Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a criticat luni, 2 august, într-o intervenție telefonică la Antena 3, declarațiile făcute de președintele formațiunii politice, Ludovic Orban, respectiv de liderul senatorilor liberali, Virgil Guran, potrivit cărora serviciile și procurorii ar încerca să influențeze rezultatul Congresului din 25 septembrie. Mai precis, Rareș Bogdan l-a asemănat pe Ludovic Orban cu Liviu Dragnea, adăugând că "disperarea naște comportamente surprinzătoare, ciudate, izolaționiste și mimetic suveraniste".
CITIȚI ȘI DECLARAȚIILE FĂCUTE DE ORBAN&GURAN: Echipa Orban din PNL vorbește despre amenințarea "statului paralel" în preajma Congresului: "Își bagă coada de două luni în democrația internă / Li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou și pueril"
"Nu știu dacă acești oameni realizează cât de rău fac PNL prin asemenea acuzații. Aceste acuzații sunt fără probe, sunt lansate în spațiul public, compromit bătălia din interiorul PNL. Genul acesta de declarații fac foarte rău PNL și aruncă o umbră de îndoială în legătură cu competiția internă din cadrul PNL. Am discutat cu foarte mulți colegi, inclusiv susținători de-ai domnului Orban, și sunt cu toții extrem de revoltați de un asemenea tip de afirmații. Din păcate, unii din partid, inclusiv președintele PNL, au ales un drum care merge la prăpastie. Eu sper să revină la uzul rațiunii cât mai curând pentru binele PNL. Eu nu doresc să întru neapărat în polemică acum cu încă președintele partidului sau cu domnul Virgil Guran, liderul senatorilor PNL, însă le atrag atenția că și domnul Dragnea avea probleme cu agenturile străine în ultimele 6 luni de președinție la PSD, la fel și Ion Iliescu, la fel și cel dinainte de 1989. Mai rămâne să ne spună domnul Orban sau domnul Virgil Guran de 4 ucigași plătiți și cazați pe la Athenee Palace, Radison sau Marriott și asemănarea (cu Dragnea - n.red.) devine izbitoare. Mai spun ceva, că disperarea naște comportamente surprinzătoare din punctul meu de vedere, ciudate, izolaționiste și mimetic suveraniste. Mai trebuie invocat 'statul paralel' ca lucrurile să o ia razna. Dacă o continuăm în acest ritm, lucrurile o pot lua pe o pantă extrem de periculoasă. Îi rog pe colegii mei să se răcorească puțin, chiar dacă sunt 40 de grade afară", a zis Rareș Bogdan.