"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Nicolae ”Nae” Trocan s-a născut la 17 martie 1923, pe Plaiul Cloșanilor, în satul mehedințean Peșteana, în apropiere de Zegujani. Os de stirpe boierească din Valea Motrului, Nae va fi fost al treilea din cei cinci copii ai familiei.
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, ofițerul de aviație Nicolae Trocan era, încă din ꞌ44, parașutist al Flotilei 1 Pantelimon, în București. În anii ce au urmat, pe fundalul instaurării agresive a comunismului, familia sa (înstărită și respectată) întâmpină probleme din ce în ce mai mari, care vor culmina, în ꞌ47, cu arestarea total abuzivă a mamei, după o ceartă cu niște comuniști din sat. Înștiințat de rude, Nae răbufnește nervos și o eliberează cu forța, dând buzna înarmat în postul de Miliție.
(Partizanul martir Nicolae ”Nae” Trocan, ofițer de aviație)
Ulterior refuză să-și predea arma și se refugiază în pădure. Știe prea bine că, dacă s-ar preda, ar fi condamnat la ani grei de pușcărie politică. Demn și anticomunist până în măduva oaselor, tânărul alege să moară cu arma în mână, opunându-se cu toate forțele regimului dictatorial. Așa că urmează o rezistență de șase ani de-a lungul cărora va fi vânat în permanență de Securitatea genocidară. Va lichida securiști și milițieni. Și vor muri martiri lângă el.
Inițial, în clandestinitate îl însoțește vărul său din Șovarna, Nicu Vulcănescu. Pentru ceva timp, fugarii se adăpostesc în buza pădurii Zegujani, în casa unui localnic, unde li se alătura și Sever Popescu, fratele gazdei. Trădați de un notar, trupele de Securitate înconjoară casa iar Sever Popescu moare în schimbul de focuri. Se trage ca pe vreme de război, dar Nae Trocan și Nicu Vulcănescu scapă fără să fie răniți. Va urma, în curând, o nouă ciocnire sângeroasă, la Ilovăț, unde trupele de Securitate și Miliție îi împresoară din nou prin trădare. De data aceasta, partizanii împușcă mortal un milițian și îl rănesc grav pe un altul, reușind să spargă împresurarea, deși erau urmăriți de sute de agenți.
Urmează ciocnirea de la Malu, de lângă Noapteșa, unde securiștii reușesc să-l ucidă pe Nicu Vulcănescu, ciuruindu-l cu rafale de mitralieră. Nae scapă neatins, parcă nu prind gloanțele în carnea lui – va scăpa și mai târziu, când e încercuit în casa familiei Ursoniu, după ce-l împușcă mortal pe comandantul plutonului. Înfuriați la culme, cel mai probabil securiștii o spânzură pe fiica lui Ursoniu în pădurea din apropiere (deși e posibil să fie vorba și de o sinucidere, pentru a scăpa de anchetă), și-apoi răspândesc zvonul mizerabil că Nae ar fi criminalul, deși nimeni nu-i crede.
Iată ce s-a întâmplat în casa familiei Ursoniu, potrivit studiului ”Organizații subversive și contrarevoluționare. Mișcarea română de rezistență din Mehedinți 1949-1952. Documente și interviuri”, Fundația Academia Civică, 2018:
”În ziua de 9 martie 1951, orele 6, trupe de Miliție s-au deplasat la conacul lui Nicolae Ursoniu, zis Țeicu, din comuna Șovarna. (...) Căutând prin conac, milițienii găsesc locul unde <banditul> era ascuns într-o groapă și acoperit cu scânduri. Este momentul în care Nae Trocan deschide focul și îl împușcă mortal pe șeful postului de Miliție din Ilovăț, plutonierul Gruia Dumitru. Imediat după, profitând de o pauză pe care plutonierul Lilia Marin din cadrul Miliției Regionale Gorj o face, pentru a schimba pistoalele, Nae îl împușcă și pe acesta, rănindu-l la mâna dreaptă.
Plutonierul Lilia aruncă o grenadă în groapă, dar aceasta nu face explozie. Când se retrage, observă că toți ceilalți milițieni fugiseră. Partizanul Nicolae Trocan profită de moment, iese din ascunzătoare, ia pistolul automat și cele două încărcătoare ale milițianului mort și se retrage în pădure.
Raportul Securității notează sec, fără a furniza detalii suplimentare, că în timp ce se întâmplau toate acestea, <numita Elena Ursoniu concubina banditului reușește să se spânzure de craca unui dud cu brăcirile ca să nu mai fie anchetată>. Cât a fost sinucidere, cât a fost crimă în această întâmplare, documentele nu ne permit să afăm”.
Fiindcă l-au ajutat cu informații, hrană, haine și adăpost pe partizan, mulți țărani inimoși înfundă hrubele Securității, unde sunt călcați în picioare și supuși unor torturi abominabile, pentru a fi aruncați mai apoi în pușcării și lagăre de exterminare, de unde mulți nu aveau să se mai întoarcă.
(Învățătorul martir Dumitru Totir, lider al organizației ”Mișcarea Română de Rezistență”)
Partizanul Nae Trocan se va afla în strânse legături cu organizația Mișcarea Română de Rezistență, inițiată de învățătorul Dumitru Totir, muncitorul Dumitru Năsărâmbă și avocatul Gheorghe Florescu.
Nae scapă și din alte ciocniri cu Securitatea, intrând astfel în legendă – apare și dispare ca prin minune, se deghizează în babă, în cioban sau milițian și umblă ziua în amiaza mare, se strecoară printre securiști, uneori chiar îi induce în eroare, ia masa la restaurant și lasă bilete cu numele lui sub farfurie. Până la urmă, pe capul lui Nae Trocan se pune o recompensă gigantică: 100.000 lei, o adevărată avere pentru anii aceia. Va fi arestat în 1952, în Valea Perilor, vândut de învățătorul Boulescu (purtător al unui nume predestinat), după șase ani de rezistență la cel mai înalt nivel. În același moment sunt arestați și Dumitru Totir și Dumitru Năsărâmbă.
Ți se pune un nod în gât când citești demna și luminoasa declarație pe care eroul anticomunist Nicolae ”Nae” Trocan și-o asumă chiar după arestare, în fața călăilor securiști:
”Subsemnatul Nicolae M. Trocan, cu domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în regiunea Gorj, fiind major conștient de urmările ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar:
Sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, țară și neam, monarhie până în măduva oaselor, că am fost român, sunt român și vreau să mor român, că sunt împotriva tuturor străinilor, fie de orice neam ar fi, care prin dictat doresc să pună sistemele lor sociale, politice şi culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și sufletul țării mele.
Aceasta-mi este declarația pe care o semnez.
Vă rog să atașați atât scrisoarea, cât și declarațiile în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului România Democrată, în înțelesul adevărat al cuvântului meu de mâine.
Fie ca generațiile viitoare să ia pildă de suferințele noastre, de beneficiile noastre de care mă simt și mai mândru”.
(Textul declarației este preluat din volumul ”Organizații subversive și contrarevoluționare. Mișcarea română de rezistență din Mehedinți 1949-1952. Documente și interviuri”, Fundația Academia Civică, 2018)
Condamnat la moarte de Tribunalul Militar Craiova, în urma unui proces-mascaradă, partizanul martir Nae Trocan va fi executat la 20 iulie 1953, trupul său spart de gloanțe fiind aruncat într-o groapă necunoscută. Avea doar 32 de ani.
Una dintre surorile sale mai mici avea să spere întreaga viață că Nae nu fusese executat și că plecase cumva peste graniță, așa cum fusese amăgită și Maria Blănaru, soția partizanului martir Spiru Blănaru, viclenită de aceeași Securitate genocidară, care, evident, întreținea toate aceste zvonistici perverse, încercând să-și acopere crimele cu minciuni, confuzie și teroare, bătându-și joc de disperarea, speranțele și neputințele unor oameni distruși.
(Partizanul anticomunist Nicolae Ciurică, Teregova, Munții Banatului, aprilie 2021 / arhiva Podul.ro)
Cu prilejul unuia dintre interviurile pe care mi-a făcut onoarea să mi le ofere, domnul Nicolae Ciurică (90 ani) - ultimul partizan cu arma în mână care mai trăiește, supraviețuitor al grupării bănățene conduse de colonelul martir Ion Uță, erou al Armatei Regale - mi-a relatat că l-a întâlnit pe Nae Trocan, ba chiar l-a cunoscut bine, în anii rezistenței sale, și că s-au ajutat reciproc în câteva rânduri. Spre deosebire de Nicolae Ciurică și de ceilalți partizani supraviețuitori ai grupării lui Ion Uță (mort în luptă cu Securitatea, în ꞌ49, în timp ce asigura retragerea camarazilor), care preferau crestele, pădurile și prăpăstiile munților, indiferent de anotimp, Nae Trocan obișnuia să se ascundă deseori pe la localnici, rămânând de regulă în zonele limitrofe satelor, chiar dacă asta se solda cu încercuiri dese. Faptul că domnul Nicolae Ciurică și ortacii săi l-au cunoscut pe Nicolae ”Nae” Trocan (la rându-i afiliat organizației condusă de Dumitru Totir și Dumitru Năsărâmbă) aruncă o nouă lumină asupra relațiilor menținute în această zonă a rezistenței armate anticomuniste, în cea mai tenebroasă perioadă a anilor ꞌ50.
