Judecătorul CCR Daniel Morar, fost șef al DNA și beneficiar al unei pensii speciale de aproximativ 30 de mii de lei pe lună, a declarat într-un interviu acordat Aleph News că, în baza deciziilor Curții, coaliția de la putere poate tăia toate pensiile speciale, cu excepția celor de care beneficiază magistrații.
Sorina Matei: Am văzut ca ultim trend că politicienii nu pot tăia pensiile speciale / de serviciu din cauza CCR. V-aș ruga să explicați deciziile CCR, cel puțin ultima, în legătură cu pensiile speciale. Sunteți acuzați că practic apărați acest drept, privilegiu.
Daniel Morar: Jurisprudența CCR protejează pensiile speciale ale magistraților. Este una dintre deciziile dinainte să ajung eu la Curtea Constituțională, iar CCR și-a păstrat jurisprudența. Această ultimă decizie pe care a dat-o CCR este extrem de scolastică și explicativă. E chiar un manual pe pensii speciale. Dacă citești acea decizie, nici măcar nu trebuie să o citești cu foarte mare atenție, căci se vede că Legiuitorul poate să modifice majoritatea deciziilor, adică poate să taie toate pensiile speciale, mai puțin pe cele ale magistraților. Sunt pensii speciale prevăzute într-o sumedenie de legi speciale.
Sorina Matei: Și beneficiarii nu sunt atât de mult magistrații.
Daniel Morar: Nu. Majoritatea sunt ceilalți. E adevărat că magistrații au pensiile speciale cele mai mari. Deci nu CCR împiedică, ci CCR a spus "nu puteți tăia pensiile speciale ale magistraților". Pensiile speciale în țara asta sunt mult mai multe decât cele ale magistraților.
Sorina Matei: Dar e o problemă cu pensiile speciale în România? Știu că sunteți un susținător al rezolvării acestei probleme.
Daniel Morar: Este o problemă pentru că trebuie să te duci pe principiul "primești cât ai contribuit". Pentru magistrați am considerat că stresul la care sunt supuși de-a lungul anilor, incompatibilitățile pe care le au justifică aceste pensii speciale. Ca să simplificăm acea ultimă decizie, trebuie spus că e cât se poate de clară. Nu au de ce să critice CCR, au acea decizie, e un manual. Ei știu ce au făcut cu pensiile speciale. Dar trebuie să aibă voință, nu să reproșeze CCR ceea ce ei nu fac.