S-a rupt lanțul de iubire! Extremiștii de la BLM îl acuză oficial pe Biden că îi TERORIZEAZĂ mai mult decât Trump. Ce i-a scandalizat pe activiștii stângii extreme


  • ACP
  • Apr 27, 2021 08:42
  • 1823
S-a rupt lanțul de iubire! Extremiștii de la BLM îl acuză oficial pe Biden că îi TERORIZEAZĂ mai mult decât Trump. Ce i-a scandalizat pe activiștii stângii extreme

Contul oficial de pe Twitter al mișcării Black Lives Matter, responsabilă pentru revoltele de anul trecut împotriva poliției și a administrației Trump, din multe orașe americane, a aruncat deja prima acuzație serioasă împotriva oamenilor lui Biden, care au câștigat alegerile cu largul sprijin al mișcării. 

Cei de la Black Lives Matter acuză faptul că li se permite departamentelor de poliție locale să cumpere echipamente militare excedentare ori scoase din funcțiune de armata americană la o rată mai mare decât se făcea în timpul președinției lui Trump, în condițiile în care mare parte din campania prezidențială a democraților americani pentru Joe Biden a avut printre temele foarte folosite luarea fondurilor poliției pentru scăderea puterii acesteia. 

„Biden, trimite în prezent mai multe echipamente militare în cartierele noastre decât a făcut-o Trump. Ai citit bine. Comunitățile noastre sunt terorizate într-un ritm mai mare decât au fost sub Trump”, au spus cei de la Black Lives Matter pe contul oficial al mișcării. 

Mesajele lor nu exprimă doar o mare nemulțumire, ci au ca scop și sporirea presiunii pe administrația Biden, pentru închiderea programului care permite departamentelor de poliție locale și de stat să cumpere blindate ușoare și alte surplusuri și echipamente militare scoase din uz, pentru utilizare pe străzile orașelor, cunoscut ca „Programul 1033”. 

Administrația democrată condusă de Joe Biden e acuzată pe contul Twitter și pentru faptul că în mai multe orașe americane poliția și armata au fost scoase pe străzi în încercarea de a fi prevenite revoltele în cazul în care Derek Chauvin, fostul agent de poliție din Minneapolis acuzat de uciderea lui George Floyd, ar fi scapăt în instanță de acuzația de crimă. 

Orașe precum Minneapolis și Chicago au desfășurat contingente masive de vehicule armate pentru controlul mulțimilor, într-un efort de a preveni jafurile și distrugerile similare celor care au avut loc în luna mai a anului trecut, după moartea lui Floyd. 

Asta a sporit nemulțumirea celor care s-au simțit vizați de violența poliției anii trecuți și care credeau că noua administrație va limita drastic puterea forțelor de ordine, ceea ce pare să nu se fi întâmplat așa cum se aștepta. 

Acuzațiile mișcării Black Lives Matter au venit la mică distanță după constatarea că administrația Biden a reușit contraperformanța adâncirii crizei de la graniță cu Mexicul, unde sunt închiși acum un număr mai mare de minori decât în perioada lui Trump, ceea ce sporește rapid dezamăgirea alegătorilor democrați, care descoperă acum cât de departe de realitate erau promisiunile de campanie ale lui Joe Biden și a oamenilor săi – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.