reușește să își țină oponenții la respect.
Având învățat pe de rost manualul KGB de preluare și consolidare a Puterii prin șantaj, frică, intimidări și teroare, Putin, fostul șef de serviciu secret ajuns lider absolut și absolutist al Rusiei, a ținut seamă atât de coordonatele de acțiune deprinse ca slujitor devotat al poliției politice sovietice, cât și de învățăturile rămase în urma activității tatălui său, Vladimir Spiridonovici Putin, fost cadru NKVD, precursorul de temut a KGB-ului.
În cei 20 de mandat perpetuu în fruntea Federației, Putin a beneficiat din plin de pe urma amplificării spaimei și a angoasei publice prin intermediul unei combinații eficiente de măsuri domestice și asasinate cu care a fost pus în legătură.
În 2021, la 18 ani de la primele asasinate de notorietate din ”era Putin”, cele cărora le-au căzut victime, în 2003, politicianul de Opoziție Sergei Yushenkov și jurnalistul de investigații Yuri Shchekochikhin (celor doi, și nu numai, urmând să le dedicăm următorul episod al ”Listei lui Putin), crima politică își serbează în Rusia majoratul.
Un majorat sângeros care, în lipsa unor acțiuni ferme și concrete ale Europei, îi permite Rusiei să clameze faptul că istoria este de partea ei, conferindu-i, totodată, puterea să o repete, semnalizând că mâna Regimului Putin e lungă și necruțătoare...
