Trei pacienți și-au pierdut viața luni la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea șefului DSU Raed Arafat și operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș. Tragedia a fost cauzată de o defecțiune a instalației de oxigen a unității mobile.
"În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR", a semnalat DSU.
De asemenea, cinci pacienți au fost transferați către următoarele unități medicale: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca. Din păcate, personalul medical nu a mai avut timp să-i salveze și pe cei trei pacienți la care am făcut referire mai sus.
Comunicatul primarului Capitalei Nicușor Dan: În această seară, din nefericire, au decedat în condiții neclare trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. E o tragedie, un moment dramatic în care vieți omenești au fost pierdute. Prezint condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi astăzi.
Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu această situație, fiindcă vinovații trebuie identificați și pedepsiți. Am solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc.
Voi reveni cu detalii.
Comunicatul DSU: Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:
Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.
Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș
– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni
– 1 pacient la Floreasca
-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator
Comunicatul Ministerului Sănătății: Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș (PMB / ASSMB).
Din primele informații transmise Centrului Operativ Pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, defecțiunea a avut loc la instalația de oxigen a unității mobile.
Cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca.
Ministrul Sănătații a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului.