VIDEO 31 de ani de la Podul de Flori. Birchall: "Orele în care nu a mai contat de pe ce mal al Prutului suntem au arătat, de fapt, că toți aparținem unui singur neam"


VIDEO 31 de ani de la Podul de Flori. Birchall: "Orele în care nu a mai contat de pe ce mal al Prutului suntem au arătat, de fapt, că toți aparținem unui singur neam"

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a amintit joi că se împlinesc 31 de ani (6 mai 1990-6 mai 2021) de la momentul Podului de Flori care a pulverizat Cortina de fier de peste Prut, invocând legitimitatea Unirii și arătând întregii lumi că de o parte și de cealaltă a râului locuiește unul și același popor a cărui reîntregire reprezintă un deziderat istoric.



Birchall a subliniat că "depinde de noi să nu uităm nicicând de românii din afara granițelor actuale ale României și de responsabilitatea noastră faţă de frații și surorile de peste Prut".

"6 mai – 31 de ani de la primul Pod de Flori

Astăzi, 6 mai, se împlinesc 31 de ani de la ziua în care, pentru câteva ore, între România și Republica Moldova nu a mai existat graniță, când am fost cu toții împreună fără nicio îngrădire. În acea zi de mare sărbătoare, circa 1.200.000 de persoane au putut trece Prutul, fără pașaport și viză. Imaginile rămase amintire din acele zile, când sute de mii de oameni s-au prins într-o horă a unității, sunt memorabile și exprimă dorința puternică de a fi împreună. Orele în care nu a mai contat de pe ce mal al Prutului suntem au arătat, de fapt, că toți aparținem unui singur neam. România a fost, este și va continua să fie cel mai puternic și fidel susținător al parcursului Republicii Moldova la spațiul european și valorile UE, la valorile euro-atlantice, un drum care sper să fie ireversibil.  

Istoria îşi scrie filele în ritmul ei, dar depinde de noi să nu uităm nicicând de românii din afara granițelor actuale ale României şi de responsabilitatea noastră faţă de frații și surorile de peste Prut", a scris Birchall pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.