Dodon e deja istorie. Ar putea să înceapă de pe acum să își facă bagajul și să plece la Moscova. Concluziile analistului Cristian Hrițuc


Dodon e deja istorie. Ar putea să înceapă de pe acum să își facă bagajul și să plece la Moscova. Concluziile analistului Cristian Hrițuc

„Igor Dodon se dă cocoș și spune că nu va accepta să meargă la anticipate”. Declarația aparține analistului român Cristian Hrițuc și este făcută în contextul ultimelor evoluții politice din R.Moldova.

Potrivit analistului, la moment sunt întrunite toate condițiile pentru declanșarea anticipatelor.

„Este prea târziu. Sunt întrunite la acest moment toate condițiile pentru declanșarea anticipatelor. Cand Dodon si-a pus partidul să boicoteze votarea Guvernului Grosu, și-a semnat condamnarea. În acel moment, din prostie sau poate doar din dorința de a mai păstra controlul catorva instituții, Dodon a validat practic întrunirea conditiilor pentru anticipate. Va rămâne o mare intrebare, ce l-a determinat pe Dodon să boicoteze votarea Guvernului Grosu, al doilea guvern care nu primea votul de învestitură? Greu de crezut ca "constitutionaliștii" PSRM nu știau ca refuzul de învestire al celui de al doilea guvern nu va duce la anticipate. Mai degrabă, frica de pușcărie, frica de a nu pierde controlul unor instituții cheie”, susține Cristian Hrițuc, citat de Deschide.md

Analistul susține că fostul președinte al R.Moldova și-a sacrificat partidul atunci când și-a dat jos propriul guvern, iar în câteva luni a pierdut instituțiile pe care le controla. 

„Dodon încearcă pur și simplu să tragă de timp, sperând ca până după alegerile anticipate el va putea rămâne liber. Și-a sacrificat partidul, cu bună știință și l-a pus pe un drum greșit. PSRM a greșit grav atunci cand l-a pus pe Chicu să demisioneze, cand și-a dat jos propriul guvern. Avea majoritatea parlamentară și executivul. În cateva luni, a dat din mână puterea și acum se duce în anticipate, riscând să ajungă în opoziție. Deși deținea puterea în plan parlamentar, deși avea guvernul, deși controla Procuratura, Dodon le-a pierdut aproape pe toate”, menționează Hrițuc. 

În concluzie analistul român spune că fostul președinte Igor Dodon ar putea să înceapă de pe acum să își facă bagajul, să plece la Moscova, după toate greșelile pe care le-a făcut, concluzia sa reieșind și din rezultatele de astăzi ale sondajului IMAS. 

„E un caz școală de greșeli strategice, care te fac praf. Nu vorbesc aici de retragerea lui Durlesteanu, retragere care s-a făcut peste capul actorilor politici din Moldova. Fostul presedinte pro rus ar putea să înceapă de pe acum să își facă bagajul, să plece la Moscova. După atâtea greseli, partidul îi va cere capul. Oricum, dacă ne uităm în sondajul de astăzi, realizat de IMAS, vedem că Ion Ceban vine tare din spate, are o imagine bună și poate fi un vector pentru PSRM. Dodon e istorie. Întrebarea e una singură: când va fi întrebat de ce și cat era în kulioake?”, a conchis analistul. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.