"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Mototolit de mobilizarea la vot a moldovenilor și aruncat la coșul de gunoi al istoriei contemporane după scrutinul parlamentar din luna iulie, Igor Dodon, marioneta slugarnică și neputincioasă a lui Putin, a opinat din nou, în stilu-i caracteristic, la ordin, pe pagina sa de socializare, în legătură cu un eveniment tragic din istoria Chișinăului: ocuparea capitalei basarabene de către Armata Roșie, în 1944.
Ventriloc, cum îl știm, președintele Federației Ruse a ”vorbit” o dată în plus prin intermediul păpușii sale de cârpă. Elogiind ”eliminarea”, în urmă cu 77 de ani, a ”unuia dintre cele mai crude regimuri de ocupație, ale cărui victime au fost zeci de mii de compatrioți de-ai noștri”, Dodon a cerut imperativ rescrierea memoriei conform indicațiilor de la Kremlin, considerând că ”este absolut inacceptabilă falsificarea istoriei Marelui Război Patriotic, desconsiderarea eroică a războinicilor Armatei Eliberatoare, egalând veterani ai Armatei Roșii cu soldații armatei generalului Antonescu”.
Conform misiunii de serviciu, și referindu-se în mod evident doar la descendenții ocupanților ruși ai Basarabiei, Dodon a executat din nou, delirant, o apologie a bolșevismului eliberator, exprimându-și încrederea că poporul moldav va păstra amintirea eroismului ”părinților, buneilor și străbunicilor noștri care au adus pace pe pământul nostru cu prețul vieții”.
”Sunt convins că două mari date legate de aceste pagini glorioase – Ziua Victoriei 9 mai și Ziua Eliberării Chișinăului de la invadatorii fasciști pe 24 august – ar trebui sărbătorite în țara noastră la nivel de stat”, a adăugat, aberant, Vladimir Putin, prin vocea trompetei sale sparte din Moldova, Igor Dodon.
August 1944 și ”eliberarea” prin ocupație
Ceea ce Dodon, la semnalul Moscovei, numește ”Ziua Eliberarării”, în realitate a însemnat unul dintre cele mai sângeroase episoade ale ofensivei de ocupație denumită de Armata Sovietică ”Operațiunea Iași – Chișinău”. Cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, operațiunea se referă la luptele duse, în răsăritul României, între Armata Roșie și aliații germano-români, în a doua parte a lunii august 1944.
Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și ocuparea României. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.
Atât Frontul al 2-lea cât și al 3-lea au reușit dubla învăluire a Armatei a 6-a germană și o parte a Armatei a 8-a. Linia defensivă germano-română s-a prăbușit la două zile de la începutul ofensivei, lovitura mobilă sovietică principală fiind dată de Corpul al 6-lea de Gardă Mecanizat. Ruptura inițială a liniei frontului în sectorul Armatei a 6-a a avut o adâncime de 40 km, în dimineața zilei de 21 august fiind distrusă toată rețeaua de aprovizionare din spatele frontului germano-român. Până la 23 august, Divizia Panzer nr. 13 încetase să mai existe ca forță coerentă de luptă, iar Armata a 6-a fusese încercuită pe o adâncime de 100 km. Grupul mobil al Armatei Roșii a reușit să taie retragerea formațiunilor germane care doreau să ajungă în Ungaria. Germanii din mai multe pungi împresurate au încercat să rupă încercuirea, dar au reușit să scape de capturare numai grupuri mici.
(Generalul martir Radu Korne, erou al Armatei Regale)
Trupele române au rezistat atacurilor sovietice în multe cazuri, dar echipamentul antitanc depășit, artileria și armamentul antiaerian nu le-au permis ostașilor români să respingă toate atacurile. Divizia I blindată, comandată de generalul de brigadă Radu Korne (viitor martir în Gulagul românesc, asasinat la penitenciarul Văcărești, în aprilie ꞌ49, prin criminalele condiții de detenție impuse), a rezistat cu dârzenie, fiind însă nevoită să lupte în defensivă, datorită superiorității ca număr a blindatelor sovietice și a lipsei sprijinului infanteriei (complet decimată în sectorul de luptă în care acționa divizia blindată română). În prima zi de luptă, divizia I blindată română a pierdut jumătate din tancurile de care dispunea, deși numărul tancurilor sovietice distruse a fost de două ori mai mare decât pierderile proprii (printre ele numărându-se și tancuri grele Iosif Stalin). Lovitura de stat care a dus la încetarea unilaterală a luptelor din partea armatei române s-a petrecut în condițiile în care armatele sovietice pătrunseseră adânc în România, iar Armata a 6-a fusese împresurată.
(Spargerea frontului)
”Operațiunea Iași – Chișinău” s-a soldat cu numeroase victime: 13.197 morți și dispăruți și 53.933 de răniți în tabăra ocupanților ruși, 8.305 morți și 24.989 răniți în rândurile Armatei Române și cel puțin 200.000 morți și dispăruți, precum și un număr necunoscut de răniți, în ceea ce privește efectivele germane.
Carnagiul și dezmembrarea prin care criminalii sovietici au ”eliberat” Basarabia
Ceea ce ascunde moldovenilor sluga rusofilă și românofobă Igor Dodon în discursul său realmente dement și insultativ prin excelență sunt chiar consecințele reale ale ”eliberării” la care face referire. Odată cu terminarea operațiunilor militare, în Chișinău a revenit administrația sovietică. Astfel, doar în primele zile de după aceasta, circa 150 de mii de bărbați din Basarabia au fost mobilizați și trimiși să lupte pe cele mai grele segmente ale frontului. Aproximativ 50 000 din ei nu s-au mai întors acasă. Potrivit istoricilor, acești oameni nu aveau pregătire militară suficientă pentru că erau luați în grabă, de la casele lor. Totodată, pentru mulți basarabeni războiul nu s-a sfârșit la 9 mai 1945. Supărată pe faptul că mulți au susținut în 1940 ideea de reunificare cu România, conducerea sovietică a decis să folosească moldoveni și în alte confruntări. Astfel, mulți au fost trimiși să lupte în continuare cu Japonia, care încă nu capitulase. Alții au fost trimişi la reconstrucția orașelor sovietice distruse de război. Cei rămași în viață au revenit acasă, începând cu 1948.
Și au urmat foametea, genocidul, detenția politică și deportările în Siberii de gheață, Basarabia fiind menținută, până în zile noastre, în capcana Estului, de unde nu vine niciodată vreo lumină, nimic mai fals, ci doar minciună, moarte și toatalitarism rusesc.
