Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul PPE Rareș Bogdan, a declarat marți la B1TV că decizia Tribunalului București de a clasa definitiv Dosarul 10 august este de-a dreptul rușinoasă și arată că "dreptatea umblă cu capul spart în această țară".
Liderul liberal a precizat că se simte "neputincios" în fața unor forțe care-l depășesc, fiind de neînțeles decizia pe care a dat-o instanța în ciuda evidențelor care au arătat lumii întregi abuzurile comise de jandarmii coordonați de regimul PSDragnea. Cu toate acestea, Rareș Bogdan a subliniat că nu se va da bătut și va continua să lupte pentru cetățenii care l-au votat.
"Este o decizie rușinoasă a justiției din România. Se dovedește că după 31 de ani de la Revoluție în continuare dreptatea umblă cu capul spart în această țară. Mi-e din ce în ce mai greu să cred că ne facem bine, deși nu mă dau bătut și mă voi lupta pentru cei care m-au votat. Cred pur și simplu că această țară este condamnată să se zbată în mediocritate și în lipsa valorilor reale. Imaginile furnizate atât de televiziuni, cât și de zeci de mii de telefoane mobile care au surprins acele momente.
Dacă la 115 mii de oameni prezenți în Piața Victoriei, dacă la fapte coordonate împotriva manifestanților, folosindu-se forța brută pe care au redirecționat-o Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei, Sindile, adjunctul Jandarmeriei, Cazan, fostul șef al dispozitivului din Piața Victoriei s-a întâmplat așa ceva, deci lucruri urmărite de o lume întreagă, pentru că au fost imagini preluate de la Al Jazeera la Euronews, de la CNBC la Fox News și la CNN, cum pot eu să mai cred că în această țară se va face vreodată dreptate? Este o rușine! Mi-e silă, mi-e scârbă, mi-e rușine și mai ales mă simt pur și simplu neputincios în fața unor forțe care mă depășesc. Este o rușine pentru oamenii umiliți, bătuți, care nu au făcut altceva decât să stea cu mâinile ridicate în fața unor bastoane, a unei forțe brute și a unui stat care părea să înăbușe opoziția după modelul pe care-l vedem astăzi în state din Est. Pur și simplu se dorea înăbușirea oricărei forme de rezistență, oricărei forme de opoziție.
Românii au o calitate ca popor, nu-și încarcă memoria afectivă cu lucruri de genul acesta. Dacă s-ar fi întâmplat în Grecia, în Serbia, în Irlanda, în Israel astfel de acțiuni ca cele care s-au întâmplat împotriva românilor situația era cu totul alta. Nu știu dacă e o calitate sau un defect al acestui popor minunat. Poate fi o calitate pentru că nu se încarcă cu lucrurile negative, dureroase, dar spun că aceste lucruri dor și vor rămâne în istoria noastră ca popor și vor afecta inclusiv copiii și nepoții pentru că, repet, lucrurile au fost vizibile, a fost o acțiune concertată împotriva manifestanților. De ce probe mai aveau nevoie? Au avut 842 de plângeri, oameni spitalizați, oameni care au rămas cu sechele, care au suferit luni și ani în șir, sunt imagini brutale cu intervenția brutală împotriva lor. De ce mai aveau nevoie ca să vadă faptele? Dacă în fața evidențelor de acest gen judecătorii mai au nevoie de altceva, îmi pare foarte rău, dar trăim într-o țară în care dreptatea nu are nicio legătură cu poporul", a spus Rareș Bogdan.
Sursa foto: RFI / Eduard Vasilică