Primarul rusofil, socialist și românofob al Chișinăului – l-am numit pe Ivan Ceban, fost comunist inventat de Rusia și consiliat de FSB – joacă și el pe partitura kremlinologică lansată recent de cuplul Natașa Morari – Slava Platon.
Concret, în ședința de luni de la Primăria Chișinăului, Ceban a acuzat SIS, exact ca Natalia Morari, că l-ar ”șantaja” și ar pregăti operațiuni de compromitere a sa. La fel ca Natașa, Ceban nu a oferit nume, probe, situații clare, ci doar a rostogolit acuzații fără acoperire, indicând noua putere de la Chișinău, pe Maia Sandu și guvernarea PAS, care, insistă politrucul consiliat de FSB, s-ar afla în spatele acestor ”acțiuni”.
Ceban insistă că ar fi filat de servicii pas cu pas, că se pregătesc percheziții la biroul său de la Primărie și la domiciliu, urmând să fie arestat într-un viitor apropiat.
”În această săptămână am fost informat că sunt urmărit la fiecare pas. Se ocupă de asta oameni serioși din structurile speciale, pentru a face tot posibilul să mă murdărească. (...) Li se cere angajaților din structurile de stat să mă șantajeze și să pregătească percheziții la domiciliu, la birou și eventualul meu arest pe câteva zile, luni sau chiar mai mult. Vă invit, welcome!”, a bravat Ceban, sfârșind în limba engleză, potrivit ziarulnational.md, deși el primește directive în rusă, așa cum demonstrează participarea lui la ședințele ”electorale” organizate la Chișinău de ”experții electorali” ai Moscovei, dar și vizitele sale la Kremlin, unde s-a întâlnit cu Kozak și cu personaje importante de la cârma Departamentului Moldova.
Ivan Ceban a mai acuzat PAS că ar fi activat un lobby negativ la adresa lui, în România, pentru a fi ”denigrat” mediatic. Fără a ne pronunța numele, românofobul se referă astfel la recentele dezvăluiri ale Podul.ro – detalii AICI și AICI –, ziarul nostru fiind unica instituție media din România care a dezvăluit că Ceban vine la furat în țara noastră, încercând să obțină un important fond românesc (bani publici românești garnisiți cu bani europeni) pentru primăriile rusofile și moldoveniste pe care le coordonează prin intermediul constructului CALM.
Atragem atenția că autoritățile de la București ar trebui să nu intre în jocul lui Ivan Ceban și al omizilor lui rusofile/moldoveniste/stataliste, ci să se ducă direct în comunitățile românești pe care să le ajute prin proiecte serioase, evitând interpușii interesați de imagine și de sifonare de fonduri.
Amintim că Ivan Ceban este unul dintre principalii vinovați că ajutorul trimis de România (bani, medicamente, logistică medicală) a ajuns sub podul de la Telecentru, într-o periferie sordidă a Chișinăului, deși ajutorul trimis de România avea să salveze vieți dincolo de Prut. Așa ar fi trebuit să-l primească autoritățile de la București pe Ceban: sub pod, nu altundeva, și cu atât mai puțin să-l legitimeze și să-i prăgătească fonduri pentru primari rusofili și moldoveniști.
A se remarca faptul că mascarada stârnită de Ivan Ceban respectă în totul partitura inițiată de agenta FSB Natașa Morari și de infractorul internațional Veaceslav Platon: se vrea acreditarea narațiunii că, la ordinul noii puteri, SIS ar șantaja și ar intercepta ca pe vremea lui Plahotniuc și Voronin, această povestioară având și scopul de a o compromite pe Maia Sandu și de a aduce prejudicii de imagine PAS, laolaltă cu intimidarea SIS. De altfel, aceasta este narațiunea tuturor tâlharilor Rusiei fugiți peste hotare după dezastrul electoral care a lovit taberele rusofile la alegerile parlamentare anticipate. Pe fundal, iată însă că Stoianoglo se menține în funcție. Ceea ce este foarte grav.