EXCLUSIV: ”The revenant” de România. Atacat de o ditamai ursoaica furioasă, partizanul Nicolae Ciurică reușește să o răpună, după o luptă pe viață și pe moarte. ”Plânge ursul, domnule…”

În contextul instaurării genocidarei dictaturi comuniste și după ce tatăl său a fost arestat de securiști, tânărul Nicolae Ciurică a devenit partizan la numai 18 ani, în 1950, când avea să primească din plin ”botezul focului”, luptând cu arma în mână împotriva Securității, în Munții Banatului, alături de luptătorii anticomuniști ce supraviețuiseră din gruparea colonelului Ion Uță, care murise eroic cu arma în mână, în ꞌ49, în luptă cu trupele de Securitate, în timp ce le asigura retragerea ortacilor săi. 

(Colonelul Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale și partizan martir / sursa foto: Memorialul Sighet)

Viața (epopeea, și nu, chiar nu spun vorbe mari) lui Nicolae Ciurică emană lumină autentică și frizează orice roman sau film, tocmai fiindcă e vorba despre viața unui erou veritabil, faptele lui trecând dincolo de orice născocire. Mărturiile sale sunt esențiale și remarcabile, cu atât mai mult cu cât domnul Nicolae Ciurică (90 de ani) este ultimul din stirpea sa – e cel din urmă partizan anticomunist rămas în viață. 

(Partizanul Nicolae Ciurică la arestare)

În perioada '48-'49, Nicolae Ciurică i-a aprovizionat cu alimente și haine pe luptătorii colonelului Ion Uță, cunoscându-l personal pe acest erou decorat al Armatei Regale, apoi a fost arestat în timpul unei misiuni (iulie 1950), a evadat spectaculos, în așa-numita Vale a lui Ban, sărind din trenul în care era păzit de doi milițieni asmuțiți de Securitate, și s-a alăturat trup și suflet (până în aprilie 1954, când avea să fie arestat) partizanilor din Munții Banatului. 

E o adevărată minune că domnul Nicolae Ciurică trăiește, că îl putem cunoaște și că încă avem posibilitatea de a-l asculta depunând mărturie pentru o istorie care nu se învață la școală. A scăpat teafăr din nu mai puțin de opt împresurări ale Securității (pe care le descrie ca nimeni altul, de-a dreptul cinematografic, oferind detalii prețioase, inedite), au murit martiri lângă el, în ciocniri sângeroase cu trupele de Securitate, a fost la un pas de suicid și a trăit deseori în intimitatea morții, dar a ales să ofere viață, chiar și călăilor săi, a iubit până la sânge și a fost trădat, arestat, torturat, călcat în picioare și întemnițat pentru un întreg deceniu, la Jilava, în minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla și în alte bolgii ale genocidului comunist. Nicolae Ciurică a rezistat tuturor acestor încercări și încă emană lumină prin toți porii, deși în țara orbilor prin obișnuință (reeducare) nimeni nu vrea să-l vadă și să-l audă. 

Domnul Nicolae Ciurică mi-a acordat un amplu interviu care a devenit carte - volumul ”Nunta partizanului cu moartea” (detalii AICI). Dacă dânsul ar fi fost american și ar fi luptat pentru independența și libertatea Statelor Unite, sau dacă ar fi făcut asta în oricare altă țară astăzi civilizată, democrată și necomunistoidă, despre domnul Nicolae Ciurică s-ar fi făcut filme de box-office sau măcar de bun simț. Și, cel mai probabil, ați fi primit figurine cu el când comandați ceva la McDonaldꞌs sau KFC. 

(Fostul partizan Nicolae Ciurică, Teregova / sursa foto: arhiva Podul.ro)

În articolul de față ne vom opri asupra unui episod inedit petrecut în perioada retragerii în munți. Pe scurt, contextul este acesta: în '52, partizanul Nicolae Ciurică ia legătura cu un maior în rezervă, țărănistul Constantin Ionescu, care îl anunță că Securitatea pune la cale descinderi și numeroase arestări în Baia de Aramă. Cu vestea cea rea bubuindu-i în tâmple, conștient că viețile unor camarazi depind de rapiditatea lui, partizanul gonește prin păduri, pe cele mai tainice rute, pentru a-și anunța frații de arme. Până într-o vâlcea abruptă, unde dă nas în bot, la propriu, cu o ditamai ursoaica urmată de trei pui, care l-a atacat furioasă, încercând să-l sfâșie. Și a urmat ”The Revenant” de România:

”Nicolae Ciurică: Domnule, eu am văzut lupul şi porcul mistreţ de la o distanţă de numai doi metri. De drept, munţii erau ai lor, nu ai mei. Nu sălbăticiunile pădurilor seculare îmi displăceau mie, ci lighioanele de securişti, cele mai perfide animale cu două picioare. Oricum, noi (partizanii – n. red.) nu riscam să vânăm – împuşcăturile ne-ar fi trădat locaţia. Cu toate acestea, s-a întâmplat să împuşc mortal o ursoaică...

Răzvan Gheorghe: Cum aşa?

Nicolae Ciurică: Noaptea şi ploaia m-au prins în buza pădurii Vârtoape, unde m-am ghemuit sub un fag bătrân. Dimineaţa, când s-au oprit puhoaiele cerului, am tăiat-o prin pădure. Pe când urcam o pantă, mi-am scos pelerina şi m-am pregătit să sar peste un fag uriaş, prăbuşit de-a latul vâlcelei în care mă aflam. Când mi-am urcat piciorul drept pe trunchiul copacului, din partea cealaltă a apărut o ursoaică. Probabil că zgomotul iscat de numeroasele picături ce se prelingeau de pe frunze o derutase, aşa că nu m-a simţit decât în momentul în care a dat nas în nas cu mine...

„Plânge ursul, domnule!”

Am sărit înapoi, speriat, dar ursoaica m-a urmărit înfuriată, sărind după mine şi ridicându-se pe labele din spate. Am scos pistolul şi am tras în plin, de la o distanţă de numai un metru. Domnule, mi s-a părut că pistolul ăla nici n-a pocnit! Ursoaica mormăia şi-şi agita labele – a fost cât pe ce să-mi apuce braţul! Pe măsură ce mă retrăgeam, animalul înainta ameninţător.

Am aruncat pistolul, mi-am tras din spate puşca-mitralieră şi am deschis focul cu disperare. După al patrulea glonţ, ursoaica a izbit cu laba ţeava armei şi puţin mi-a lipsit să n-o scap din mână. Aş fi fost pierdut. Totuşi am reuşit să mai expediez un ultim proiectil, al cincilea, care parcă a fost paloş fermecat, nu glonţ. Dintr-odată, ursoaica s-a prăvălit cu botul însângerat şi cu maţele pe-afară.

Mă jur că-i şiroiau lacrimi uriaşe din ochii ăia deznădăjduiţi. Plânge ursul, domnule – am văzut cu ochii mei! Apoi am observat trei ursuleţi, dintre care unul încerca să se caţere într-un fag. Mi-a părut rău de ei – le omorâsem mama fiindcă nu exista altă soluţie. 

Mi-am recuperat pistolul şi m-am îndepărtat în grabă. Trăsesem şase focuri, unul de pistol şi cinci de puşcă mitralieră. Dacă securiştii s-ar fi aflat în zonă ar fi pus ghearele pe mine mai abitir decât sărmana ursoaică”.