Martiriul intelectualului Mircea Vulcănescu, amintit în plenul Parlamentului. Gândacii detractori vor să-i demoleze unicul bust, deși Vulcănescu nu are nici măcar un mormânt

Deputatul liberal Daniel Gheorghe a susținut, miercuri, o declarație politică în plenul Camerei Deputaților prin care l-a comemorat pe intelectualul martir Mircea Vulcănescu, asasinat de regimul genocidar comunist în chinuri cumplite, la Aiud. 

Vă prezentăm declarația lui Daniel Gheorghe: 

”La 3 martie 1904 se naște un  martir și un mărturisitor creștin – Mircea Vulcănescu. De fiecare dată când ne amintim de cei care s-au jertfit în închisorile comuniste nu trebuie să uităm care sunt acele personalități culturale, științifice și politice care au marcat istoria acestui popor.

Mircea Vulcănescu – filolog, filosof, economist, un om de știință reputat al timpurilor sale, asistent al sociologului Dimitrie Gusti – își începe cariera publică chiar la 1 decembrie 1918, când ajutat de I. Ghe. Duca, viitorul prim-ministru liberal, rostește un discurs memorabil, în calitate de elev de liceu, în cinstea Marii Uniri, suit pe soclul statuii lui Mihai Viteazul de la Universitate. 

Aceeași personalitate – care a fost un fel de profesor al acelei generații de intelectuali interbelici din care făceau parte Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țuțea, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica și multe, multe alte personalități – avea să ajungă cel mai important tehnocrat al României interbelice.

Exponent al curentului filosofic al existențialismului românesc, respingând deopotrivă comunismul și legionarismul, Mircea Vulcănescu intră în 1935, în timpul guvernării liberale, în guvern, în calitate de șef al Datoriei Publice, un fel de ANAF al acelor ani, iar în perioada 1941-1944 îndeplinește funcția de subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe. Din această postură a reușit să obțină, în urma unor negocieri dure cu puterea germană 8 vagoane de aur pentru înzestarea Armatei a 4-a. În același timp  a procedat conform propriei sale conștiințe, facilitând angajarea în posturi publice a mulți evrei persecutați de puterea de atunci.

După venirea comuniștilor, aceștia se răzbună pe Mircea Vulcănescu – în anul 1946, nu doar că-l scot din funcție, ci, în urma unui proces inventat, un proces pe care chiar procurorul de la acea dată l-a catalogat drept abuziv, este condamnat la 8 ani de închisoare. 

În detenție, Mircea Vulcănescu s-a remarcat ca un erou, ca un mărturisitor și ca un adevărat profesor al celor care l-au întâlnit. La 8 noiembrie 1952, în cumplita temniță a Aiudului, Mircea Vulcănescu trece la Domnul după ce a salvat de la moarte un tânăr. 

Mesajul său postum și mesajul său pentru posteritate a fost unul simplu: ‹Să nu ne răzbunați›. Își dăduse viața pentru a salva o altă viață. Ca atare, cred că e esențial astăzi să nu uităm cine au fost acești eroi ai României.

Zilele astea indivizi din administrația publică a Bucureștiului vorbesc despre dărâmarea unicului său bust. Acest om n-are nici măcar un mormânt, a fost aruncat pur și simplu într-o groapă comună. Tuturor acestora le propun un singur lucru: să se uite în ochii Măriucăi Vulcănescu, fiica acestui om – care și-a pierdut o viață întreagă, care a stat în închisoare pentru tatăl său și care a fost o victimă a comunismului până acum, când are 85 de ani –, da, să se uite în ochii acestei femei și abia mai apoi să vorbească despre cine, ce și cum este vinovat de alte lucruri. 

Să nu ne uităm eroii, să nu ne uităm mărturisitorii, să nu-l uităm pe martirul creștin Mircea Vulcănescu”.