Instalatorul Christo lovește din nou

Recunosc că nu a vibrat niciodată în mine vreun sentiment de emoție sau de trăire intelectuală privind imaginile artei lui Christo. Nu m-a mișcat cu nici un milimetru mai mult decât o poate face copertina de pe o clădire în renovare sau prelata de pe o Dacie 1300 părăsită în parcare. Împachetările sale de clădiri și monumente mi-au creat decât o vagă senzație de stranietate a unui șantier părăsit. Toate aceste ascunderi nu mi-au relevat nicio revelație și nu mi-au evocat nicio coincidență pudibondă. Noroc că instalațiile lui Christo nu sunt permanente și așa cum se montează, ele se și demontează. Nici măcar efemeritatea lor nu am înțeles-o ca pe un simbol de mesaj artistic.    

Finalmente însă, viziunea obsesivă a lui Christo poate căpăta un sens în chiar contemporaneitatea zilelor noastre. Pe timp de război edificiile importante ale unei metropole erau acoperite cu prelate și protejate cu saci de nisip. Lumea în care trăim este într-un război mai mult sau mai puțin evident, vădit sau camuflat. Parisul este sub asediul emigranților din lumea islamică, pandemia a închis locuri publice și a pus măști pe fețele oamenilor, cenzura acoperă ideile libere iar știrile false ascund adevărul, se anulează cultura prin destructurarea istoriei, se demolează vechiul stabiliment pentru propășirea nimicului universal. Trăim într-o lume a aparențelor și a ascunderilor, o lume a progresismului evolutiv prin demolarea de repere și valori ale trecutului.

În acest context, protejarea și conservarea este eminamente necesară. Imaginea Arcului de Triumf învelit în pânze protectoare face ca, în sfârșit, arta lui Christo să devină triumfală și pe deplin conceptuală. Că pânza învelitoare înseamnă protecție sau înseamnă interdicție, asta rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi să o facă. Dacă nuanța și calitatea pânzei acoperitoare este aceeași cu cea a chiloților lui Macron sau a cancelăriței Merkel, ține tot de imaginația fiecăruia. Că după dezvelire nu vom mai privi un Arc de Triumf, ci o potcoavă de cal mort, asta se poate numi “work în progress”.

Cu un cost de 14 milioane de euro, ultima făcătorie post mortem a cuplului Christo și a soției sale Jeanne-Claude va putea fi admirată tâmp între 18 septembrie și 3 octombrie.