Cea mai mare surpriză a acestor alegeri a fost reunirea celor doi lideri de pe stânga Vladimir Voronin și Igor Dodon, care până nu demult erau dușmani de moarte ce se înjurau și se acuzau reciproc de trădare. Ce l-a făcut pe „bătrânelul mincinos, obosit și rătăcit”, după cum îl eticheta anterior socialistul Dodon pe fostul său șef, să se alieze cu cel pe care până nu demult îl numea „ticălos și trădător” ce nu merită „nici măcar titlul de măgar de onoare al Găgăuziei”.
Această alianță (ne)firească poate fi explicată prin faptul că Igor Dodon are nevoie să recupereze din electoratul de pe stânga, pierdut în ultimul an. Potrivit Deschide.md, Voronin nu vrea doar să readucă PCRM în Parlament – un lucru firesc – ci țintește la un obiectiv mai înalt: readucerea Fincombank în mrejele famigliei Voronin.
Aceste două nume Fincombank și Voronin au mers de-a lungul timpului mereu împreună din perioada când Victor Hvorostovschii, împreună cu Oleg Voronin și încă 3 persoane au fondat Fincombank la începutul anilor 90. În perioada guvernării comuniste, pe când tatăl lui Oleg Voronin era şef de stat, FinComBank a cunoscut o evoluţie impresionantă, iar din 2009, după pierderea puterii, instituţia financiară s-a confruntat cu mai multe probleme.
În 2010, presa scria că Oleg Voronin a cheltuit milioane în anii 2008-2009 pe bijuterii, haine de firmă și hotele de lux. Ulterior a fost deschis un dosar penal de către procurorii Anticorupție iar voronin jr, cerea să fie anchetați jurnaliștii care i-au publicat cheltuielile bancare. Totuși în urma unei înțelegeri între tatăl Voronin și vladimir Plahotniuc dosarul a fost dat uitării iar bancherul” Oleg Voronin a rămas de neatins de brațul legii.
Din 2008, unul dintre principalii acţionari ai FinComBank este cunoscutul fond american Western NIS Enterprise Fund (WNISEF). Atunci a fost condiţionată prin semnarea unui Acord între marii acţionari, care în comun deţineau 51% din acţiuni, potrivit căruia aceștia se obligau să promoveze și să respecte o politică şi o strategie comună în raport cu FinComBank. WNISEF, Oleg Voronin, Victor Hvorostovschii și contabilul-şef al băncii, au semnat acest acord.
Hvorostovschii spunea într-un interviu acordat în 2016 că acest acord protejează banca şi de eventuale atacuri raider, deoarece grupul de acţionari care deţine pachetul de control, 51%, şi care s-a obligat să respecte strategiile şi politicile de dezvoltare a băncii nu poate fi distrus. „Dacă vine un eventual investitor sau o persoană care ar vrea să achiziţioneze acţiuni, îi spunem că problemele în această bancă le rezolvă grupul majoritar de acţionari”.
Grupul majoritar de acționari „a rezolvat problemele” până când Banca Națională a Moldovei a decis că fiul fostului președinte și-a construit o majoritate de decizie a acționarilor băncii respective, fără ca să anunțe Banca Centrală, or, acest lucru contravine legislației BNM.
„Hotărârea BNM din 11 ianuarie 2019 a fost luată în contextul procesului amplu de reformare a sistemului bancar, desfășurat în ultimii aproape patru ani de Banca Națională în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Memorandumului cu FMI, cu scopul de a asigura transparentizarea acționariatului, o guvernare corporativă sănătoasă în bănci și un cadru de reglementare necesar pentru afirmarea unui sector bancar stabil”, argumentează BNM într-un răspuns oferit portalului Deschide.MD.