Participarea membrilor PSRM în activități ilegale, precum traficul de droguri, a devenit subiect de discuții în Parlament. În cadrul examinării a unui proiect de lege privind modificarea Legii cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, președintele Comisiei securitate națională a Parlamentului, deputatul PAS, Lilian Carp, a atras atenția asupra faptului că unii deputați socialiști adresează întrebări la care deja au fost date răspunsurile, tărăgănând astfel trecerea la procedura de vot.
În acest sens, parlamentarul a spus că, după părerea sa, unii deputați consumă substanțele narcotice confiscate anterior de către reprezentanții poliției de la membrii PSRM.
„Am impresia că la unii, ceea ce a confiscat poliția la un membru al „Gărzii Tinere”, substanțele narcotice, dar și la cel de la Romanești, care este membru de partid, la unii [deputați] li se dă și ei fumează... Băieți, schimbați buruianul”, a declarat el, citat de Deschide.MD.
Mai exact, Carp a făcut referire la știrile publicate de reporterii Deschide.MD cu privire la reținerea a unui lider al tineretului socialist din sectorul Botanica al capitalei, dar și a membrului organizației Strășeni a PSRM.