"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat publică o serie de fragmente cutremurătoare din memoriile Anișoarei Horescu – sora Mariei Blănaru, soția partizanului Spiru Blănaru – referitoare la contextul arestării acestuia din urmă de Securitatea genocidară, în martie 1949, prin trădare, în urma unui sângeros schimb de focuri.
”Atunci, în confruntarea cu armata (trupe de securitate și efective militare – n. red.), Caraiman a fost ucis, iar Spiru – rănit la picior. Ningea fără milă. Aproape înotam prin zăpezi. Lângă Cornereva, în pepiniera Ocolului Silvic, ne-am oprit, plini de spaimă, după ce am aflat că Spiru a fost luat și Caraiman omorât. Presimțiri cumplite au pus stăpânire pe noi. Ni se pregătea sfârșitul”, își amintește Anișoara Horescu – facem precizarea că pasajele sunt preluate din volumul scriitoarei, jurnalistei și traducătoarei Doina Magheti, ”Spiru Blănaru (Portret din fragmente salvate)”, Editura Marineasa, Timișoara, 1998.
(Partizanul Spiru Blănaru)
Amintim că în lotul lui Spiru Blănaru au fost judecați 11 partizani. Prin Sentința nr.1091/21 iunie 1949, cinci dintre acuzați au fost condamnați la moarte prin împușcare și confiscarea averii: Spiru Blănaru, Petre Domășneanu, Petre Pușchiță, Romulus Marițescu și Ion Tănase, iar restul la pedepse grele de muncă silnică și confiscarea averii. Cererile de grațiere au fost respinse. Execuțiile au avut loc pe 16 iulie 1949, la ora 03:30, în poligonul de tragere din Pădurea Verde, Timișoara. După citirea sentinței, condamnații au fost imobilizați cu spatele la plutonul de execuție și legați la ochi, iar plutonul a deschis focul. Trupurile sparte de gloanțe au fost stropite cu var și aruncate într-o groapă comună.
(Procesul-mascaradă al Lotului Spiru Blănaru / sursa: Memorialul Sighet)
Vă prezentăm fragmentele amintite de pagina de Facebook a Rezistenței Anticomuniste din Banat:
“Parcă văd și-acum cum am străbătut calea până la sălaș. Era plin de spini. Tata și Spiru mi-au înfășurat picioarele în batiste. Sătenii ne-au adus haine pentru noapte. Era frig. Pe mine mă ocroteau ca pe un copil. Eram singura femeie. Stăteam în umbra lor, mai ales când aveau loc încleștări între partizani și militari.
În pădurile Teregovei ne-am înjghebat niște barăci, pe malul Timișului. Le-am acoperit cu frunze uscate. Atunci a plecat Spiru la Teregova și ne-am despărțit în două tabere. Teregovenii au coborât spre Teregova, iar ai noștri s-au întors spre Rusca.
Atunci a fost cel mai grav moment al confruntării cu armata. Au și murit mulți. Pe Marițescu l-au împușcat în picior. Ninsese mult. Se făcuse ger. Am înnoptat într-o colibă din lemn. Ziua următoare, Spiru a hotărât să plece cu Ion Berzescu să se întâlnească cu ceilalți. Eu am rămas cu tata și cu Petre Berzescu.
Atunci, în confruntarea cu armata, Caraiman a fost ucis, iar Spiru – rănit la picior. Ningea fără milă. Aproape înotam prin zăpezi. Lângă Cornereva, în pepiniera Ocolului Silvic, ne-am oprit, plini de spaimă, după ce am aflat că Spiru a fost luat și Caraiman omorât. Presimțiri cumplite au pus stăpânire pe noi. Ni se pregătea sfârșitul.
De cei din Teregova ne-am despărțit și am pornit-o înapoi, spre Domașnea. Satul era înconjurat. Armata mișuna. Până-n capul satului am mers târâș prin zăpadă. Era așa o lună plină... Se vedea ca-n palmă. Am tras la doi bătrâni care, cândva, ne mai ajutaseră.
(Procesul-mascaradă al Lotului Spiru Blănaru / sursa: Memorialul Sighet)
La scurt timp după ce pe Spiru îl condamnaseră la moarte și toți ai noștri fuseseră ridicați într-o singură noapte, tata și cu mine ne-am predat. Ce rost mai avea să-i chinuim și pe alții din sat? I-am dat de știre unui văr de-al tatălui să-i anunțe pe securiști să vină să ne ridice. Au venit. Nu mai știu ce grade aveau. Ne-au băgat într-o dubă și ne-au dus la Caransebeș. Au urmat anchetele, penitenciarul...”.
