"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În mai ꞌ44, când armata sovietică invadează România, trasându-și linia frontului chiar prin Vicovu de Jos, prin fața casei familiei Motrescu, populația a reacționat, mulți bucovineni alăturându-se grupurilor de partizani anticomuniști. Prima dintre aceste grupări va fi fost cea condusă de Vladimir Macoveiciuc – cel dintâi partizan al Bucovinei –, care a reușit o serie de victorii în fața unor însemnate efective sovietice, organizând ambuscade în care și-au pierdut viața mulți ruși, alții fiind luați prizonieri.
(Partizanul martir Vladimir Macoveiciuc)
După momentul 23 august, cei mai mulți dintre partizanii bucovineni au încetat lupta, nu însă și Macoveiciuc, care știa prea bine cu cine avea de-a face. De loc din Vicovu de Jos și tânăr luptător în gruparea lui Macoveiciuc, Gheorghe Motrescu – fratele legendarului partizan martir Vasile Motrescu – coboară din munți și e selectat în Garda Regală, unde va asista neputiincios la abdicarea forțată a Regelui Mihai în 30 decembrie 1947.
Fratele său Vasile rămâne mai mult ascuns prin păduri, și bine face: Vladimir Macoveiciuc și luptătorii săi au fost vânați și decimați de poliția politică (direcționată de NKVD), fiind lichidați pe rând sau deportați în Siberia, în urma unor trădări.
(Partizanul martir Vasile Motrescu)
În perioada ꞌ45-ꞌ47, părinții și frații lui Vasile Motrescu sunt arestați în repetate rânduri, torturați și bătuți cu bestialitate pentru a-l trăda pe partizan, însă bucovinenii trec prin toate aceste suplicii cu demnitate, fără a da vreo informație.
În amplul interviu oferit domnului Daniel Popa (publicat în esențialul volum ”Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos. Luptele partizanilor anticomuniști din Bucovina 1944-1958”, Fundația Academia Civică, 2015), Gheorghe Motrescu relatează cum decurgeau de regulă anchetele de la Miliția Rădăuți, aceleași metode fiind uzitate din plin la nivel național:
”Gheorghe Motrescu: De data asta eram la Miliție, nu la Securitate, că Securitatea a apărut în '48. Eram la Miliția din Rădăuți (...) Și o venit plutonierul major Cantor și mi-o dat așa... cam până la 60 de pumni i-am numărat, pe urmă n-am mai ținut cont. Eram legat. Dădea cu pumnul și numai pe o parte. De la o vreme m-am repezit cu gura să-i prind mâna și atunci m-o lăsat. (...)
Dar m-a luat la îmblătit cu o coadă de mătură peste gât, la ceafă, aici. (...) Eram legat de picioare scurt și mâinile la spate și n-aveam nici o posibilitate de apărare. Și mi-o tras câteva cozi de matură...”.
(Partizanul Gheorghe Motrescu / sursa foto: volumul lui Daniel Popa, ”Povestea Familiei Motrescu din Vicovu de Jos. Luptele partizanilor anticomuniști din Bucovina 1944-1958”)
Inițial, Gheorghe Motrescu a fost condamnt la 3 ani de închisoare, pe care însă i-a executat, în mare parte, în beciurile și în anchetele brutale ale recent înființatei Securități, unde a fost călcat în picioare în repetate rânduri și umilit în cele mai groaznice moduri, doar fiindcă a refuzat categoric să-și trădeze fratele partizan, fiind trimis la Gherla abia la finalul celor 3 ani, și apoi în domicilii obligatorii în Bărăgan, mereu în colimatorul Securității.
Trebuie spus că a primit doar 3 ani fiindcă a rezistat torturii și nu s-a autoacuzat, așa cum doreau securiștii, aceștia neputând să probeze la vremea respectivă faptul că Gheorghe activase cu arma în mână alături de partizanii conduși de Vladimir Macoveiciuc. Pe de altă parte, securiștii au crezut că eliberându-l pe Gheorghe după 3 ani, le va fi mai ușor să-l prindă pe Vasile, dar s-au înșelat amarnic, întrucât arestarea partizanului nu s-a datorat deloc lui Gheorghe, care l-a protejat întotdeauna și ar fi preferat să moară decât să-l trădeze. La fel ca toți reprezentanții familiei Motrescu, de altfel.
Însă Securitatea avea să-și plătească cu vârf și îndesat vechile polițe. După arestarea și executarea lui Vasile Motrescu (28 iulie 1958, la penitenciarul Botoșani), Gheorghe a fost condamnat (împreună cu ceilalți doi frați) la muncă silnică pe viață, ulterior pedeapsa fiindu-le comutată la 25 de ani. Mama lor a fost condamnată la 20 de ani, iar doi veri au primit câte 15 ani. Întreaga familie Motrescu a fost distrusă de Securitate.
În cuvântul introductiv al volumului citat, domnul Romulus Rusan atrăgea atenția:
”În epopeea familiei Motrescu poate fi citită, prin extensie, soarta țărănimii române, pedepsită și de ideologia și practica regimului adus de armata roșie fie la obediență totală în condițiile luptei de clasă, fie la exterminare”.
