Florin Cîțu și așa-zisa ”echipă câștigătoare” din PNL s-au transformat, de câteva zile, în aripa PSD din PNL. Asta fiindcă se mențin în funcții numai și numai cu susținerea și tergiversările PSD, în timp ce vechi figuri ale USL, printre care și această Alina Gorghiu, care se pare că se ocupă de comunicarea ”echipei câștigătoare”, născocesc scandaluri penibile și nedemocratice (tot de inspirație PSD-istă, dacă nu de-a dreptul PRM-istă) pentru a boicota moțiunea de cenzură, care, e evident, e un exercițiu cât se poate de democratic care respectă toate procedurile.
Observați că F. Cîțu se tot bâlbâie de câteva zile acuzând semnatarii autentici ai moțiunii că și-ar fi falsificat semnăturile.
Desigur, soția lui Isar e realmente disperată că Florin Cîțu pică în plen și dispare înaintea Congresului PNL, ceea ce ar însemna că nu-i mai construiește soțului Isar o bancă doar pentru el, ca să decidă familia Isar ce se întâmplă cu banii noștri. Amintim că Alina Gorghiu (venită în partid pe baza a orice alte calități decât cele intelectuale) a fost cel mai dezastruos și mai rușinos președinte al PNL din toată istoria partidului – datorită incompetenței sale, PSD avea să câștige alegerile parlamentare cu 46%, iar PNL s-a prăbușit la urne. Alina Gorghiu a fost impusă la șefia PNL de președintele Klaus Iohannis, așa cum încearcă să facă acum cu marioneta Cîțu, fost condamnat, pușcăriaș și țepar.
De remarcat că F. Cîțu și cei câțiva lideri din așa-zisa ”echipă câștigătoare” își permit să vorbească acum în numele conducerii PNL, agresiv și la disperare, deși ei nu sunt președintele PNL și nici n-au acoperirea statutară ca să o facă. Acum Cîțu (liberal de mai puțin de 5 ani) îl amenință cu excluderea pe Ludovic Orban și pe numeroși alți colegi. Deși nu Ludovic Orban și susținătorii săi au inițiat moțiunea, nu ei au generat-o, prin incompetență guvernamentală. Fiindcă PNDL nu este altceva decât o gigantică pomană socialistă pe care Cîțu o dă din pix, plătind cu bani publici voturile baronilor PNL de la Congres. Amenințarea cu CCR este pur și simplu caraghioasă. Adică, dacă nu-l salvează acum PSD, l-ar salva Dorneanu peste vreo 7-8 luni?
Disperarea e uriașă și e generată de faptul că moțiunea de cenzură ajunge, în sfârșit, în plenul Parlamentului, chiar mâine, ceea ce înseamnă că F. Cîțu este pe cale să dispară ca și cum nici n-ar fi existat.