Noua guvernare de la Chișinău apelează la soluții tranșante pentru a îndepărta conducerea Procuraturii și a slăbi rezistența la reforme din sistemul public

Parlamentul moldovean a făcut un prim pas spre stabilizarea Justiției, aflată într-o gravă derivă morală și profesională, fiind încurcată în relații nepotrivite cu lumea politică și cea criminală (care sunt suspectate, la rândul lor, că s-au aflat în raporturi din cale afară de cordiale). Modificările operate de deputați fac posibilă demiterea șefilor Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție, care, deși compromiși, se cramponează de statutul lor de inamovibilitate. De asemenea, au fost reconfigurate două structuri de buzunar ale fostelor guvernări: Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. 

Pe lângă efectele propriu-zise, directe, pe care ar urma să le aibă respectivele modificări legislative, e de remarcat și maniera hotărâtă în care a acționat actuala guvernare pentru a sparge rezistența din sistemul judiciar, preferând să nu țină cont de șantajul moral la care a fost supusă în perioada de dezbatere publică a acestor inițiative, atât de către concurenții politici, cât și de către unii experți independenți. Aceștia au criticat renunțarea la procedurile stufoase folosite în trecut pentru numirea în funcție și demiterea șefilor de Parchete, lăsând impresia că sunt preocupați mai mult de formă și aparențe, decât de schimbările reale din sistem. Legislația moldovenească abundă în mecanisme complexe, de inspirație occidentală, de promovare a funcționarilor publici (și a celor „cu demnitate publică”), dar în majoritatea cazurilor acestea sunt niște subterfugii la care partidele aflate la guvernare au recurs până în prezent pentru a masca numirile pe criterii politice. 

În ultimii 15 ani, una din manevrele preferate ale legiuitorilor moldoveni a fost, mai ales de când Republica Moldova și-a luat angajamentul în fața partenerilor săi internaționali de a coopera cu societatea civilă, să prevadă obligativitatea cooptării în funcțiile publice a reprezentanților sectorului neguvernamental. În realitate, pe această cale ocolitoare au pătruns în poziții-cheie mai degrabă persoane înregimentate politic, cu reputație îndoilenică și nu întotdeauna competente. Nu rare au fost cazurile când indivizii ajunși prin concursuri mimate să reprezinte societatea civilă s-au dovedit mai obedienți față de putere și mai odioși, prin prestația lor împotriva intereselor publice, decât figurile eminamente politice. Acesta este, de exemplu, cazul Consiliului Audiovizualului, dominat dintotdeauna de personaje pe cât de incompetente și anonime din punct de vedere profesional, pe atât de agresive cu posturile de televiziune independente, pe care le-au hărțuit în permanență. 

PAS, partidul de guvernământ, înțelege că nu are la dispoziție o veșnicie ca să aștepte ca unor asemenea funcționari să le expire mandatele, peste doi sau patru ani, pentru ca abia atunci să inițieze o amplă reformă instituțională. Unii fruntași ai partidului au admis deja că sunt dispuși să acționeze fără menajamente în raport cu entitățile publice care sunt refractare la reforme, ceea ce ar lăsa loc și pentru lichidarea unora dintre acestea, mai ales a celor care se dovedesc și nefuncționale. PAS nu are altă cale, dacă nu dorește să se pomenească peste patru ani în situația de a se recunoaște „învins de sistem”, decât să acționeze strict politic în cazurile de forță majoră, eludând cu bună știință procedurile care riscă să îngreuneze reformele și să le amâne la nesfârșit. 

Câtă vreme o asemenea abordare arată ca o precondiție pentru schimbare, PAS va beneficia în continuare de susținere din partea populației – poate și din partea partenerilor străini – care i-a acordat mână liberă să reformeze din temelii sistemul public. La fel de adevărat este că ar putea ajunge să fie contestat dacă marja largă de manevră pe care și-o acordă nu va produce în timp util rezultatele așteptate de societate.