Kozak: o problemă internă sau externă pentru R.Moldova?

Am așteptat aproape o săptămână reacția civilizată și argumentată a politologilor, experților și autorităților de la Chișinău la injuria aruncată de Dmitrii Kozak, anume că conflictul transnistrean e o problemă internă a R.Moldova, iar Federația Rusă, ca totdeauna, ne poate sări în ajutor. Din câte am reușit să citesc, doar ex-vice președintele Parlamentului Alexandru Slusari și analistul Nicolae Negru au avut replici demne, prin care au dezavuat tezele și narativele propagandistice ale Kremlinului, rezumate la un fals perfid – în 1992 pe Nistru a curs sânge nu în urma agresiunii militare a Federației Ruse, ci, chipurile, a unui război civil. Până și Google a obosit să caute și nu a găsit reacția celui mai longeviv și atotștiutor expert Oazu Nantoi, dar se vede că Kozak l-a hipnotizat încă în vara lui 2019 și el urmează să-și revină.

În anii de președinție a scârbosului lacheu Dodon, cel care a depus flori la monumentul criminalilor și asasinilor, adevărul despre războiul de pe Nistru a fost întors pe dos, iar agresorul s-a preschimbat în salvator și pacifist. Evident că în prezent se cere de tras o linie clară în acest subiect, de făcut în Parlament o Declarație politică prin care să se dea o apreciere oficială și definitivă la agresiunea rusească din 1992, iar deputatul Oazu Nantoi, parte din majoritatea parlamentară, are datoria să promoveze cât mai rapid un document atât de necesar pentru demnitari, funcționari publici și instituțiile statului.

Deoarece dodoniștii din instituțiile de stat o fac pe înțelepții și sunt indiferenți la insultele aduse R.Moldova și memoriei eroilor, care au căzut pe câmpul de luptă în urma agresiunii rusești, mă văd nevoit să-i aduc lui Dmitrii Kozak, dar și mutanților din națiunea civică moldovenească, doar câteva probe incontestabile.

Ca deputat în Primul Parlament, am monitorizat cu multă responsabilitate intervenţiile agresive ale Moscovei în procesele politice din R.Moldova şi pot confirma şi peste ani că serviciile imperiale au stat la baza separatismului şi a dezmembrării teritoriale a RSSM, a creării Interfrontului şi a aţâţării vrajbei interetnice, a organizării „comitetelor muncitoreşti” şi a batalioanelor paramilitare, a instruirii şi înarmării „grupurilor rebele”, care, la comandă, au uzurpat structurile constituţionale şi au înlăturat instituţiile legale din stânga Nistrului. Pentru papagalii, care repetă narativele propagandistice ale serviciilor rusești și se dau experți în războaie civile şi fratricide, le aduc un singur caz ca să deschidă ochii şi să nu aiurească în public.

În ziua de 14 martie 1992, „vedeta” tiraspoliană Galina Andreeva, cea care se culca pe calea ferată să nu circule trenurile spre Chişinău, împreună cu câteva amazoane, -- vă imaginaţi aşa ceva (?!) -- au „forţat” porţile unităţii militare a Armatei a 14-a din Parcani şi au extras din depozit 1307 automate Kalaşnikov, 255 de pistoale Makarov, 1 200 de grenade F-1, 15 aruncătoare de mine tip ROG 5 şi ROG 7, precum şi 30 de lansatoare de rachete, 1,5 milioane de cartuşe pentru pistoale automate şi mitraliere. Peste puţin timp, grupurile separatiste intră ca la talcioc la baza militară a Armatei a 14-a şi iau cu ei – atenție!!! -- 19 tancuri, 51 de maşini blindate, 242 aruncătoare de mine, 14 mii 199 unităţi de armament şi 15.564.708 muniţii, 50 de automobile, 31 unităţi de tehnică de geniu, 281 unităţi de tehnică de telecomunicaţie, 15 unităţi de tehnică pentru transportare şi alimentare cu petrol şi altă tehnică de război. Iar pretinsul lider Igor Smirnov, un nimeni, parașutat la Tiraspol din fundurile Siberiei, are întâlniri cu Anatolii Lukianov, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, Dmitrii Iazov, ministrul Apărării al URSS, Vladimir Kriucikov, preşedintele KGB al URSS, Iurii Şatalin, comandantul trupelor MAI al URSS. Ce informaţii să vă mai dau – profitorilor care parazitaţi pe seama poporului oropsit şi acceptați cu zâmbet lingușitor minciunile stăpânilor voştri de la Kremlin?

În final: ce ar trebui să cunoască moldovenii în urma încercărilor disperate ale slugoilor dodonişti, și nu numai, de a falsifica şi interpreta evenimentele tragice de pe Nistru?

Dezmembrarea teritorială a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) şi crearea a două enclave separatiste la Tiraspol şi Comrat s-a decis la Moscova în martie 1991, când Parlamentul de la Chişinău a spus NU referendumului unional de păstrare a Uniunii Sovietice. Anatolii Luchianov, preşedintele Sovietului Suprem al URSS şi Mihail Gorbaciov, secretarul general al partidului comunist al URSS, l-au avertizat pe Mircea Snegur că Moldova sovietică va fi sfârtecată pentru nesupunere. Astfel, pe filiera serviciilor secrete şi militare s-a dat startul planului de lichidare a suveranităţii Republicii Moldova şi a integrităţii ei teritoriale. „Comitetele muncitoreşti”, batalioanele paramilitare şi „gărzile populare” au fost instruite de specialişti militari şi înarmate cu echipament modern de către Armata a 14-a, pentru a înlătura cu forţa organele constituţionale ale Republicii Moldova. Când s-a încheiat faza de înarmare a grupărilor diversioniste şi anticonstituţionale, serviciile secrete ruseşti au organizat un lanţ de provocări menite să ofere pretexte pentru declanşarea războiului. Ceea ce s-a şi produs. Chişinăul avea în faţă nu „comitete muncitoreşti” şi nici amazoane, ci o armată uriaşă, o armată agresoare, Armata a 14-a a Federaţiei Ruse. Cortina căzuse. Firava Moldovă independentă, fără armată şi fără echipament militar, urma să fie strivită, în urma războiului declanşat de Rusia. Combatanţii moldoveni de la interne şi batalioanele de voluntari au luptat eroic pe Nistru, salvând Moldova de o nouă ocupaţie rusească. Ei sunt eroii, care cu preţul vieţii lor, v-au dăruit statul, ca voi, dodoniști din toate timpurile, să luați apă în gură, când reprezentații Kremlinului falsifică istoria recentă și sfidează sacrificiul moldovenilor pentru libertate și integritate teritorială.

Nu numai în arhivele ruseşti, dar şi în cele moldoveneşti sunt adunate sute şi mii de documente, care demonstrează cu lux de amănunte cine şi cum a organizat războiul de pe Nistru. Oricâte mituri şi falsuri ar fabrica ideologii Kremlinului, adevărul este arhicunoscut şi documentat, iar agresorul are un singur nume – Rusia. Declaraţiile insultătoare şi scandaloase făcute periodic de reprezentanții Kremlinului, de lacheii de la Chişinău sau Tiraspol, evident, nu au alt scop decât să impună punctul de vedere al agresorului şi să testeze memoria colectivă, capacitatea de reacţie şi rezistenţă a societăţii moldoveneşti. Interesul Moscovei imperiale este să şteargă probele şi urmele care duc în laboratoarele serviciilor secrete şi la iniţiatorii adevăraţi ai războiului, iar prin rescrierea istoriei să facă Republica Moldova vinovată de sângele vărsat şi de urgiile crimelor comise de sălbaticii în uniforme de cazaci asupra populaţiei paşnice.

Kozak e făcut din același aluat ca Rogozin, cel care să fălea că a participat în 1992, cu arma în mână, la agresiunea rusească împotriva R.Moldova. Doar că Kozak e înregimentat în altă echipă, una care își pune mănuși albe peste mâinile pătate de sângele moldovenilor uciși în războiul de pe Nistru. El e dresat să zâmbească nevinovat și să ne spune amabil – în 1992 voi v-ați ucis între voi, iar Rusia a venit să vă salveze, să oprească războiul civil. Acum împăcați-vă, că e problema voastră internă. Iar dacă nu vă duce capul să vă împăcați, Rusia iarăși o să vă ajute, așa cum a mai făcut-o de-a lungul frăției noastre seculare.

Ei, ce demnitar de stat sau tele-expert ar mai avea obraz, după un asemenea mesaj frățesc, să-i dea replică oaspetelui drag, că în 1992 Rusia a început războiul împotriva R.Moldova? Poate că Vladimir Socor ar fi singurul, dacă ar avea dezlegare de la stăpâni…