Scriitorul și sociologul Sebastian Lăzăroiu analizează, pe Facebook, ”pericolul Șoșoacă”, explicând că avocată urlătoare nu reprezintă o reală primejdie pe termen lung, fiindcă nu-i capabilă să coaguleze un partid în spate și fiindcă nici nu există actori politici interni relevanți care să se ralieze acțiunilor ei.
În același timp însă, Lăzăroiu avertizează că atenție mediatică trebuie axată pe depistarea unor ”interese economice sau parastatale semnificative” care s-o păpușeze pe Șoșoacă, fiindcă avocata urlătoare devine periculoasă doar într-un astfel de context.
Podul.ro vă prezintă comentariile lui Sebastian Lăzăroiu:
”Văd multă lume speriată de ascensiunea Dianei Șoșoacă și-mi vine să zâmbesc. Unii chiar cer mai mult discernământ editorial în promovarea mediatică, ceea ce ar fi o eroare. De altfel, ea are destui urmăritori pe facebook, așa că n-are nevoie de presă. Nu, nu sunt printre cei care cred că vorbește în numele celor umiliți și neauziți, ăsta e un slogan, nu o analiză, la îndemâna oricui. Nici nu cred că își trage energia din erorile guvernării, alt slogan sforăitor. Ea își trage energia din realitate prin talentele exhibiționiste. Un incendiu poți avea oricând, indiferent de guvernare, la fel o grevă, inundații ș.a.m.d.. Iar realitatea e cea de azi, așa cum o știm - pandemie, gâfăieli economice, oboseală, isterie, plus problemele cronice, din dezinteres și subfinanțare, care fac să crape pe la încheieturi serviciile publice...
În realitate, Șoșoacă pune în dificultate și PSD, și AUR (după lepădarea de ea), în sensul că îi presează să adopte o retorică mai radicală. Dar nu chiar în așa mare dificultate, pentru că ei știu bine că Șoșoacă e o stea căzătoare. Pe termen lung, tot ce face azi va rămâne o bufonerie fără efecte. Câtă vreme nu are un partid al ei, nu pune în pericol pe nimeni. Și nu va avea niciodată un partid al ei, pentru că e incapabilă să lucreze în echipă. Comparațiile cu Vadim Tudor sunt ușor forțate, politic vorbind. Vadim a fost susținut fățiș de grupul celor care și-au pierdut privilegiile după 1989 (foști ofițeri ai securității, activiști de bază ai PCR). Și mă refer la susținere inclusiv logistică. Nici Vadim nu era un tip de echipă, dar era util și interesele din spatele lui erau clar formulate (era o bătălie pentru menținerea influenței celor trași pe dreapta după căderea vechiului regim). De asemenea, Interesele din spatele lui aveau încă sustinere in instituțiile statului, iar asta s-a cam terminat după aderarea la NATO.
Temerea PSD e că Șoșoacă ar putea fi folosită în viitor pentru fragmentarea opoziției, dar atâta tot.
Așadar, cine trebuie să vegheze trebuie să vegheze să nu se coaguleze în spatele ei interese economice sau parastatale semnificative. Nu prea văd actori interni interesați de asemenea investiții riscante. Că va fi folosită in jocul politic, e posibil și inevitabil. Promovarea ei mediatică ajută doar actualele partide la guvernare și, într-un fel, și societatea în ansamblu. E ca un vaccin, doare puțin după, dar pe termen lung te scapă de boală”.