Victoria talibanilor în Afganistan. Nikki Haley critică aspru Administrația Biden: "Mă gândesc la acele fete și femei care vor deveni sclave sexuale ascunse în propriile case / Rusia și China se simt mai îndrăznețe, Iranul celebrează, iar organizațiile teroriste uneltesc"


Victoria talibanilor în Afganistan. Nikki Haley critică aspru Administrația Biden: "Mă gândesc la acele fete și femei care vor deveni sclave sexuale ascunse în propriile case / Rusia și China se simt mai îndrăznețe, Iranul celebrează, iar organizațiile teroriste uneltesc"

Fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, aflată printre variantele republicanilor în perspectiva unei candidaturi la alegerile prezidențiale în 2024, a criticat aspru administrația Biden, într-un interviu acordat Fox News, pentru modul în care a fost luată decizia de a retrage trupele din Afganistan, permițând talibanilor să preia puterea, fiind o palmă dată atât militarilor și familiilor acestora, dar și cetățenilor afgani, mai ales o lovitură primită de femeile și fetele care "vor deveni sclave sexuale ascunse în propriile case".

"Biden literalmente a distrus progresul, relațiile și tot ceea ce am reușit în acești 20 de ani în Afganistan. Mă gândesc inclusiv ca soție de veteran care a fost pe front în Afganistan. Toate familiile noastre de militari sunt nemulțumite de ceea ce au văzut, de cum am luat-o practic la goană. În calitate de guvernator care a trimis militari în Afganistan, promițând că vor fi tratați ca niște eroi pe care îi vom respecta întotdeauna, mă gândesc cum au fost dezamăgiți acum. Mă gândesc și că în calitate de ambasador am vizitat Afganistan și m-am întâlnit cu acele femei și fete, acele femei care aveau funcții în guvern, acele fete care mergeau la școală, iar acum ele vor deveni sclave sexuale ascunse în propriile case. Asta este oribil! Lucrurile nu puteau decurge mai rău de atât! Biden nu trebuia să ia decizia în acest mod. Nu este vorba doar despre ceea ce facem, ci și despre cum o facem. Biden a eșuat lamentabil. A umilit America, iar întreaga lume ne vede acum mai puțin siguri, situația fiind cauzată de Biden. Este tragic!

Este de-a dreptul insultător că Biden a putut vorbi despre drepturile omului știind ce le-a făcut afganilor. Toată lumea a vorbit despre armata afgană care ar fi trebuit să lupte. S-a gândit cineva că acei oameni au stat cot la cot cu soldații noștri? Au avut încredere în noi că le vom ține spatele. Ideea că am lăsat în voia sorții acele femei, fete, acei oameni... Ce se întâmplă cu America? L-am mai văzut pe președintele Obama lovind în aliați, umilind Israleul la ONU. Acum președintele Biden literalmente părăsește aliații care ne-au ajutat soldații să fie în siguranță pe câmpul de luptă. Ați văzut ce s-a întâmplat la aeroport. Ceea ce nu ați văzut a fost în afara câmpului vizual al camerelor video. Erau mii de oameni la garduri, implorând să poată ajungă acolo, iar talibanii au înconjurat perimetrul, fiind gata să-i ucidă. Asta am lăsat în urmă. Familiile militarilor se vor gândi acum că după acești 20 de ani de sacrificii ai lăsat în voia sorții acele femei, fete, prieteni de-ai noștri și, mai mult decât atât, la 20 de ani de la Atentatele din 11 septembrie 2001, vom avea steagul taliban ancorat în acea țară. Este o insultă, o umilință pentru țara noastră și mi-e rușine de ceea ce a făcut președintele Biden", a subliniat Haley.



Totodată, Haley a avertizat că Rusia, China, Iran, dar și organizațiile teroriste jubilează în urma hotărârii luate de administrația Biden. 

"Să le ofere răspunsuri familiilor militarilor în legătură cu sacrificiile pe care le-au făcut, să le răspundă veteranilor care se uită acum și se întreabă pentru ce a fost toată perioada asta de sacrificiu. Acești bărbați și aceste femei au dat totul pentru a ne proteja pe noi aici acasă pentru că au știut de ce sunt capabili talibanii. Au știut ce le-a făcut Al Qaeda acelor 3000 de americani, iar astfel pe perioada a 20 de ani au luptat, s-au sacrificat având promisiunea că America va lupta și va face lucrurile într-un mod corect. Nu le-am făcut! Președintele Biden și Kamala Harris trebuie să răspundă pentru asta. Cum se vor uita în ochii altor lideri mondiali după tot ceea ce s-a întâmplat? Vă pot spune că Taiwanul se simte mai puțin sigur astăzi, iar China mult mai îndrăzneață, Ucraina simte o nesiguranță mult mai mare în timp ce Rusia se simte îndrăzneață. Iranul celebrează chiar în aceste momente, iar la granița dintre Afganistan și Pakistan toate acele organizații teroriste uneltesc. Știți ce uneltesc? Uneltesc în baza aceleiași mantre ca întotdeauna, adică "moarte Americii!". Biden și Kamala Harris ne datorează răspunsuri. A fost o palmă dată fiecărei familii de militari, o palmă dată fiecărui american și acelor afgani care meritau o soartă mult mai bună", a conchis Haley.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.