Numirea lui Pașcu la BNR. Rareș Bogdan: "Isărescu a dat-o în gard mult mai rău decât cu Dăncilă"


Numirea lui Pașcu la BNR. Rareș Bogdan: "Isărescu a dat-o în gard mult mai rău decât cu Dăncilă"

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat marți, 18 mai, într-un interviu acordat Epoch Times, că numirea pesedistului Ioan Mircea Pașcu într-o funcție-cheie la BNR reprezintă o problemă mai mare decât accederea fostului premier Viorica Dăncilă pe un post important în cadrul aceleiași instituții, întrucât acesta are o orientare pro-Kremlin. În acest sens, liderul liberal a atras atenția că serviciile de informații ar trebui să intervină în cazul numirii lui Pașcu la BNR. 

“Domnul Paşcu a făcut alte cărţi, alte jocuri, a făcut parte dintre acele personaje apropiate de Ion Iliescu care, în frunte cu Nicolae Militaru, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, doreau ca România să rămână într-un spaţiu estic, dominat de puterea fostei Uniuni Sovietice, de spaţiul rusesc. De aici, cred că domnul Isărescu a dat-o în gard mult mai rău decât cu Viorica Dăncilă. Cu Viorica Dăncilă e doar perplexitate. În cazul lui Mircea Paşcu, sunt întrebări la care ar trebui să răspundă serviciile de informaţii, nu noi”, a zis Rareș Bogdan. 

În privința numirii Vioricăi Dăncilă la BNR, Rareș Bogdan a subliniat că bolile cronice ale României sunt mult mai grave decât a crezut, fiind necesar un restart real la nivel național, căci în caz contrar vor pleca și mai mulți români din țară. 

"În urmă cu doi ani, am plecat din societatea civilă, din presă, pe care am iubit-o, pentru a intra în politică să schimb lumea. Am realizat şi realizez, oră de oră, şi zi de zi, că România e aproape imposibil de schimbat şi că bolile structurale ale acestei ţări sunt mult mai mari decât mi-am putut închipui când eram pe margine şi comentam. În 2018, am fost, dacă vreţi, nava amiral, omul din fruntea apărării Băncii Naţionale. Am dat titluri de genul, ‘Apăraţi Banca Naţională’, ‘Nu lăsaţi să cadă Banca Naţională’, ‘Ultima redută, Banca Naţională’. Acum, şi o spun cu regret pentru distinsul guvernator (Mugur Isărescu - n.red.), mişcarea de astăzi îmi lasă un gust amar, un gust trist. Nu cred că am greşit atunci când Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea, împreună cu Şerban Nicolae, voiau să îngenuncheze Banca Naţională. Cred că am făcut ceea ce trebuie pentru România, şi mă felicit împreună cu invitaţii şi echipa mea de la Jocuri de Putere. Dar spun doar că bolile cronice ale României sunt mult mai grave decât am crezut şi, dacă nu dăm un restart real, bolile seniorilor din ultimii 30 de ani – şi am fost elegant spunând seniori – vor îmbolnăvi cu totul şi vor face ca tot mai mulţi români să părăsească România", a precizat eurodeputatul PNL. 

Reiterăm că fostul europarlamentar PSD Ioan Mircea Pașcu a fost angajat în funcția de consultant la BNR. Într-un post similar a fost angajată și Viorica Dăncilă, în cadrul Biroului de Economie Verde, birou care va fi înființat, la pachet cu alte 4, în vederea trecerii la moneda euro. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.