Sociologul Barbu Mateescu explică de o manieră tranșantă, pe Facebook, că eventuala rămânere a lui Florin Cîțu în vârful Guvernului și eventuala alegere a sa în funcția de președinte al PNL ar reprezenta un dezastru de proporții pentru formațiunea liberală, care, după o astfel de aventură penibilă, la cheremul PSD, riscă să se confrunte cu pragul electoral în 2024.
”Cîțu e o ghiulea de gâtul PNL, punctează sociologul, care atrage atenția că, nu peste mult timp, liberalii vor căuta soluții ca să scape de Cîțu, acesta urmând să dispară din politică până în 2024, când fie va vegeta la BNR, fie va sta în fața unui laptop, jucându-se la Bursă.
Vă prezentăm predicțiile sociologului Barbu Mateescu:
”Neadoptarea moțiunii (sau, după cum scriam la începutul crizei, nici măcar votarea ei) este o victorie importantă pentru Cîțu, dar un dezastru pentru PNL și un motiv de bucurie pentru AUR, PSD și USRPLUS. Idem succesul lui la Congres.
Rămânerea lui Cîțu la putere în PNL și la guvern provoacă pagube mari PNL în fiecare secundă. Cîțu e o ghiulea de gâtul PNL și un pahar de vin delicios pentru toți ceilalți. Urmează multe, multe nebunii, țicneli sau prostii pe care Florin Cîțu, președinte al PNL (!) și prim-ministru al guvernului minoritar PNL (!), le va face.
Ca și Iohannis, Cîțu nu este expus consecințelor electorale pentru ceea ce face. Omul în 2024 va fi la BNR sau în fața unui laptop, jucându-se la Bursă. PNL va fi nas în nas cu pragul electoral.
Nu e departe momentul când PNL va cere ajutor în a scăpa de Cîțu”.