PNL nu se mai ascunde în spatele declarațiilor cu iz electoral și transmite că vrea politizarea școlilor. Guran: "Fiecare își dorește să aibă în partidul lui un director de școală"


PNL nu se mai ascunde în spatele declarațiilor cu iz electoral și transmite că vrea politizarea școlilor. Guran: "Fiecare își dorește să aibă în partidul lui un director de școală"

Președintele Klaus Iohannis a retrimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, legea care prevede că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare, adică de factorul politic. Iohannis a cerut reexaminarea legii, invocând varii neclarități. (citiți AICI argumentele invocate de Administrația Prezidențială)

Senatorul USRPLUS Ștefan Pălărie, inițiator al legii, a atras atenția că decizia Administrației Prezidențiale de a o trimite spre reexaminare este una politică, prin care școlile vor fi ținute captive în mâinile filialelor politice județene. 

"Aproape toți inspectorii școlari generali sunt numiți politic, (cu funcții de partid în spate - și foști participanți la alegerile locale în septembrie) și îi găsim cocoțați în aceste funcții tocmai pe fondul neorganizării unor concursuri transparente în 2020 sau în prima parte a lui 2021", a mai subliniat senatorul. 

Pe parcursul declarației, pe care o redăm integral în cele ce urmează, senatorul USRPLUS a prezentat 3 consecințe grave ale hotărârii Administrației Prezidențiale:

"România educată ... mai încolo, nu astăzi.  

Am muncit alături de colegii mei 6 luni pentru inițiativa legislativă care înlocuiește pixul inspectorilor generali cu votul secret al consiliului de administrație al școlilor. Ce am făcut în 6 luni? Ne-am consultat cu profesori, cu directori, am lucrat cu juriști din partea sindicatelor, am organizat îndelungi dezbateri.

Coșmarul nostru cel mai mare atunci (ca și acum) când am elaborat legea a fost că incidentul 9 ianuarie (care a dus la schimabrea a peste 700 de directori de școli) se va repeta la scară națională în luna august (peste câteva zile) când se vor vacanta toate cele aproximativ 10,000 de posturi de directori și directori adjuncți.

Astăzi, aproape toți inspectorii școlari generali sunt numiți politic, (cu funcții de partid în spate - și foști participanți la alegerile locale în septembrie) și îi găsim cocoțați în aceste funcții tocmai pe fondul neorganizării unor concursuri transparente în 2020 sau în prima parte a lui 2021. Acești oameni urmează "în baza legii" să hotărască în luna august ce culoare politică va colora unitățile de învățământ din România.

Coșmarul acesta a fost absolut inacceptabil pentru USR PLUS și am făcut toate eforturile umane și inumane pentru a obține majoritate în Parlament în spatele acestei legi - tocmai pentru a face un prim pas către normalitate în educație. Sau către o Românie Educată.

Decizia de trimitere a legii către reexaminare din partea Administrației Prezidențiale - dincolo de argumentele superficiale invocate - reprezintă o decizie politică de a ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ.

În scenariul declanșat astăzi ce va urma este simplu de intuit:

1) Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director vor fi amânate și mai mult - nici până în prezent nu avem o metodologie oficială dată prin Ordin de Ministru - cine va ma grăbi ministerul acum când legea a fost întoarsă în Parlament?

2) Luna august va fi zguduită de scandalurile din fiecare județ. Vom asista la filmul tragic al "pleacă ai voștri vin ai noștri" atât de mult exersat în ultimii 30 de ani de democrație.  

3) Tot în luna august se dorește constituirea unui grup transpartinic pentru implementarea proiectului "România Educată" - și transpunerea lui în legislație - proiect care în esență nu își propune descentralizarea sistemului de învățământ din România - ci doar o mică pilotare în 60 de unități de învățământ, pilotare care a mai avut loc în anul 2004-2005 încheiată cu rapoarte de implementare.

În concluzie ... maniera de a face reformă reală în România - mai ales în domeniul educației - are nevoie de reformă. Și de renunțarea la duplicitarism. Altminteri facem reformă dar doar colorată potrivit.  

Este o zi tristă pentru România Educată - baronii locali ai politicii vechi pot să stea liniștiți, își vor menține controlul și influența prin intermediul școlilor, punând labele și pe profesori, și pe părinți, dar și pe viitorul copiilor".

Pentru a fi înțeleasă mai bine perspectiva unei părți a PNL în legătură cu educația, inclusiv hotărârea președintelui Klaus Iohannis, site-ul Edupedu a publicat o declarație sugestivă făcută de liderul senatorilor peneliști, Virgil Guran, în cadrul dezbaterilor din Parlament ce priveau legea la care am făcut referire mai sus.

Virgil Guran, pe 30 iunie 2021: "Haideți să nu ne mai ascundem, să spunem adevărul: fiecare își dorește să aibă în partidul lui un director de școală, mai ales într-o comună, unde directorul de școală dă tonul, este adevărat".

Vedeți video: 



De asemenea, Guran a reclamat că legea a cărui artizan e senatorul Ștefan Pălărie nu reglementează cu claritate modalitatea prin care sunt numiți directorii interimari. 

Virgil Guran: "Această lege, în momentul de față, nu reglementează foarte clar modul de desfășurare a… hai să zicem, a acestui proces de numire a directorilor și trebuie o reglementare mult mai clară, chiar cred că va trebui să se ajungă la acel concurs, care este absolut necesar, să terminăm cu discuțiile acestea prea lungi pe o temă care ar trebui rezolvată. Educația națională este foarte importantă și nu mai trebuie să tergiversăm prin diverse numiri interimare și așa mai departe".

Nu în cele din urmă, Guran a precizat că școlile ar fi politizate și prin legea senatorului USRPLUS, întrucât în situația în care ar fi intrat în vigoare, iar directorii interimari ar fi fost numiți de consiliile de administrație, nu ca în prezent, de inspectorii școlari generali, atunci "legea o face primarul din acea localitate".

Publicația Edupedu a explicat și miza acțiunilor recente ale PNL în privința sistemului de învățământ:"Toți directorii și directorii adjuncți de școli vor fi numiți de inspectorii generali adjuncți în luna august, când expiră toate mandatele, inclusiv cele interimare. 9771 de directori vor fi numiți din pix de către membri PNL, sau apropiați ai PNL de la conducerea inspectoratelor școlare județene, la conducerea școlilor". (citiți AICI articolul complet) 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.