Ministerul de Externe al Rusiei, tupeu de cotropitor bolșevic: a numit invadarea Poloniei „campanie de eliberare”!

Ministerul rus de Externe a postat pe Twitter un videoclip dedicat invadării Poloniei de către armatele sovietice, din 17 septembrie 1939. Oficialii moscoviți au numit acest tragic eveniment istoric drept o „campanie de eliberare” și nu o cotropire a unei țări învecinate, reperul fiind ”aniversat” și nu comemorat de către urmașii invadatorilor bolșevici din anii 40.

Invazia a fost necesară, deoarece „Polonia a încetat de fapt să existe ca stat”, a asigurat Ministerul de Externe, iar Moscova nu ar fi făcut altceva decât să nu-i permită lui Hitler să pună mâna pe toată Polonia. De asemenea, pe pagina sa de Facebook, reprezentanții Ministerului rus de Externe se plâng de faptul că invazia armatei sovietice în Polonia „este interpretată ambiguu” și „destul de des sunt difuzate în mod deschis teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca un agresor la egalitate cu Germania lui Hitler”.

Cum rescrie istoria mecanismul de propagandă al lui Putin

”Pe 17 septembrie 1939 Armata Roșie a început o operațiune de eliberare pe teritoriul Poloniei. Trupele sovietice au ajuns la linia Kerzonului, fără a permite Wehrmachtului să se apropie de Minsk. Popoarele din Belarusul de Vest și Ucraina de Vest au sărbătorit întâlnirea cu cu soldații sovietici (...) În comunitatea științifică și mass-media (în special cele străine), acest eveniment este interpretat ambiguu, fiind difuzate adesea teze de propagandă pentru a prezenta URSS ca agresor, pe picior de egalitate cu Germania lui Hitler. Totodată, multe fapte și circumstanțe sunt ținute sub tăcere, fiind astfel imposibil să-ți imaginezi situația politică obiectivă a timpului”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe, cel care recunoaște, totuși, că invadarea Poloniei a fost dictată de nevoia de a fi asigurată securitatea propriilor teritorii: ”Au existat două opțiuni: fie trupele germane ajung la granița sovieto-polonă, fie se reușește oprirea acestora la o distanță considerabilă (...) Cu cât erau ținute mai departe avanposturile Wehrmachtului de Moscova și de alte orașe mari ale Uniunii Sovietice, cu atât Armata Roșie avea mai multe avantaje strategice și tactice”. 

La ceas ”aniversar” pentru mecanismul de marketing politic al lui Putin, cel cunoscut pentru strategia de a transforma operațiunile militare sovietice, chiar și cele criminale, în instrumente de propagandă, Ministerul rus de Exeterne ofensează fără probleme memoria polonezilor, spunând despre ”Republica Polonă” că aceasta a eșuat, finalmente, în propria sa viziune politică, Varșovia ”arătându-și sprijinul pentru politicile naziste agresive care au fost responsabile pentru planurile sale expansioniste”.

Realitatea istorică, ignorată de oficialii Moscovei

Invadarea Poloniei de către URSS a început pe 17 septembrie 1939, la nici o lună de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop (după ce germanii furaseră startul în prima zi a lui septembrie), și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici. 

Armata Roșie a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Masacrul de la Katyń, consecința ”operațiunii de eliberare” serbate de regimul Putin

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katin din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.

În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili. Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi. 

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky). Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. 

Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil de la Londra. 

Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a făptașilor aflați încă în viață. Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor. 

Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, abia în 1992. În 2005, autoritatea rusă de competență pentru anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat. 

Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul direct al lui Stalin.