Situația în țară este critică, iar hoții s-au împăcat și au făcut front comun și au început să lucreze la planul de a opri PAS din victoria în aceste alegeri. Ei au pregătit pentru această săptămână o campanie întreagă de provocări la adresa PAS. Despre aceasta au anunțat în cadrul unei conferințe de presă deputații PAS Igor Grosu, Sergiu Litvinenco și secretarul PAS, Andrei Spînu.
Potrivit Deschide.md, președintele PAS, Igor Grosu, a anunțat că socialiștii cu bani obscuri au creat partide peste noapte care au un singur scop – să corupă alegătorul și să ne fure stabilitatea, o puzderie de partide, care mai de care.
„Toate aceste partide de unică folosință au scopul de a atrage și anula votul a câteva mii de oameni. Fiecare din aceste partide vor acumula maxim 1% din voturi, dar împreună ele pot transforma votul a 10% din oameni în ZERO. Asta și este adevărata lor misiune. Să vă buimăcească și să vă fure votul în beneficiul lui Dodon și Voronin... Facem apel la cetățenii de bună credință – chiar dacă aveți simpatii pentru o echipă nou formată sau un partid care riscă să nu treacă pragul – chibzuiți bine. Ce alegem la 11 iulie, aceea vom avea până în 2025”, a punctat președintele PAS.
În acest sens, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a prezentat principalele acțiuni provocatoare la care intenționează să recurgă PSRM.
1. Tipărirea a materialelor false despre PAS – afișe și pliante– E adevărat că așa ceva a mai făcut PSRM – va aduceți aminte câte pliante denigratoare a distribuit PSRM în 2016 prin asociația actualului ministru al apărarii Victor Gaiciuc. Diferența e ca acum aceste afișe și pliante nu vor mai fi anonime ca și atunci, ci, ca și cum, vor fi tiparite și achitate de PAS.
2. Scrierea pe pereții caselor, clădirilor, blocurilor, stațiilor a mesajelor din numele PAS – Vremuri bune, pornim vremuri bune sau PAS. Asta se face pentru a incerca sa enerveze oamenii precum că PAS folosește orice metode pentru a castiga alegerile.
3. Lipirea afișelor în locuri neautorizate ca sa creeze impresia ca PAS nu respecta regulile de plasare a afișajului electoral. Pe stâlpi, pe la stații, pe cladirile magazinelor sau a blocurilor.
4. Lipirea de stickere pe mașini cu mesajele PAS.
5. Aruncarea materiale PAS pe jos în locuri aglomerate – în special în piețe, în fața blocurilor de locuit, în parcuri…
6. Afișe cu chemarea la o campanie agresiva din partea susținătorilor PAS. Ca și cum PAS ar chema la acțiuni violente impotriva sustinatorilor oponentilor nostri politici.
Secretarul general PAS, Andrei Spînu, a venit cu un îndemn către toți cetățenii Republicii Moldova, de acasă și peste hotare.
„Ce putem face în zilele următoare:
Antreprenorii și oamenii de afaceri – Vă rugăm să vorbiți cu angajații, să le oferiți timp liber celor care lucrează duminica și să îi încurajați pe toți să meargă la vot.
Primarii – Vă rugăm să vorbiți cu oamenii din sat și să le spuneți să meargă la vot, să voteze împotriva hoților să susțină echipa PAS, echipa Maiei Sandu.
Diaspora – Sunați acasă și vorbiți cu părinții și buneii să meargă la vot. Vă mulțumim pentru tot ce faceți și suntem siguri că și în aceste alegeri veți da un exemplu pentru toată lumea.
Agricultorilor – Vă rugăm să vorbiți cu oamenii de la sate să meargă la vot și să ne susțină.
Tinerilor – Vă rugăm să puneți pe pauză frigaruiul și să mergeți la vot. Prezența doar pe rețelele de socializare nu aduc voturi. Mergeți toți împreună și votați împotriva hoților, pentru PAS.
Funcționari publici, medici, polițiști, profesori și toți care lucrați la stat – Mergeți la vot și votați pentru ca noi să putem alunga de la guvernare pe cei care au slăbit și au furat statul. Dvs îi cunoașteți și știți bine ce au făcut în acești 30 de ani”, a spus el.
La final, reprezentanții Partidului au adresat un mesaj pentru membrii PAS și pentru susținători: „Stimați colegi, am făcut o cale lungă. Am câștigat prezidențialele și suntem la un PAS de a face majoritate în Parlament. Știu că sunteți obosiți și epuizați. Lupta a fost lungă. Au mai rămas câteva zile. Pornim toată energie care a rămas și mergem pe la toate casele să discutăm cu oamenii, să îi convingem să meargă la vot și să voteze pentru PAS. Vă mulțumim din suflet și la muncă pentru victorie”.