Un nou atac terorist. Ma pauvre France...

Nu știu cum să mai scriu această știre. Un nou atentat terorist în Franța, vineri. De când nu am mai avut unul? 

De această dată o polițistă, înjunghiată în fața comisariatului, când se întorcea din pauza de prânz. A fost o zi însorită, ultima zi de vacanță școlară, se pregătește ridicarea treptată a carantinei. Lucrurile par să se așeze. Parcă de nicăieri reapare însă un terorist. Nu au dispărut cu pandemia, cu izolarea și cu restricțiile de circulație.

Atentatul respectă schema deja clasică. O știm pe de rost. A strigat... akbar? Da, a strigat. Era un străin venit în Franța? Da, era. Trăia din banii statului francez? Da, trăia.

Un mare curajos, a înjunghiat în gât o femeie. Un mare luptător pentru paradisul său plin de pofte lumești.

Sunt mulți ca el. Franța deține un record ciudat, este cea mai bună țară din lume unde să emigrezi și apoi să comiți atentate. Și această țară generoasă, într-o manieră greu de înțeles, continuă să primească astfel de oameni și să îi plătească. Până când? 

Va urma un omagiu național. Ne-am obișnuit și cu acestea. Știm ce va spune președintele. Am mai avut polițiști omorâți așa. Cum am putea face să nu mai avem? 

Se tot promite că vom lupta contra cauzelor, nu a efectelor. Sper să nu ”continuăm împreună” și de data asta. Restul cuvintelor le-am mai spus, după celelalte atentate. O listă mult prea lungă, în ultimii ani. După cum lungă este și lista complicilor francezi din politică, sindicate și asociații. 

Ma pauvre France...