Năsui îi explică premierului Cîțu ce e liberalismul: "Nu se face prin aceleași programe socialiste inventate de penali ca să sifoneze banii publici către baronii locali"


Năsui îi explică premierului Cîțu ce e liberalismul: "Nu se face prin aceleași programe socialiste inventate de penali ca să sifoneze banii publici către baronii locali"

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a transmis vineri, 3 septembrie, că, prin adoptarea programului Anghel Saligny, premierul Florin Cîțu "a hotărât să dea un tun de 50 de miliarde de lei din banii contribuabililor". De asemenea, Năsui i-a explicat premierului Florin Cîțu ce înseamnă cu adevărat liberalismul, nicidecum "aceleași programe socialiste inventate de penali ca să sifoneze banii publici către baronii locali", ci diminuarea taxelor pe muncă. 

"Astăzi am refuzat să girăm furtul din bani publici prin PNDL 3.

Premierul a hotărât să dea un tun de 50 de miliarde de lei din banii contribuabililor. O sumă imensă cu care s-ar fi putut face multe.

PNDL este invenția lui Liviu Dragnea pentru a răsplăti baroni locali și firme de partid prin contracte cu dedicație pe bani publici.

PNDL este unul din programele din care s-a furat cel mai mult și cel mai flagrant sub pretextul că ajutăm comunitățile locale.

De ani de zile statul a dat zeci de miliarde de lei cu dedicație pentru dezvoltare locală și vedem realitatea cu ochii liberi: nici un județ nu a fost scos din sărăcie.

Singurele persoane scoase din sărăcie sunt clienții de partid care au dat becuri pe 2.000 euro bucata și au făcut toalete de 80.000 euro.

Iar atunci când banii nu au fost furați de-a dreptul, au fost risipiți, iar localitățile României au rămas tot la fel de sărace. Județele fruntașe în luatul banilor din PNDL au fost cele mai sărace și au rămas cele mai sărace. Tot ce a făcut PNDL e să consolideze baroniada locală și puterea politicienilor.

Am agreat pentru formarea unui guvern liberal eliminarea taxelor pentru toți românii. Avem cea mai mare rată de sărăcie în muncă. Adică românii, deși muncesc, trăiesc în sărăcie. Iar acum ni se spune că nu se poate, că impactul bugetar ar fi prea mare. Este nevoie de dezbateri suplimentare și studii peste studii de impact ca să vedem dacă lăsăm românilor banii pe care îi muncesc. Dar atunci când e vorba de a da bani firmelor de partid, nu mai e nevoie de niciun studiu de impact.

Zicem că impactul sunt „investiții” și alte cuvinte care sună bine pe hârtie. În realitate, românii au simțit pe pielea lor ce înseamnă aceste așa-zise programe de dezvoltare.

Explicația pentru care e greu să scadă taxele, dar ușor să crească cheltuielile este simplă: ca să fure bani prin PNDL, trebuie mai întâi să-i ia de la noi, din munca noastră. De aceea avem taxe mari pe muncă. De aceea suntem campioni la gonirea forței de muncă în alte țări.

Liberalismul nu se face prin aceleași programe socialiste inventate de penali ca să sifoneze banii publici către baronii locali. Liberalismul se face lăsând bani oamenilor care îi muncesc. Nu sunt banii politicienilor, sunt banii românilor.

România nu e săracă, e sărăcită. E sărăcită de schemele astea cu care au furat banii noștri 30 de ani. E sărăcită de programe supra-numite „pușculița partidelor”. E sărăcită de programe marca Liviu Dragnea. E sărăcită de prea mult furt care trebuie acoperit cu taxe prea mari.

Adevărul este că PNDL nu este altceva decât furt și risipă din banii noștri. Iar adevărul nu se schimbă în funcție de cine e la putere și cine e în opoziție.

#RomaniiTrebuieSaStie", a scris Năsui pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.