Marea Britanie acuză Rusia că MINTE în privința incidentului din Marea Neagră: rușii NU au deschis focul și nici NU au lansat bombe în direcția distrugătorului britanic


  • ACP
  • Jun 24, 2021 20:50
  • 1781
Marea Britanie acuză Rusia că MINTE în privința incidentului din Marea Neagră: rușii NU au deschis focul și nici NU au lansat bombe în direcția distrugătorului britanic

Confruntarea de miercuri, din Marea Neagră, când un distrugător britanic a fost somat să se îndepărteze de coasta Crimeei, unde Moscova pretinde că ar fi ape teritoriale ruse, deși e vorba de teritorii ocupate ilegal de la Ucraina, a avut parte de o continuare la fel de spectaculoasă la faza pe declarații.

Ministerului Apărării al Federației Ruse a declarat că nava britanică de luptă „a încălcat frontiera de stat a Federației Ruse și a intrat în apele teritoriale ruse de lângă Capul Fiolent, la o adâncime de trei kilometri”.

În declarația Ministerului Apărarii se mai afirmă ca navele ruse care au venit imediat în calea celei britanice ar fi deschis foc de avertizare și mai multe bombardiere ruse Su 24 au survolat nava britanică, una lansând patru bombe pe direcția ei de deplasare. 

Ministerul Apărării din Marea Britanie a răspuns că distrugătorul britanic „Defender” a urmat „cea mai directă și recunoscută cale internațională dintre Ucraina și Georgia”, subliniind că „Marea Britanie nu recunoaște pretențiile rusești asupra peninsulei Crimeea și va continua să adere la consensul internațional, conform căruia anexarea Crimeei de catre Rusia este ilegală”

Ministerul britanic a susținut și faptul că nu s-a tras niciun foc de armă în imediata apropiere a navei de luptă britanice, la fel cum nu s-a lansat nicio bombă în direcția ei de deplasare din partea avioanelor rusești care au trecut prin apropierea ei, iar nava nu și-a schimbat cursul fiindcă a fost forțată de ruși. 

Jurnalist BBC Jonathan Beale, care se afla la bordul distrugătorului „Defender” la momentul incursiunii acestuia în zona unde se aflau rușii a declarat că distrugătorul a fost survolat de aproximativ 20 de avioane de luptă și încadrat de două nave ruseşti pentru a fi forţat să-şi schimbe cursul, dar nu au fost lansate bombe în apropierea sa din avioane și focurile care s-au auzit ar fi fost trase de la distanță foarte mare, din afara distanței de distrugere, în orice altă direcție și nu de la cele două nave din apropiere. 

Jonathan Beale a mai spus și că militarii britanici au pregătit distrugatorul de luptă, pregătind sistemele de tragere. Marina Regală spune că HMS Defender – lansat în 2009 – este ”una dintre cele mai avansate nave de război construite vreodată”. Acesta are la bord rachete Sea Viper, care pot să lovească ținte în mișcare din aer de la până la aproximativ 120 km depărtare, putând lansa opt rachete în mai puțin de 10 secunde și poate ghida simultan până la 16 rachete odată. De asemenea, are și arme convenționale, cum ar fi tunul de 8 inci Mark 8 și până la șase mitraliere.

E greu de crezut ca Marea Britanie ar fi trimis în acea zonă o astfel de navă de luptă ca să fie gata să fugă de pericol, nepregatită să se apere, chiar dacă ambasada britanică în Rusia a spus că „nava Marinei Regale a făcut o trecere pașnică prin apele teritoriale ale Ucrainei în conformitate cu dreptul internațional”

„Descrierea acestor evenimente de către partea rusă este inexactă”, au mai spus oficialii britanici. 

Chiar dacă Moscova, pentru a-și întări afirmațiile inițiale, a prezentat un clip în care se vede distrugătorul britanic survolat de avioanele Su 24 și urmat de navele militare ruse, nimic nu arată că s-ar fi tras focuri de tun ori s-ar fi lansat bombe din aer în direcția navei britanice. Altfel spus, e foarte posibil ca oficialii ruși să fi mințit. Iar asta nu e absolut deloc surprinzător.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.