"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-o noapte pâcloasă de noiembrie a anului 1950, doi partizani înarmați până-n dinți se furișează pe ulițele comunei bănățene Teregova. Cu doar o noapte în urmă – 1 spre 2 noiembrie, într-o marți spre miercuri – cei doi reușiseră să scape spectaculos dintr-o împresurare cu sute de securiști și milițieni, în Domașnea, comuna apropiată, fiind trădați în timpul unei misiuni de alimentare.
De asemenea, cu doar câteva ore în urmă, cei doi luptători anticomuniști organizaseră o ambuscadă pentru a-l ucide pe maiorul de Securitate Zoltan Kling, un criminal notoriu și unul dintre marii lor dușmani, care însă a avut noroc și a scăpat cu viață.
(Partizanul Dumitu Işfănuţ, zis Sfârloagă, la dreapta, şi fiul său Ion, la mijloc / sursa foto: domasnea.com)
Cei doi partizani erau Dumitru Ișfănuț, zis ”Sfârloagă”, conducătorul luptătorilor supraviețuitori din gruparea colonelului martir Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale, și cel mai tânăr ortac alăturat grupului, Nicolae Ciurică. Scopul partizanilor era prinderea și pedepsirea exemplară a numitului Juca Miroslav, secretarul organizației PCR din Teregova, individ care cauzase arestarea, torturarea și întemnițarea a numeroși săteni inimoși ce îi ajutau pe partizani cu alimente, haine, adăpost și informații, toate acestea fiind vitale pentru rezistența din munți în cele mai critice condiții, mereu în cătarea Securității.
(Partizanul Nicolae Ciurică)
Domnul Nicolae Ciurică (90 de ani) – ultimul partizan anticomunist în viață – a acordat un amplu interviu pentru Podul.ro (detalii AICI), relatând, printre nenumărate ale episoade de-a dreptul fabuloase, și despre pedeapsa pe care i-a administrat-o, împreună cu Sfârloagă, secretarului organizației PCR din Teregova. Vă prezentăm aceste pasaje în cele ce urmează:
”Ne-am hotărât să intrăm în Teregova şi să-i facem o vizită-surpriză lui Juca Miroslav, secretarul organizaţiei PCR. Ăsta – împreună cu fratele său – băgase în puşcărie o sumedenie de oameni nevinovaţi. Voiam să-l pedepsim exemplar. Işfănuţ ştia unde locuia comunistul.
Din fericire, l-am surprins pe Juca chiar când se întorcea acasă, mergând fără grabă pe marginea uliţei. Ne-am culcat în iarbă şi am pândit momentul potrivit. Juca a trecut pe lângă mine fără să bănuiască absolut nimic şi, când a ajuns în dreptul lui Sfârloagă, acesta a ţâşnit în picioare, l-a ţintit cu pistolul şi l-a avertizat să se oprească. Distanţa dintre ei era de aproximativ doi metri. Cuprins de disperare, Juca s-a aruncat asupra camaradului meu şi a izbutit să-l prindă de mâna în care ţinea arma, dar asta nu l-a ajutat cu absolut nimic. M-am săltat din iarbă, i-am lipit de ceafă ţeava pistolului şi l-am somat să nu mai mişte. Juca s-a conformat imediat ce a simţit răcoarea armei.
Când a aflat că-l are în faţă pe celebrul Sfârloagă, de spaima căruia tremurau toţi comuniştii din satele Banatului, teregoveanul a început să plângă şi să se milogească. Îngenunchease, îşi recunoştea faptele mizerabile şi ne implora cu cerul şi cu pământul să-l lăsăm în viaţă. În schimb, Işfănuţ o ţinea una şi bună:
– Hai să-l împuşcăm chiar aici, Niculae! Ce rost mai are să ne complicăm aiurea cu porcul ăsta?
Însă mie mi-a venit o altă idee, deloc sângeroasă, pentru care mă felicit şi acum. La percheziţie, asupra lui Juca găsisem carnetul roşu de membru de partid şi o reţetă medicală din care am aflat că suferea de sifilis. I-am propus comunistului să jure că nu va mai face rău nimănui şi că îşi va potoli fratele, apoi i-am ordonat să-şi mănânce carnetul de partid, în faţa noastră, ceea ce a şi făcut. Ce-i drept, s-a chinuit când a înghiţit copertele acelea tari, dar a mâncat carnetul până la cea din urmă bucăţică.
– Hai, mai repede! Aşa... E bun, a? Mestecă şi înghite tot! Mai vrei unu'?!”, îl zorea Sfârloagă, înveselit de situaţie.
Printe lacrimi şi suspine, Juca a mărturisit că nu-l poate îmblânzi pe fratele său, întrucât acesta l-ar turna degrabă la Securitate. L-am iertat, totuşi, şi nu regret că n-am făcut moarte de om. Ulterior s-a dovedit că Juca Miroslav şi-a respectat jurământul şi nu a mai provocat neplăceri sătenilor. Aveam să-l reîntâlnesc peste un noian de ani, când am aflat că-i era rudă celei ce urma să-mi devină soţie. Cu acea ocazie, mi-a mulţumit din nou că l-am lăsat în viaţă”.
(Fostul partizan anticomunist Nicolae Ciurică, Teregova / sursa foto: Podul.ro)
Citiți întregul interviu AICI.
