Îl va DEMITE Cîțu pe Ghinea? Dacă nu o face, premierul își asumă cel mai mare EȘEC al acestui guvern. România s-a făcut de râs la Bruxelles cu PNRR


Îl va DEMITE Cîțu pe Ghinea? Dacă nu o face, premierul își asumă cel mai mare EȘEC al acestui guvern. România s-a făcut de râs la Bruxelles cu PNRR

Scriitorul, istoricul și analistul politic Stelian Tănase susține că, dacă premierul Florin Cîțu nu-l demite rapid pe ministrul Fondurilor Europene, USR-istul Cristian Ghinea, după ce acesta a făcut de râs România la Bruxelles, în speța PNRR, înseamnă că premierul își asumă oficial și prostește cel mai mare eșec al guvernării PNL-USR PLUS-UDMR.

”Ca să fiu scurt și direct – Guvernul României s-a făcut de kko. Chestiunea aruncă echipa lui Cîțu în deriziune. Da, suntem obișnuiți ca diferite guverne de la București să nu facă o figură bună la Bruxelles, chiar să plece de acolo cu coada între picioare. Am văzut/trăit destule d-astea. Situația de acum trădează vraiștea din Guvern, neseriozitatea și lipsa crasă de profesionalism. Pare un Guvern de hahalere incapabil să treacă cel mai simplu examen. Cîțu se dovedește prea relaxat cu oamenii lui. 

Ce face acum Ghinea? Demisionează? Dă vina pe alții, așa cum ne-a obișnuit? Va fi demis de Cîțu? Ar fi un bun semnal pentru Bruxelles – adică la palatul Victoria s-a înțeles lecția. Situația e mai gravă decît pare la prima vedere – nu e doar o scăpare, să zicem. Să te faci de rîs la Bruxelles – nu în nume personal ci al unei țări membre, România – nu e de colea. Cei responsabili ar trebui să dea socoteală. Și nu doar cu dojeni și mustrări. Asigurările date de Ghinea prin televiziuni, conferințe de presă, interviuri – că totul este în regulă – s-au dovedit a fi ‹flatus vocis› – vorbe goale. Dacă vreți – apă de ploaie… Minciunele/temenele ca și ochii dragii mele! Atît. Vrăjeală multă. 

Sper că Florin Cîțu trage concluziile care se desprind de aici și îl bagă urgent în ședință pe ministrul vinovat ca să îi ceară niște explicații. Mai sper că la sfirșitul întrevederii premierul îl va anunța oficial că începind de azi colaborarea dintre cei doi s-a terminat. Punct. Nu văd altă ieșire. Dacă nu procedează astfel Cîțu își asumă prostește cel mai mare eșec al acestui guvern. Și nu este cazul. Nu el și-a ales miniștrii. I-au fost serviți de Coaliție conform unui algoritm. Politicieni second-hand aleși nu pentru valoare ci pe criterii de gașcă”, scrie Stelian Tănase, pe blog. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.