EXCLUSIV Țarcul MORȚII din lagărul de la Capul Midia: nebunia înfometării, canibalismul și cadavrele aruncate în mâlul lacului. Cea mai odioasă bolgie a Canalului

Într-un amplu interviu oferit recent Podul.ro, fostul deținut politic Mirel Marin Stănescu (foto sus/sursa Ziua de Constanța) ne-a relatat calvarul închisorilor și lagărelor de exterminare comuniste, plecând atât de la cruda experiență personală, cât și de la cercetările pe care le-a întreprins, în arhive dar și la fața locului, împreună cu regretatul fost deținut politic Vlad Nicolau, la începutul anilor ꞌ90, când a încercat să-i găsească pe nenumărații osândiți anticomuniști asasinați în cele 18 șantiere-lagăr organizate pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

De la bun început trebuie spus că amplul genocid săvârșit de comuniști în aventura Canalului este încă insuficient cunoscut. Ca pretutindeni în Gulagul românesc, Securitatea și partidul unic și-au premeditat și mascat crimele în mod programatic, conspirativitatea totală ducând la o veritabilă psihoză a secretului. 

Drept urmare, evidențe exacte ale morților fie nu s-au ținut, fie au fost sumare, fie s-au realizat peste ani, și asta doar pentru a fi folosite în reglările de conturi dintre satrapii comuniști, deși, de cele mai multe ori, astfel de înscrisuri mai degrabă ascund decât dezvăluie adevărul, fiind pline de liniuțe și spații albe: bunăoară, în nenumărate situații cauza decesului nu este stipulată sau nu are legătură cu realitatea, fișele sunt pline de greșeli, locul de înhumare nu este cunoscut sau se știe doar cu aproximație, de regulă fiind vorba despre gropi comune ș.a.m.d.. Nu în ultimul rând, multe documente și arhive au fost distruse de-a lungul timpului. 

În acest articol vă vom prezenta fragmentele din interviu în care domnul Mirel Marin Stănescu relatează o parte dintre atrocitățile pe care comuniștii le-au săvârșit în lagărul de la Capul Midia, atrocități care par de-a dreptul neverosimile dar care sunt confirmate atât de memorialistică cât și de documente oficiale ale Securității (pentru mai multe detalii, a se consulta documentele publicate în Cartea Albă a Securității).

De notat că în timp ce în alte lagăre ale Canalului procentul de mortalitate era între 1 și 4%, la Capul Midia rata se menținea la 17%, comandantul călău Liviu Borcea fiind direct responsabil pentru culmile de cruzime atinse acolo. Ca să înțelegeți ce se întâmpla în hecatomba de la Capul Midia, vă prezentăm relatările domnului Mirel Marin Stănescu despre ”Țarcul Morții”, care-l citează pe fostul deținut politic Bucur Brașoveanu:  

”Despre atrocitățile de la Capul Midia, iată cutremurătoarea mărturie a colegului meu, domnul Bucur Brașoveanu, supraviețuitor al Canalului și plecat la Domnul în anul 2009, mărturie consemnată și în cartea mărturisitorului Gheorghe Andreica, ‹Lumini ce nu se sting›: 

‹La Capul Midia în interiorul lagărului a existat un țarc special înconjurat cu trei garduri de sârmă ghimpată, în interiorul căruia erau patru barăci. Jur împrejurul acestui țarc mai erau vreo 15 barăci care constituiau lagărul propriu-zis. Acest lagăr în lagăr l-am numit noi țarcul morții. Cei aduși aici erau destinați morții rapide prin înfometare. Erau foști ofițeri superiori care au luptat pe frontul de răsărit, foști demnitari, unii legionari. În general oameni demni și educați. 

Dimineața se dădea cafea din orz prăjit, fără pâine. La prânz și seara, un fel de lături din varză împuțită sau gogonele stricate și din când în când o porție de turtoi din mălai alterat. Trupurile celor din țarc arătau ca niște schelete ambulante. Cu greu mai puteai recunoaște pe cineva dintre ei. În țarcul morții pământul era gol, ca pârjolit. Oamenii mâncaseră toată iarba, orice buruiană, chiar și rădăcinile. Orice vietate care traversa acest spațiu era prinsă și mâncată: insecte, râme, șoareci, șobolani, șerpi. 

Odată, vârtejul stârnit de o furtună mare a ridicat apa dintr-o baltă, cu broaște cu tot, și a aruncat-o în incinta lagărului. Ca lupii au sărit oamenii, înnebuniți de foame, prinzând și înghițind de vii acele broaște.

Într-o zi a dispărut cățelușa comandantului călău Borcea Liviu. O botezase Mida, după numele lagărului Midia. A dat ordin gardienilor să o caute peste tot. Negăsind-o, a ordonat o percheziție în țarcul morții. Aici s-au găsit oase de pisici și labele nefericitului animal dispărut.

Nebunia înfometării a mers atât de departe încât trupurile celor care mureau după numărătoarea de seară erau ciopârțite de unii și carnea mâncată așa crudă. Observând aceasta, administrația a pus plantoane care să păzească trupurile morților până erau scoase din barăci. Erau zilnic scoși câte doi morți, cu targa improvizată, și duși în cimitir, iar cei care mureau noaptea erau aruncați în mâlul lacului›. 

E cazul să amintim și o notă care a apărut în ziarul  România Liberă din 8.03.1993, cu titlul  Capul Midia. Sub plăcile de beton, groapa comună:  Un fost gardian care dorește să-și păstreze anonimatul ne-a destăinuit că sub plăcile de beton turnat, la Capul Midia, înspre mare, sunt îngropați zeci și zeci de oameni - foști deținuți politici: ‹Sunt prea bătrân pentru a mai păstra această taină. Vă rog să nu-i lăsați acolo. Să fie îngropați creștinește. Am fost martorul acestor crime, nu mai pot suporta. În zilele noastre, oare cine mai poate oferi informații despre crimele de la Capul Midia?”. 

Crimă și ”pedeapsă” 

Când eșecul smintelii Canalului a devenit o evidență pentru conducerea comunistă, a urmat regizarea procesul-mascaradă al așa-zișilor ”sabotori”, prin care Securitatea și partidul unic aruncau în spatele câtorva oropsiți (trimiși în fața plutonului de execuție) vina acestui amplu dezastru. Și, întrucât România urma să fie admisă în ONU, în decembrie ꞌ55, fiind nevoită să accepte, dar asta doar declarativ, Charta ONU, Gheorghiu-Dej a făcut unele concesii, prezentând crimele din lagărele Canalului (crime ale sistemului) drept niște fapte ”regretabile” și abuzuri personale. 

Drept urmare, în luna iunie 1955, un Tribunal Militar a condamnat 21 de ofițeri ai MAI și 11 brigadieri deținuți la o detenție de la 5 ani la muncă silnică pe viață. Cu toții au fost acuzați de ”teroare și exterminarea deținuților”. S-au mai organizat și alte procese cu torționari condamnați, printre care și comandanți de lagăre, însa la intervenția criminalului în masă Alexandru Draghici, în perioada august-noiembrie 1957 au fost amnistiați (nu grațiați) peste 50 de torționari. Drăghici a ”motivat” că pedepsele ar fi fost prea mari și că indivizii condamnați au săvârșit acele fapte cu convingerea că slujesc regimul și interesele partidului. 

Dovadă că partidul și-a protejat și răsplătit în mod permanent criminalii, toți ofițerii și gardienii aveau să fie reîncadrați degrabă în MAI, fără nici cea mai mică problemă, acordându-li-se ca vechime neîntreruptă întreaga durată a detenției. Mai mult, la reîncadrare li s-a mai oferit și câte o sumă echivalentă cu salariul pe trei luni și câte o lună de concediu în casele de odihnă ale MAI, „pentru refacerea stării fizice”. Comandantul criminal de la Capul Midiu – Liviu Borcea – a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică și a fost eliberat după doar 18 luni, fiind din nou înșurubat în sistemul represiv și trimis la secția specială pentru minori a penitenciarului din Cluj. 

Citiți AICI întregul interviu oferit de fostul deținut politic Mirel Marin Stănescu.